ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4169/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 2994/C, la data de 10

mai 2002, pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanții T.V., B.V., S.D., S.O, și

alții, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

solicitând obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani încasate, prin

reținerea procentului de 7% din salariul fiecărui reclamant, cu titlu de

contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pentru perioada 1

ianuarie 2000, la zi, cu aplicarea coeficientului de inflație la data

executării hotărârii, iar, pe viitor, pârâții să nu mai efectueze asemenea

rețineri.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că, deși, potrivit Legii nr. 92/1992, legea de organizare

judecătorească, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații și membrii lor

de familie, ca și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în mod nelegal, din

salariile lor brute, au fost reținută, începând cu data de 1 ianuarie 2000,

cota de 7%, reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de sănătate.

În cauză au formulat cerere de

intervenție în interes propriu S.M. și G.M., solicitând restituirea sumelor

reprezentând contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate,

reactualizate, și obligarea pârâților la sistarea acestor rețineri.

Justiției, în nume propriu și în calitate de reprezentant al Tribunalului

Botoșani, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând

că sumele solicitate de reclamanți au fost reținute de către Tribunalul

Botoșani, întrucât, numai față de acesta, reclamanții au avut raporturi de

muncă și, în consecință, Ministerul Justiției nu poate fi ținut să răspundă în

această cauză, decât în calitate de reprezentant al Tribunalului Botoșani.

De asemenea, a fost invocată și

excepția calității procesuale pasive a Tribunalului Botoșani, în ceea ce

privește primul capăt de cerere, avându-se în vedere că acesta nu a fost decât

un intermediar între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., sumele reținute fiind

virate lunar acestei instituții, conform contractului de asigurare.

Pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii, deoarece reclamanții au dreptul la asistență medicală

gratuită dacă fac dovada reținerii, în contul contribuției lunare de asigurări

de sănătate, a primelor de asigurare, astfel încât se impune a fi achitată

contribuția lunară pentru asigurările sociale de sănătate.

S-a învederat că, potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, cu modificările și

completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și

funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și

subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, iar, din coroborarea

acestor dispoziții legale cu cele ale art. 6 din același act normativ, care

stabilesc categoriile de persoane ce beneficiază de asigurări de sănătate, fără

plata contribuției, rezultă că reclamanții sunt supuși, în mod obligatoriu,

asigurării și trebuie să achite contribuția lunară pentru asigurări sociale de

sănătate.

sentința civilă nr. 174 din 22 mai 2002, a respins excepțiile invocate de

pârâtul, Ministerul Justiției, a admis acțiunea reclamanților și cererea de

intervenție în interes propriu, dispunând restituirea către reclamanți și

intervenienți a sumelor reprezentând contribuția de asigurări sociale de

sănătate, în cuantum de 7%, ce au fost reținute din venitul brut lunar în

perioada 1 ianuarie 2000, până la data rămânerii definitive a sentinței,

reactualizate la data executării.

Pârâții au fost obligați să sisteze

reținerea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, începând cu data

rămânerii irevocabile a hotărârii.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că, în raport cu Legea nr. 145/1997, legea de organizare judecătorească

nr. 92/1992 are caracterul de lege specială și, având în vedere că legea cadru

este ulterioară Legii nr. 92/1992, ea nu poate modifica sau abroga decât, în

mod expres, legea specială anterioară, prin urmare, dispozițiile art. 99 și art.

141 din Legea nr. 92/1992 nu au fost abrogate prin nici un alt act normativ de

același grad, iar Ordinul nr. 74 din 7 iunie 2000, invocat de Ministerul

Justiției, nu poate să ducă la înlăturarea unui text dintr-o lege organică,

astfel încât magistrații și personalul auxiliar de specialitate din autoritatea

judecătorească beneficiază de asigurările sociale de sănătate fără plata

contribuției, iar sumele reținute sunt supuse restituirii, deoarece reținerile

s-au efectuat, fără vreo culpă din partea reclamanților.

decizia civilă nr. 3213 din 5 noiembrie 2002, a admis recursul declarat de

Ministerul Justiției, ca reprezentant al Tribunalului Botoșani, a modificat,

parțial, sentința primei instanțe, în sensul respingerii ca nefondate a

acțiunii reclamanților, împotriva Tribunalului Botoșani, prin Ministerul

Justiției, înlăturând obligațiile de restituire și sistarea contribuției de

asigurări sociale de sănătate stabilite în sarcina acestuia.

În considerentele hotărârii s-a reținut

că această calitate a Ministerului Justiției, de reprezentant al Tribunalului

Botoșani, este greșită, deoarece Tribunalul Botoșani nu este decât un

intermediar care, făcând aceste rețineri, le vira, ulterior, în contul pârâtei

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

De asemenea, nu s-a reținut nici o

culpă în sarcina acestui pârât, în ce privește efectuarea reținerilor,

întrucât, astfel, s-au pus în executare obligațiile asumate prin contractele de

asigurări individuale intervenite între fiecare judecător sau personal auxiliar

și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Instanța de recurs a înlăturat

obligația de sistare, pe viitor, a contribuției de 7%, stabilită în sarcina

recurentului, deoarece aceste rețineri s-au efectuat în baza contractelor

individuale semnate de fiecare angajat, contractele fiind în vigoare, astfel

încât nu se justifică sistarea pe viitor a contribuției.

În conformitate cu prevederile art. 27

lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs

în anulare împotriva sentinței civile nr. 174 din 22 mai 2000 a Tribunalului

Botoșani și a deciziei civile nr. 3213 din 5 februarie 2002, pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

În acest sens, se arată că, în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998, precum și prin

Normele emise pentru aplicarea acestor hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților

se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare,

că, printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate în

ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate

au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că, în Legea nr. 145/1997,

se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședința în

România și, totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații

și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că, prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, se apreciază că, prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare, când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Pentru aceste motive, s-a solicitat

admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, pe fond,

respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Este de necontestat că, în

conformitate cu prevederile art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, republicată,

la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc, însă, prin hotărâre de Guvern, așa cum se precizează în art. 99 alin.

(2) din lege.

În acest sens, Guvernul a emis, la

data de 20 iulie 1998, H.G. nr. 409, care, în art. 1, arată, fără echivoc, că,

de aceste gratuități, se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor de

sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998. Același lucru

este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB – 64 – 807/C din 26 mai 1999,

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative, care prevăd, fără echivoc, că beneficiul gratuităților,

prevăzute de art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992, se face în condițiile Legii nr.

145/1997, care prevede, în art. 4, obligativitatea asigurării pentru toți

cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alin. (2) arată, în mod

imperativ, că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările

sociale de sănătate”.

În art. 6 și 55 din aceeași lege

sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința sa, și anume, ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și

personalul auxiliar de specialitate să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimiterea la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzând în categoriile prevăzute de art. 6 sau 55 din această lege.

Ca atare, instanțele, care au

reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma - „în

condițiile Legii nr. 145/1997” - a fost necesară pentru a atesta existența și

raportat între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au

interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate,

încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

Așa fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., urmează a

admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate și, pe fond, a respinge

acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 3213 din 5 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă, și a sentinței nr. 174 din 22 mai 2002 a Tribunalului

Botoșani, secția civilă

Casează hotărârile atacate și

respinge acțiunea formulată de reclamanții

T.V., B.V., S.D., S.O., și alții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 iunie 2004.