ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4169/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2994/C, la data de 10 mai 2002, pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanții T.V., B.V., S.D., S.O, și alții, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani încasate, prin reținerea procentului de 7% din salariul fiecărui reclamant, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1 ianuarie 2000, la zi, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii, iar, pe viitor, pârâții să nu mai efectueze asemenea rețineri.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, deși, potrivit Legii nr. 92/1992, legea de organizare judecătorească, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații și membrii lor de familie, ca și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în mod nelegal, din salariile lor brute, au fost reținută, începând cu data de 1 ianuarie 2000, cota de 7%, reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate. În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu S.M. și G.M., solicitând restituirea sumelor reprezentând contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate, reactualizate, și obligarea pârâților la sistarea acestor rețineri.

2. Prin întâmpinare, Ministerul Justiției, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului Botoșani, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că sumele solicitate de reclamanți au fost reținute de către Tribunalul Botoșani, întrucât, numai față de acesta, reclamanții au avut raporturi de muncă și, în consecință, Ministerul Justiției nu poate fi ținut să răspundă în această cauză, decât în calitate de reprezentant al Tribunalului Botoșani. De asemenea, a fost invocată și excepția calității procesuale pasive a Tribunalului Botoșani, în ceea ce privește primul capăt de cerere, avându-se în vedere că acesta nu a fost decât un intermediar între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reținute fiind virate lunar acestei instituții, conform contractului de asigurare.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală gratuită dacă fac dovada reținerii, în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, a primelor de asigurare, astfel încât se impune a fi achitată contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate. S-a învederat că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, cu modificările și completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, iar, din coroborarea acestor dispoziții legale cu cele ale art. 6 din același act normativ, care stabilesc categoriile de persoane ce beneficiază de asigurări de sănătate, fără plata contribuției, rezultă că reclamanții sunt supuși, în mod obligatoriu, asigurării și trebuie să achite contribuția lunară pentru asigurări sociale de sănătate.

3. Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 174 din 22 mai 2002, a respins excepțiile invocate de pârâtul, Ministerul Justiției, a admis acțiunea reclamanților și cererea de intervenție în interes propriu, dispunând restituirea către reclamanți și intervenienți a sumelor reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate, în cuantum de 7%, ce au fost reținute din venitul brut lunar în perioada 1 ianuarie 2000, până la data rămânerii definitive a sentinței, reactualizate la data executării. Pârâții au fost obligați să sisteze reținerea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Instanța de fond a reținut, în esență, că, în raport cu Legea nr. 145/1997, legea de organizare judecătorească nr. 92/1992 are caracterul de lege specială și, având în vedere că legea cadru este ulterioară Legii nr. 92/1992, ea nu poate modifica sau abroga decât, în mod expres, legea specială anterioară, prin urmare, dispozițiile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 nu au fost abrogate prin nici un alt act normativ de același grad, iar Ordinul nr. 74 din 7 iunie 2000, invocat de Ministerul Justiției, nu poate să ducă la înlăturarea unui text dintr-o lege organică, astfel încât magistrații și personalul auxiliar de specialitate din autoritatea judecătorească beneficiază de asigurările sociale de sănătate fără plata contribuției, iar sumele reținute sunt supuse restituirii, deoarece reținerile s-au efectuat, fără vreo culpă din partea reclamanților.

4. Curtea de Apel Suceava, prin decizia civilă nr. 3213 din 5 noiembrie 2002, a admis recursul declarat de Ministerul Justiției, ca reprezentant al Tribunalului Botoșani, a modificat, parțial, sentința primei instanțe, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii reclamanților, împotriva Tribunalului Botoșani, prin Ministerul Justiției, înlăturând obligațiile de restituire și sistarea contribuției de asigurări sociale de sănătate stabilite în sarcina acestuia. În considerentele hotărârii s-a reținut că această calitate a Ministerului Justiției, de reprezentant al Tribunalului Botoșani, este greșită, deoarece Tribunalul Botoșani nu este decât un intermediar care, făcând aceste rețineri, le vira, ulterior, în contul pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

De asemenea, nu s-a reținut nici o culpă în sarcina acestui pârât, în ce privește efectuarea reținerilor, întrucât, astfel, s-au pus în executare obligațiile asumate prin contractele de asigurări individuale intervenite între fiecare judecător sau personal auxiliar și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Instanța de recurs a înlăturat obligația de sistare, pe viitor, a contribuției de 7%, stabilită în sarcina recurentului, deoarece aceste rețineri s-au efectuat în baza contractelor individuale semnate de fiecare angajat, contractele fiind în vigoare, astfel încât nu se justifică sistarea pe viitor a contribuției. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 174 din 22 mai 2000 a Tribunalului Botoșani și a deciziei civile nr. 3213 din 5 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În acest sens, se arată că, în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestor hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare, că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă că, în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România și, totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare, se apreciază că, prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare, când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat. Este de necontestat că, în conformitate cu prevederile art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, republicată, la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc, însă, prin hotărâre de Guvern, așa cum se precizează în art. 99 alin. (2) din lege. În acest sens, Guvernul a emis, la data de 20 iulie 1998, H.G. nr. 409, care, în art. 1, arată, fără echivoc, că, de aceste gratuități, se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998. Același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999, emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G.

nr. 409/1998. În consecință, având în vedere aceste acte normative, care prevăd, fără echivoc, că beneficiul gratuităților, prevăzute de art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, se face în condițiile Legii nr. 145/1997, care prevede, în art. 4, obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată, în mod imperativ, că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, și anume, ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimiterea la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzând în categoriile prevăzute de art. 6 sau 55 din această lege. Ca atare, instanțele, care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma - „în condițiile Legii nr. 145/1997” - a fost necesară pentru a atesta existența și raportat între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Așa fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 3213 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, și a sentinței nr. 174 din 22 mai 2002 a Tribunalului Botoșani, secția civilă Casează hotărârile atacate și respinge acțiunea formulată de reclamanții T.V., B.V., S.D., S.O., și alții. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2004.