ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2543/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 iulie 2002 sub nr. 7338 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău, Curtea de apel Bacău, Casa de Asigurări de Sănătate, a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâții la restituirea sumelor încasate cu titlul de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din salariul brut realizat de reclamanți în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, reevaluată la rata inflației.

În motivarea acțiunii, au arătat că în calitate de personal auxiliar al instanței beneficiază de aceleași drepturi ca și magistrații, astfel încât, în temeiul art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, în perioada menționată erau scutiți de la plata contribuției de 7% lunar din venitul brut. Tribunalul Bacău a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive, întrucât tribunalul nu are personalitate juridică și este reprezentat de către Ministerul Justiției, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Ministerul Justiției a invocat, de asemenea, lipsa calității procesual pasive, susținând că sumele în litigiu nu au fost reținute de către minister, ci de tribunal care însă nu are nici el calitate procesual pasivă pentru că sumele respective nu au intrat în bugetul său.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat de asemenea întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului în rezolvarea cauzei, considerând că acesta este un litigiu fiscal de competența Curții de apel București. Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 494 din 6 septembrie 2002 a respins excepția de necompetență materială precum și excepțiile privind lipsa calității procesual pasive invocate de către Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției. A admis acțiunea formulată de către reclamanți și a obligat Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției să restituie contestatorilor sumele nete reținute în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001 cu titlu de contribuție la asigurări de sănătate (7% din salariu), sume ce urmează a fi reactualizate, în funcție de rata inflației la data executării.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepțiile, că sunt neîntemeiate. Astfel, referitor la competența materială a reținut că față de obiectul acțiunii (restituirea unor sume reținute în mod nelegal din venitul brut lunar) ne aflăm în prezența unui litigiu de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. muncii și Legea nr. 168/1999, deci competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bacău, conform art. 2 pct. 1 lit. b 1 ) C. proc. civ. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, a reținut că raportul de muncă este stabilit cu tribunalul care a reținut sumele pretinse în acțiune iar Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, fiind așadar instituția ce ar aloca sumele pretinse de reclamanți, în ipoteza admiterii acțiunii; deci ambii pârâți au calitate procesual pasivă.

Pe fondul cauzei s-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992, reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate, ca și magistrații, au beneficiat în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze până la data de 30 martie 2001, când, prin Legea nr. 118/2001, s-a reglementat obligația de plată a contribuției la asigurările de sănătate. Curtea de apel Bacău, prin decizia civilă nr. 1738 din 13 noiembrie 2002, a admis recursul formulat de Tribunalul Bacău și a modificat sentința nr. 494/2002 a Tribunalului Bacău în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamanților C.G., ș.a. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins ca nefondat recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe. Pentru a pronunța această decizie instanța a avut în vedere aceleași considerente ca și instanța de fond, dar a reținut că numai personalul auxiliar de specialitate beneficiază de dispozițiile de favoare instituite de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 și, în consecință reclamanții (menționați în dispozitivul deciziei) fiind salariați în baza Legii nr. 154/1998, li se aplică prevederile Legii nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate și, ca atare, cererile acestora au fost respinse prin modificarea sentinței instanței de fond. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens se susține că în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze ,iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.

– 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea HG 409/1998. În consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1738 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău și sentinței civile nr. 494 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Bacău. Casează hotărârile atacate și pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.