ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2543/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

4 iulie 2002 sub nr. 7338 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții au chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău, Curtea de apel

Bacău, Casa de Asigurări de Sănătate, a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale

și Autorității Judecătorești solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o

va pronunța să oblige pârâții la restituirea sumelor încasate cu titlul de

contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7% din salariul

brut realizat de reclamanți în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001,

reevaluată la rata inflației.

În motivarea acțiunii, au arătat că

în calitate de personal auxiliar al instanței beneficiază de aceleași drepturi

ca și magistrații, astfel încât, în temeiul art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

în perioada menționată erau scutiți de la plata contribuției de 7% lunar din

venitul brut.

Tribunalul Bacău a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive,

întrucât tribunalul nu are personalitate juridică și este reprezentat de către

Ministerul Justiției, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Ministerul Justiției a invocat, de

asemenea, lipsa calității procesual pasive, susținând că sumele în litigiu nu

au fost reținute de către minister, ci de tribunal care însă nu are nici el

calitate procesual pasivă pentru că sumele respective nu au intrat în bugetul

său.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat de

asemenea întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a

tribunalului în rezolvarea cauzei, considerând că acesta este un litigiu fiscal

de competența Curții de apel București.

Tribunalul Bacău, prin sentința

civilă nr. 494 din 6 septembrie 2002 a respins excepția de necompetență

materială precum și excepțiile privind lipsa calității procesual pasive

invocate de către Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției.

A admis acțiunea formulată de către

reclamanți și a obligat Tribunalul Bacău și Ministerul Justiției să restituie

contestatorilor sumele nete reținute în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie

2001 cu titlu de contribuție la asigurări de sănătate (7% din salariu), sume ce

urmează a fi reactualizate, în funcție de rata inflației la data executării.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepțiile, că sunt

neîntemeiate.

Astfel, referitor la competența

materială a reținut că față de obiectul acțiunii (restituirea unor sume

reținute în mod nelegal din venitul brut lunar) ne aflăm în prezența unui

litigiu de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 111 C. muncii și

Legea nr. 168/1999, deci competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului

Bacău, conform art. 2 pct. 1 lit. b

1

) C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei

calității procesual pasive, a reținut că raportul de muncă este stabilit cu

tribunalul care a reținut sumele pretinse în acțiune iar Ministerul Justiției

are calitatea de ordonator principal de credite, fiind așadar instituția ce ar

aloca sumele pretinse de reclamanți, în ipoteza admiterii acțiunii; deci ambii

pârâți au calitate procesual pasivă.

Pe fondul cauzei s-a reținut că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992,

reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate, ca și magistrații,

au beneficiat în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze

până la data de 30 martie 2001, când, prin Legea nr. 118/2001, s-a reglementat

obligația de plată a contribuției la asigurările de sănătate.

Curtea de apel  Bacău, prin decizia

civilă nr. 1738 din 13 noiembrie 2002, a admis recursul formulat de Tribunalul

Bacău și a modificat sentința nr. 494/2002 a Tribunalului Bacău în sensul că a

respins ca nefondată acțiunea reclamanților C.G., ș.a.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins ca nefondat recursul

formulat de Ministerul Justiției împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a avut în vedere aceleași considerente ca și instanța de fond, dar a

reținut că numai personalul auxiliar de specialitate beneficiază de

dispozițiile de favoare instituite de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

și, în consecință reclamanții (menționați în dispozitivul deciziei) fiind

salariați în baza Legii nr. 154/1998, li se aplică prevederile Legii nr. 145/1997

privind asigurările sociale de sănătate și, ca atare, cererile acestora au fost

respinse prin modificarea sentinței instanței de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din

Legea  nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva acestor două hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

În acest sens se susține că în conformitate cu

prevederile Legii nr. 92/1992 magistrații și personalul auxiliar de

specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și

proteze ,iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în

sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se mai susține că printr-o interpretare sistemică a

tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și totodată

și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea

legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se

deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de

asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate,

instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când

au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar

această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

În consecință pentru aceste motive s-a solicitat

admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că atât în

considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul

în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind

însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor

dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a

reține:

Este de necontestat că în conformitate cu prevederile

art. 99 și art. 141 din Legea  nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie

1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă

prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alineatul al doilea al art. 99.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie

1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este

prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise

de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea HG 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte normative

care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și  art.

141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede

în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu

în țară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor

plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate

categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției

și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor prevederi legale

rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că

beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata

contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile

Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile

prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în

categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile

criticate de recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte menționate urmează

a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr.

118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999

privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a

căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionari precum și

soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile

respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări

sociale de sănătate”,  ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a

fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății

contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și pe fond, a respinge

acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General  al Parchetului  de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1738 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel Bacău

și sentinței civile nr. 494 din 6 septembrie 2002 a Tribunalului Bacău.

Casează hotărârile atacate și pe fond, respinge

acțiunea formulată de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  30 martie 2004.