ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
I.P., în contradictoriu cu Uniunea
Avocaților din România și Baroul Dolj, a solicitat anularea deciziei nr. 8565
din 15 decembrie 2001, emisă de Consiliul Uniunii Avocaților din România, prin
care i s-a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 1117 din 13
iunie 2001, emisă de Comisia Permanentă a Uniunii Avocaților din România și
obligarea pârâților la emiterea unei decizii prin care să fie primit în
profesia de avocat, cu scutire de examen.
Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, prin sentința nr. 298 din 20 martie 2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că prin modul de soluționare a cererii
reclamantului, de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, nu i s-a
încălcat un drept recunoscut de lege în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, el
având doar o vocație de a beneficia de situația de excepție de la regula
instituită de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Considerând hotărârea netemeinică și
nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea
sentinței și în fond, admiterea acțiunii.
Se reiterează criticile privind
aplicarea legii, în raport cu data înregistrării cererii de primire în profesie,
cu scutire de examen și se susține că dispoziția legală invocată în sprijinul
cererii sale, constituie un drept, și nu o vocație.
Se arată că deși a solicitat
depunerea la dosar, a documentelor din evidența Baroului Dolj, această probă nu
a fost cerută și analizată, astfel instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc
de apărare hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
Recursul este nefondat.
Legea nr. 51/1995, republicată,
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, prevede că profesia de
avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile
prezentei legi și ale statutului profesiei.
Potrivit art. 16 alin. (1) din lege,
dreptul de primire în profesie se obține pe baza unui examen, organizat conform
prevederilor prezentei legi și statutului profesiei.
De la regula generală „examen”
pentru primirea în avocatură, în alin. (2) al aceluiași articol se prevede că
la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:
a) titularul diplomei de doctor în
drept.
b) cel care, anterior sau la data
primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcția de judecător, procuror,
notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puțin 10 ani.
Din analiza textului de mai sus,
rezultă că alin. (2) prevede nu un drept, ci, o vocație, o posibilitate.
Recurentul-reclamant, în vârstă de
65 ani, îndeplinește condiția vechimii de 10 ani activitate juridică până la
data pensionării, însă cererea sa de primire în avocatură, cu scutire de examen,
a fost avizată negativ de Baroul Dolj.
Împrejurarea că instanța nu a
solicitat actele care au stat la baza acestui aviz, nu constituie un motiv de
casare a hotărârii, cu atât mai mult, cu cât acest aviz este facultativ .
Aprecierea Consiliului Uniunii a
avut în vedere nu numai acest act, iar soluția dată a fost de respingere a contestației.
Cum primirea în profesia de avocat,
cu scutire de examen, este o vocație (există posibilitatea), și nu un drept,
justificat, instanța a reținut,că situația de respingere a cererii nu-i încalcă
un drept recunoscut de lege în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 și nu se
pune problema încălcării principiului neretroactivității legii și nerespectarea
etapelor și termenelor prevăzute de acest act normativ.
Reclamantului-recurent nu i se
îngrădește posibilitatea exercitării acestei profesii în condiții generale,
prin promovarea concursului organizat în acest sens.
Recursul fiind nefondat, urmează a
fi respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.P.
împotriva sentinței civile nr. 298 din 20 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 5 mai 2004.