ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2913/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 592 din 19

septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, s-a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamantele I.L. și B.C., în contradictoriu cu Consiliul

General al Municipiului București și C.E., reținându-se că nu există identitate

între imobilul proprietatea autoarei lor și imobilul revendicat.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 9 din 10 iunie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamante împotriva sentinței civile nr. 592 din 19 septembrie 2000

pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu Consiliul General al

Municipiului București și pârâta C.E.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, esențial, că autoarei reclamantelor i s-au naționalizat mai

multe apartamente, situație în care se încadra în prevederile art. I din

Decretul nr. 92/1950, autoarea reclamantelor era casnică și deci nu se încadra

în excepțiile prevăzute de art. II din același decret, că nu poate fi primită

susținerea după care, în anexa la decretul de naționalizare s-a trecut o adresă

greșită – iar, (din alt punct de vedere), contractul de vânzare-cumpărare având

ca obiect apartamentul revendicat, a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 112/1995, cumpărătoarea (pârâta C.E.) fiind de bună-credință.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamantele, susținând că, potrivit art. 304 pct. 7 – 10 C.

proc. civ., aceasta este nelegală și netemeinică, întrucât:

Deși în motivarea hotărârii se face

referire la concluziile expertizei, efectuate în apel pentru identificarea

imobilului, instanța nu concluzionează în nici un fel în legătură cu soluția

primei instanțe pronunțate exclusiv pe acest considerent.

Greșit s-a apreciat, ca fiind cereri

noi, asupra motivelor de apel privind nelegalitatea titlului de proprietate al

statului asupra imobilului și lipsa împuternicirii de a înstrăina imobilul

pentru S.C. H. S.A., împrejurări ce au fost invocate chiar prin acțiunea

formulată, inclusiv în ce privește constatarea nulității actului de înstrăinare

a apartamentului în litigiu, către chiriaș, după cum, raportat la probele

administrate, referirea instanței la faptul că reclamanta nu a depus actul de

predare în proprietate a apartamentului către autoarea sa, nu poate avea o

semnificație în soluționarea cauzei.

În ce privește titlul statului,

eronat s-a stabilit că autoarea apelantelor nu era exceptată de la

naționalizare, încadrându-se în prevederile art. I din Decretul nr. 92/1950,

fără a se face referire și la alte temeiuri invocate;

- cu privire la contractul de

vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 pentru apartamentul

din litigiu, contrar celor reținute de instanța de apel, acesta este lovit de

nulitate fiind încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, imobilul

fiind preluat fără titlu valabil.

Prin concluziile orale, la dezbateri

recurentul prin reprezentant solicită, rezumativ, casarea hotărârii atacate și

trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru judecarea pe fond a acțiunii,

întrucât instanța, în sensul celor arătate, s-a pronunțat pe cale de excepție.

Recursul este fondat potrivit celor

ce urmează.

În adevăr, prima instanță a

soluționat cauza pe cale de excepție, în considerarea faptului că între

apartamentul revendicat prin acțiune și apartamentul proprietatea autoarei

reclamantelor nu există identitate.

Firesc, apelul declarat de

reclamante, motivarea acestuia, s-a raportat la soluția pronunțată astfel, în

legătură cu cele invocate în apel, admițându-se și efectuându-se, în această

fază de judecată expertiza tehnică, ale cărei concluzii, neechivoc, au

confirmat susținerile reclamantelor-apelante privind identificarea

apartamentului revendicat, ca fiind același cu cel care a constituit

proprietatea autoarei reclamantelor.

Hotărârea atacată, în considerentele

sale, nu cuprinde însă nici o concluzie în acest sens.

Or, dacă astfel apelul era găsit

fondat, cum legal și temeinic ar fi trebuit să se întâmple, în conformitate cu

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța trebuia să anuleze

hotărârea atacată și să procedeze la judecata în fond a cauzei, dând

posibilitatea părților să-și susțină acțiunea, corelativ să-și facă apărarea în

mod corespunzător.

În loc de aceasta, mai departe,

instanța face referire la cele invocate de apelante în concluziile puse în

cadrul dezbaterilor orale, apreciind ca fiind cereri noi, făcute în apel cu

încălcarea prevederilor art. 294 C. proc. civ., susținerile având ca obiect

nelegalitatea titlului statului asupra imobilului și faptul că actul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat în lipsa unei împuterniciri date vânzătorului

S.C. H. în acest sens, motiv pentru care, afirmă instanța, nu vor fi examinate.

Aprecierea făcută astfel, este

profund eronată, fie și pentru singurul motiv că, motivarea acțiunii cuprinde,

neechivoc, susțineri privind nelegalitatea titlului statului prin abuzivă sau

greșită naționalizare și în legătură cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare

încheiat cu nerespectarea legii.

Trecând la cercetarea apelului,

contrar celor reținute astfel, instanța reține în justificarea soluției date,

considerentul după care deși autoarea reclamanților a dobândit în proprietate o

cotă parte indiviză de teren, încheind un contract de construcție pentru

apartamentul nr. 1 din imobil, la dosar nu s-a depus actul de predarea-primire

al apartamentului.

Nu rezultă de aici cu ce

semnificație juridică a reținut instanța acest lucru, întrucât nu se

concluzionează în nici un mod asupra acestui aspect.

Astfel, deși mai departe se fac

succinte referiri la naționalizarea imobilului și, de aici, la valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare, este evident faptul că hotărârea cuprinde

motive contradictorii, care fac imposibilă exercitarea controlului judiciar,

situație în care decizia se cere a fi casată, spre rejudecare pe fondul cauzei.

Cu această ocazie și în cadrul

oferit de art. 297

1

C. proc. civ., urmează a se stabili cadrul

procesual exact, în legătură cu obiectul – material și juridic – dedus

judecății, în limitele desigur a celor invocate prin acțiune și cu respectarea

art. 294 C. proc. civ., corectă.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., urmează a se admite recursul, a se casa hotărârea și a se trimite

cauza spre rejudecare în acest sens instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele I.L.

și B.C. împotriva deciziei nr. 9/A din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III – a civilă, pe care o casează și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.