ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2913/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 592 din 19 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele I.L. și B.C., în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și C.E., reținându-se că nu există identitate între imobilul proprietatea autoarei lor și imobilul revendicat. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 9 din 10 iunie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinței civile nr. 592 din 19 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și pârâta C.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, esențial, că autoarei reclamantelor i s-au naționalizat mai multe apartamente, situație în care se încadra în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950, autoarea reclamantelor era casnică și deci nu se încadra în excepțiile prevăzute de art. II din același decret, că nu poate fi primită susținerea după care, în anexa la decretul de naționalizare s-a trecut o adresă greșită – iar, (din alt punct de vedere), contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul revendicat, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, cumpărătoarea (pârâta C.E.) fiind de bună-credință. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, susținând că, potrivit art. 304 pct. 7 – 10 C. proc.

civ., aceasta este nelegală și netemeinică, întrucât: Deși în motivarea hotărârii se face referire la concluziile expertizei, efectuate în apel pentru identificarea imobilului, instanța nu concluzionează în nici un fel în legătură cu soluția primei instanțe pronunțate exclusiv pe acest considerent. Greșit s-a apreciat, ca fiind cereri noi, asupra motivelor de apel privind nelegalitatea titlului de proprietate al statului asupra imobilului și lipsa împuternicirii de a înstrăina imobilul pentru S.C. H. S.A., împrejurări ce au fost invocate chiar prin acțiunea formulată, inclusiv în ce privește constatarea nulității actului de înstrăinare a apartamentului în litigiu, către chiriaș, după cum, raportat la probele administrate, referirea instanței la faptul că reclamanta nu a depus actul de predare în proprietate a apartamentului către autoarea sa, nu poate avea o semnificație în soluționarea cauzei.

În ce privește titlul statului, eronat s-a stabilit că autoarea apelantelor nu era exceptată de la naționalizare, încadrându-se în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950, fără a se face referire și la alte temeiuri invocate; - cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul din litigiu, contrar celor reținute de instanța de apel, acesta este lovit de nulitate fiind încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, imobilul fiind preluat fără titlu valabil. Prin concluziile orale, la dezbateri recurentul prin reprezentant solicită, rezumativ, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru judecarea pe fond a acțiunii, întrucât instanța, în sensul celor arătate, s-a pronunțat pe cale de excepție.

Recursul este fondat potrivit celor ce urmează. În adevăr, prima instanță a soluționat cauza pe cale de excepție, în considerarea faptului că între apartamentul revendicat prin acțiune și apartamentul proprietatea autoarei reclamantelor nu există identitate. Firesc, apelul declarat de reclamante, motivarea acestuia, s-a raportat la soluția pronunțată astfel, în legătură cu cele invocate în apel, admițându-se și efectuându-se, în această fază de judecată expertiza tehnică, ale cărei concluzii, neechivoc, au confirmat susținerile reclamantelor-apelante privind identificarea apartamentului revendicat, ca fiind același cu cel care a constituit proprietatea autoarei reclamantelor. Hotărârea atacată, în considerentele sale, nu cuprinde însă nici o concluzie în acest sens.

Or, dacă astfel apelul era găsit fondat, cum legal și temeinic ar fi trebuit să se întâmple, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța trebuia să anuleze hotărârea atacată și să procedeze la judecata în fond a cauzei, dând posibilitatea părților să-și susțină acțiunea, corelativ să-și facă apărarea în mod corespunzător. În loc de aceasta, mai departe, instanța face referire la cele invocate de apelante în concluziile puse în cadrul dezbaterilor orale, apreciind ca fiind cereri noi, făcute în apel cu încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., susținerile având ca obiect nelegalitatea titlului statului asupra imobilului și faptul că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în lipsa unei împuterniciri date vânzătorului S.C.

H. în acest sens, motiv pentru care, afirmă instanța, nu vor fi examinate. Aprecierea făcută astfel, este profund eronată, fie și pentru singurul motiv că, motivarea acțiunii cuprinde, neechivoc, susțineri privind nelegalitatea titlului statului prin abuzivă sau greșită naționalizare și în legătură cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu nerespectarea legii. Trecând la cercetarea apelului, contrar celor reținute astfel, instanța reține în justificarea soluției date, considerentul după care deși autoarea reclamanților a dobândit în proprietate o cotă parte indiviză de teren, încheind un contract de construcție pentru apartamentul nr. 1 din imobil, la dosar nu s-a depus actul de predarea-primire al apartamentului.

Nu rezultă de aici cu ce semnificație juridică a reținut instanța acest lucru, întrucât nu se concluzionează în nici un mod asupra acestui aspect. Astfel, deși mai departe se fac succinte referiri la naționalizarea imobilului și, de aici, la valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare, este evident faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar, situație în care decizia se cere a fi casată, spre rejudecare pe fondul cauzei. Cu această ocazie și în cadrul oferit de art. 297 1 C. proc. civ., urmează a se stabili cadrul procesual exact, în legătură cu obiectul – material și juridic – dedus judecății, în limitele desigur a celor invocate prin acțiune și cu respectarea art. 294 C. proc.

civ., corectă. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea și a se trimite cauza spre rejudecare în acest sens instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele I.L. și B.C. împotriva deciziei nr. 9/A din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a III – a civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.