ÎCCJ, decizie (scj.ro #82779)

Revendicarea imobilului nelegal

naționalizat în baza Decretului nr.92/1950 și anularea contractului prin care

statul a vândut chiriașului o parte din imobil, în temeiul Legii nr.112/1995

Actul

naționalizării este lipsit de eficiență când au fost încălcate dispozițiile

art.II din Decretul nr.92/1950, prin care s-au exceptat de la naționalizare

imobilele unor categorii de proprietari și statul nu poate invoca proprietatea

în baza unui titlu nevalabil, prin a vinde o parte din imobil în baza Legii

nr.112/1995.Contractul de vânzare-cumpărare este nul, conform art.966 și 968

C.civ. și față de chiriașul cumpărător care nu a fost de bună-credință, care nu

a efectuat demersuri pentru a afla că, la data respectivă, proprietarii

acționaseră pentru redobândirea proprietății.

Secția civilă, decizia nr.4623 din 17

decembrie 2002

Tribunalul București–Secția civilă,

prin sentința civilă nr.1116/20 noiembrie 2000, a admis în parte acțiunea și pârâtul

Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să lase reclamanților

B.C. și alții deplina proprietate și liniștita posesie asupra unui imobil

situat în București, compus din teren în suprafață de 303 mp și construcții,

mai puțin apartamentul nr.2 situat în Corpul A, et.1; s-a respins cererea

privind revendicarea apartamentului nr.2 din Corpul A, et.1, pentru lipsa

calității procesuale pasive a C.G.M.B.; s-a respins cererea privind constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.343/112/1998.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că imobilul revendicat a fost preluat de stat fără titlu

valabil, deoarece autorii reclamanților – pe numele cărora s-a făcut

naționalizarea – erau persoane exceptate de la actul de naționalizare –

Decretul nr.92/1950; că, imobilul revendicat nu se mai afla în posesia

Consiliului General al Municipiului București, la data revendicării, ci se afla

în posesia și proprietatea pârâtei I.E. – cumpărătoare de bună-credință.

Prin decizia civilă nr.455/25

septembrie 2001, a Curții de Apel București, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de Consiliul General al Municipiului București; s-a admis apelul

declarat de reclamanți, a fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că s-a

constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.343/112/1998; au fost

menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Instanța de apel a reținut

următoarele: pierderea calității procesuale pasive a pârâtului C.G.M.B., în

acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, nu poate fi primită în raport

de prevederile art.4, 20 lit.g și 77 din Legea nr.69/1961; dobândirea de către

stat a imobilului în litigiu s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.II din

Decretul nr.92/1950 și a Constituției din 1948; apartamentul nr.2 a fost

cumpărat de pârâta I.E. conform contractului de vânzare-cumpărare

nr.343/112/02.10.1998; aceasta din urmă a fost cumpărător de rea-credință.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâta I.E., susținând că în mod greșit

s-a reținut nu a fost cumpărător de bună

credință.

Recursul nu este fondat.

Formulând acțiunea în revendicare,

reclamanții au dedus judecății încălcarea dreptului de proprietate asupra

imobilului din litigiu, solicitând restabilirea acestui drept, încălcat prin

aplicarea greșită a dispozițiilor Decretului nr.92/1950. În acest sens, reclamanții

au invocat calitatea autorilor lor: C.B. (avocat) și L.V. (inginer) și

dispozițiile art.II din Decretul nr.92/1950 privind exceptarea anumitor

categorii de persoane de la naționalizare.

Într-adevăr, potrivit textului

menționat, așa cum a fost modificat prin Decretul nr.524/1955 „nu intră în

prevederile decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite

proprietatea muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a

funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a

celorlalți pensionari, provenite din muncă”.

Încălcarea dispozițiilor legale

amintite, respectiv art.II din Decretul nr.92/1950, conferă caracterul abuziv

al măsurii de naționalizare și un astfel de titlu emis cu încălcarea legii nu

poate fi considerat valabil, fiind lovit de nulitate absolută.

Prin urmare, cum statul nu poate

invoca proprietatea asupra imobilului în litigiu în baza unui titlu nul, în

speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.112/1995.

Contestarea titlului statului, de către

adevărații proprietari ai imobilului, – rezultând din cererea de restituire în

natură formulată în temeiul Legii nr.112/1995 și din acțiunea în revendicare

formulată în justiție, putea fi cunoscută la momentul contractării, cu minime

diligențe, de cumpărătoare, lucru ce exclude buna sa credință la încheierea

contractului.

Anterior încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, reclamanții au formulat acțiunea în revendicarea imobilului

în litigiu, respectiv la data de 13.04.1998. Și tot anterior încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții au formulat cerere în vederea

restituirii în natură a imobilului în litigiu (adresată Comisiei Locale Sector

1 de aplicare a Legii nr.112/1995, la data de 10.06.1997).

Verificarea faptului dacă imobilul a

făcut obiectul unei cereri de restituire, formulată în temeiul Legii

nr.112/1995, sau al unei acțiuni în revendicare, s-ar fi înscris în cadrul

minimelor diligențe pe care cumpărătorul trebuia să le facă înainte de

încheierea actului de dobândire, pentru că numai astfel buna sa credință,

întemeiată pe eroarea comună și invincibilă asupra calității de proprietar a

vânzătorului, este lipsită de orice culpă sau îndoială, cu consecința salvării

actului de la nulitate.

Legea ocrotește buna credință

înțeleasă ca atitudine a aceluia care a făcut demersuri pentru a afla care este

situația juridică a bunului; doar o astfel de conduită poate duce la

recunoașterea valabilității actului încheiat cu un neproprietar.

În speță, este exclusă buna credință

a pârâtei cumpărătoare I.E. care, cu minime diligențe, putea să afle că titlul

statului a fost contestat prin demersurile făcute de adevărații proprietari la

Comisia de aplicare a Legii nr.112/1995 și în instanță.

Potrivit art.I pct.5-6 din

H.G.nr.11/29.01.1997: „Imobilele care nu intră sub incidența Legii nr.112/1995

și pentru care nu există titlu valabil constituit în favoarea statului pot face

obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de

persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun” (pct.5);

„În cazul în care pe rolul

instanțelor judecătorești se află cereri referitoare la astfel de imobile,

procedurile administrative reglementate de Legea nr.112/1995, de restituire în

natură, de acordare de despăgubiri sau de vânzare către chiriași, se suspendă

de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererilor respective”

(pct.6).

În raport cu normele

mai sus enunțat și în contextul probelor

existente la dosarul cauzei, se constată că actul de vânzare-cumpărare, cu

nr.343/112/02.10.1998, a fost întocmit cu încălcarea prevederilor legale.

Cum părțile contractului de vânzare

au cunoscut situația juridică a imobilului în litigiu, acționând în cunoștință

de cauză, actul este nul absolut pentru cauză ilicită, conform art.966 și 968

Cod civil.

Pentru

aceste

considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul.