ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9334/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9334/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la data

de 13 septembrie 2002 la Tribunalul Bacău, ulterior completată și precizată,

contestatorii D.D., ș.a., magistrați la Judecătoria Moinești și intervenienta

în nume propriu P.M.C., magistrat la Judecătoria Câmpina au chemat în judecată

pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bacău, pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să fie obligați a le restitui sumele de bani încasate, prin

reținerea cotei de 7% din salariu, cu titlu de contribuție la fondul de

asigurări sociale, pentru perioada 1 octombrie 2000 la zi, reactualizate prin

aplicarea indicelui de inflație, la data executării hotărârii, sistarea acestei

contribuții, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, la plata

sumelor reprezentând diferența dintre salariul cuvenit fiecăruia și salariul,

efectiv, încasat, pentru perioadele mai–octombrie 2000 și de la 1 ianuarie 2002

la zi, avându-se în vedere atât valoarea de referință sectorială, cât și

coeficientul de ierarhizare stabilit prin Legea nr. 76/2000 și Legea nr. 216/2001,

reactualizate în raport de indicele de inflație.

În motivarea acțiunii, contestatorii

au arătat că, începând cu data de 1 ianuarie 1998 în mod nelegal, s-a reținut

cota de 7% din salariile brute, deoarece dispozițiile art. 99 și art. 141 din

Legea nr. 92/1992 sunt aplicabile magistraților și constituie o lege specială,

derogatorie față de Legea nr. 145/1997.

Din interpretarea sistematică a

dispozițiilor menționate rezultă că, magistrații în activitate sau pensionarii,

precum și soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază,

în mod gratuit, de servicii de asistență medicală, medicamente și proteze.

Au mai arătat că, începând cu luna

mai 2000, pârâții aveau obligația de a calcula și plăti salariile personalului

din sistemul autorității judecătorești raportat la o valoare de referință

sectorială de 1.140.800 lei, or, în perioada mai–octombrie 2000 aceștia au

calculat și plătit drepturile bănești cuvenite, având în vedere o valoare de

referință sectorială inferioară celei legale.

Începând cu data de 1 ianuarie 2002,

pârâții au folosit, la calcularea drepturilor salariale, o valoare de referință

sectorială de 1.232.003 lei, inferioară celei de 1.636.520 lei, stabilită

conform art. 13 din Legea nr. 216/2001, privind bugetul de stat pe anul 2001 și

art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 187/2001, prejudiciindu-i numai cu diferența de

sumă rezultată dintre valoarea de referință legală și cea în raport de care au

fost plătite drepturile salariale, dar și prin creșterea continuă a indicelui

de inflație.

Prin întâmpinare, Tribunalul Bacău a

invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu are

personalitate juridică, fiind un intermediar între contestatori și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

sumele reținute, fiind virate lunar, acestei instituții, conform contractului

de asigurare.

A mai arătat că, prin art. 1 din

Ordinul nr. 2294/C din 22 octombrie 1999 al Ministerului Justiției, emis în

aplicarea O.U.G. nr. 134/1999, s-a stabilit că valoarea coeficientului de

ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității este

egală cu valoarea sectorială prevăzută în Anexa nr. 1 la Legea nr. 154/1998,

aceea de 685.872 lei.

În baza art. 5 din ordinul nr. 2785/C

din 30 octombrie 2000 al Ministrului Justiției, începând cu data de 1 noiembrie

2000, indemnizațiile magistraților s-au stabilit în funcție de valoarea de

referință sectorială de 1.140.800 lei.

Totodată, Tribunalul Bacău a

formulat cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pentru ca în

cazul admiterii acțiunii contestatorilor, cu privire la cota de 7%, aceasta să

fie obligată la restituirea sumei de bani efectiv încasată.

Ministerul Justiției a formulat

întâmpinare și cerere de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., invocând

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât sumele au fost

reținute de Tribunalul Bacău.

Pe fondul cauzei, a arătat că,

contestatorii fiind cetățeni români, cu domiciliul în țară, sunt supuși în mod

obligatoriu, asigurării și trebuie să achite contribuția lunară pentru

asigurările sociale de sănătate.

Referitor la cererea de intervenție

în interes propriu, a arătat că aceasta este inadmisibilă, față de prevederile

art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât sumele solicitate de

către contestatori au fost reținute în baza art. 53 din Legea nr. 145/1997.

Totodată, a formulat cerere de

chemare în garanție a C.N.A.S.S., pentru ca în cazul admiterii acțiunii să se

dispună obligarea chematei în garanție la restituirea cuantumului de 25% din

suma pretinsă.

Prin încheierea din 28 octombrie

2002 a Curții de Apel Bacău, au fost admise cererile de abținere a

judecătorilor din cadrul Tribunalului Bacău, dispunând trimiterea cauzei la

Tribunalul Neamț, spre competentă soluționare.

Tribunalul Neamț, secția civilă,

prin sentința nr. 39/C din 31 ianuarie 2003, a admis în parte acțiunea

completată și cererea de intervenție în interes propriu, pârâții fiind obligați

să restituie contestatorilor cota de 7% reținută din veniturile brute lunare cu

titlu de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, de la 1

ianuarie 200, la zi, actualizată prin aplicarea coeficientului de inflație.

Capătul de cerere privind obligarea

pârâților de a nu mai reține în viitor din salariul brut lunar, cota de 7 % a

fost respinsă.

Au fost respinse ca neîntemeiate

cererile de chemare în garanție a celor două case de asigurări cât și

excepțiile invocate de pârâți, privitoare la lipsa calității procesuale pasive

și inadmisibilității cererii de intervenție.

Ministerul Justiției și Tribunalul

Bacău au fost obligați să plătească contestatorilor diferența dintre

indemnizația, efectiv, plătită și cea legal datorată, raportată la valoarea de

referință sectorială de 1.140.800 lei pentru perioada mai–octombrie 2000, de

1.636.502 lei, pentru perioada ianuarie–septembrie 2002 și de 1.832.882 lei,

începând cu data de 1 octombrie 2002, reactualizate prin aplicarea indicelui de

inflație, în raport de data executării.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut că, între contestatori și sistemul asigurărilor sociale de

sănătate nu există un raport juridic de gratuitate, astfel încât, casele de

asigurări sociale de sănătate nu pot fi obligate să restituie sumele încasate.

Cum, contestatorii se află într-un

raport juridic de gratuități, instituit prin dispozițiile art. 99 din Legea nr.

92/1992, garantat prin H.G. nr. 409/1998, în sistemul din care fac parte, în

virtutea acestui drept, Ministerul Justiției este obligat să deconteze

magistraților contribuția personală la fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Cu privire la cel de-al doilea capăt

de cerere, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art.12 alin. (4) din Legea

nr. 76/2000, valoarea de referință sectorială, în raport de care pârâții

trebuiau să calculeze salariile contestatorilor în perioada mai–octombrie 2000

era de 1.140.800 lei, iar, începând cu luna ianuarie 2002, valoarea de

referință sectorială legală a devenit potrivit art. 13 alin. (3) din Legea nr. 216/2001,

de 1.515.280 lei, care indexată cu 8% de la 1 aprilie 2002, a devenit 1.636.502

lei, cu efect până la 1 octombrie 2002, când prin aplicarea unei noi indexări,

a rezultat o valoare de referință sectorială de 1.832.822 lei.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 660 din 14 mai 2003, a admis recursurile declarate de

Ministerul Justiție și Tribunalul Bacău, a modificat în parte, sentința primei

instanțe, în sensul obligării pârâților la restituirea sumelor reprezentând

cota de 7% reținută din veniturile brute lunare, pentru perioada 1 ianuarie

2000–1 martie 2001, reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, la

data executării.

A mai constatat că reținerea cotei

de 7% nu are temei legal decât în ceea ce privește perioada 1 ianuarie 2000–1

martie 2001, când au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 118/2001.

Au fost admise cererile de chemare

în garanție formulate de Ministerul Justiției și Tribunalul Bacău, chemata în

garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., fiind obligată să restituie pârâților sumele,

efectiv, reținute de la reclamanți.

A fost admisă cererea de chemare în

garanție a C.N.S., formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. chemata în garanție fiind

obligată să-i restituie cota de 25% din sumele reținute de la reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre,

s-a reținut, în esență, că Legea nr. 92/1992 reprezintă o derogare de la

dreptul comun, respectiv Legea nr. 145/1997 și are prioritate de aplicare, iar

calitatea de persoană asigurată nu este condiționată de plata contribuției ci

de existența raporturilor de muncă.

În ceea ce privește, plata

diferenței dintre indemnizația efectiv plătită și cea legal datorată raportată

la valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, pentru perioada

mai–octombrie 2000, de 1.636.502 lei, pentru perioada ianuarie–septembrie 2002

și de 1.832.882 lei pentru perioada începând cu 1 octombrie 2002, instanța de

recurs a reținut că fundamentarea salarizării magistraților și personalului din

instanțele judecătorești și parchete își are reglementarea în O.G. nr. 83/2002,

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 216/2001.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva celor două hotărâri, în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992

și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., pentru încălcarea esențială a legii care a

condus la o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997

asigurările de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe baza

principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea

fondurilor.

Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin

Legea nr. 142/1997, „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și

soțul, soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod

gratuit de asistentă medicală, medicamente și proteze”, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998 precum

și Normele comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 din 26 mai 1999 emise în aplicarea

acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face potrivit Legii

nr. 145/1997.

În ce privește obligarea pârâților la plata diferenței

dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai–octombrie

2000, hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din

autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă de Legea nr. 50/1996,

respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea acestei legi,

nefiind aplicabile actele normative invocate în considerentele acestor hotărâri

judecătorești.

Cu adresa nr. 148/C/522/2004 din 25 februarie 2005

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în referire la recursul în anulare pe care l-a declarat la data de 18

martie 2004 împotriva sentinței civile nr. 39/C din 31 ianuarie 2003 a

Tribunalului neamț și deciziei civile nr. 660 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Bacău,

a solicitat să se ia act de renunțare la cel de-al doilea motiv, în ceea ce

privește capătul de cerere referitor la plata diferenței dintre indemnizația

cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai–octombrie 2000.

Ca atare, în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ.,

a solicitat admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost precizat,

casarea în parte a hotărârilor criticate și, pe fond, respingerea capătului de

cerere din acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu

privind restituirea sumelor reprezentând cota de 7% contribuție la fondul de

asigurări sociale, precum și a cererilor de chemare în garanție.

Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele

ce vor urma.

Textele de lege invocate în considerentele celor două

hotărâri judecătorești în baza cărora au fost fundamentate soluțiile criticate,

referitoare la plata contribuției de 7% la fondul de asigurări sociale cât și

celor din motivele invocate în recursul în anulare sunt aceleași, dar interpretarea

lor este deferită.

Prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea și

completarea Legii nr. 92/1992 s-au introdus două noi texte art. 99 și art. 141

potrivit cărora magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază

în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare, în mod gratuit, a asistenței

medicale, medicamentelor și protezelor, au fost stabilite prin H.G. nr. 409 din

2 iulie 1998 care în art. 1 prevede că „magistrații în activitate sau

pensionarii precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea

acestora, beneficiază, în mod gratuit de servicii de asistență medicală, de

medicamente și proteze, în condițiile Legii nr. 145/1997 publicate în M. Of.

nr. 178 din 31 iulie 1997 și ale prezentei legi”.

Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 145/1997 prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

cetățeni străini și apatrizii care au reședința în România, iar în alin. (2) se

arată că, „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările de

sănătate”.

De la această regulă, art. 6 și art. 55 instituie

categoriile de persoane scutite de plata contribuției lunare, în esență cele

care nu realizează venituri din muncă.

Este de necontestat că Legea nr. 92/1992 este o lege

specială, dar gratuitatea prevăzută în această lege, se face în temeiul

prevederilor Legii nr. 145/1997, prin plata contribuției lunare de 7%.

Pe de altă parte gratuitatea prevăzută de legea

specială are loc prin decontarea, pe baza documentelor justificative a prețului

suportat de persoanele îndreptățite pentru furnizarea de servicii medicale.

Că este așa, rezultă și din Normele comune nr. 318 /FB

/64 /807 /C/1999 din 26 mai 1999, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998, care

prin pct. 6/I se arată că, soții sau soțiile magistraților și ale personalului

auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de

gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac

dovada că plătesc contribuția anuală de asigurări de sănătate sau fac parte din

categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Distinct de cele expuse, prin Legea nr. 118 din 31

martie 2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999, privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a dobândit

următorul conținut „magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul

sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării

dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de

sănătate”.

În aceste condiții, rezultă fără putință de tăgadă, că

voința legiuitorului a fost aceea că gratuitățile nu pot fi acordate decât cu

plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, fiind exceptate numai

acele categorii de persoane care nu realizează venituri sau care sunt lipsite

de venituri pe o perioadă determinată de timp.

În consecință, în temeiul art. 314 C. proc. civ., se

va admite recursul în anulare, se va casa în parte hotărârile atacate și se va

respinge ca nefondat capătul de cerere din contestație formulat de

contestatori, precum și din cererea de intervenție, referitor la restituirea

sumelor reprezentând cota de 7% cu titlu de contribuție pentru asigurările

sociale de sănătate.

Va respinge ca rămasă fără obiect cererile de chemare

în garanție formulate de Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Se mențin celelalte dispoziții referitoare la

drepturile salariale ale magistraților stabilite prin hotărârile judecătorești

ce au format obiectul recursului în anulare de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite

recursul în anulare declarat și precizat de Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 39/C

din 31 ianuarie 2003 a Tribunalului Neamț, secția civilă, și împotriva deciziei

civile nr. 660 din 14 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

civilă.

Casează

în parte hotărârile atacate, în sensul că, păstrând celelalte dispoziții,

respinge ca nefondat capătul de cerere din contestația formulată de D.D., ș.a.,

precum și din cererea de intervenție formulată de P.M.C., referitor la

restituirea sumelor reprezentând cota de 7%, cu titlu de contribuție pentru

asigurări sociale de sănătate și respinge ca rămase fără obiect cererile de

chemare în garanție formulate de Ministerul Justiției, Tribunalul Bacău și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 17 noiembrie 2005.