ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5364/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 635 din 11 iunie 1997 a Tribunalului Alba a fost admisă

acțiunea formulată de D.I. împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul

Finanțelor, dispunându-se obligarea acestuia la plata despăgubirilor

solicitate, astfel cum au fost precizate la ultimul termen de judecată, în

valoare de 3.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

făcut aplicația art. 504 C. proc. pen., reținând că în perioada 2 aprilie 1989

– 2 aprilie 1993 cel în cauză a fost arestat nelegal, fiind victima unei erori

judiciare, pedeapsa de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de omor, fiind

aplicată împotriva legii, anume fără a se reține în favoarea celui trimis în

judecată legitima apărare. Pentru acest considerent, D.I. a fost scos de sub

urmărire penală prin rezoluția din 2 aprilie 1993, după reluarea judecății și

trimiterea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, după

admiterea unui recurs extraordinar declarat în cauză, în condițiile legii.

Apelul declarat de Ministerul

Finanțelor împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia nr. 15 din 20

februarie 1998 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin care a fost

schimbată sentința, ca urmare fiind respinsă acțiunea în despăgubiri. A fost

respins ca nefondat apelul reclamantului împotriva aceleiași hotărâri.

Instanța de apel a hotărât astfel

dând o interpretare restrictivă prevederilor art. 504 C. proc. civ.,

considerând că există posibilitatea acordării de despăgubiri numai în cazurile

strict prevăzute de textul menționat anume dacă fapta nu există, nu a fost

săvârșită de inculpat sau a fost scoasă de sub urmărire penală.

Cum ordonanța de scoatere de sub

urmărire penală a celui în cauză a avut ca suport săvârșirea faptei de omor în

legitimă apărare, s-a concluzionat că o atare soluție poate fi încadrată în

prevederile art. 10 lit. e) C. proc. pen., în prezența căruia nu se acordă

despăgubiri.

Împotriva acestei ultime soluții D.I.

a formulat cerere de revizuire, ce a fost admisă prin decizia nr. 339 din 9

aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Astfel, a fost

desființată în parte decizia atacată, în sensul respingerii apelului formulat

de Ministerul Finanțelor împotriva sentinței nr. 635 din 11 iunie 1997 a

Tribunalului Alba, ce a fost menținută. A fost respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant împotriva aceleiași sentințe.

Recursurile de față, declarate de

ambele părți sunt îndreptate împotriva acestei hotărâri, date în soluționarea

cererii de revizuire formulată de reclamant.

Acesta solicită modificarea

hotărârii în sensul majorării despăgubirilor acordate de instanța de fond la 2

milioane lei daune materiale, 1 milion lei daune morale, 500 milioane lei

cheltuieli de judecată și vechimea în cartea de muncă.

Ministerul Finanțelor Publice

critică aceeași decizie, întrucât în mod greșit a fost admisă cererea de

revizuire, nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Se susține

că hotărârea Curții Constituționale avută în vedere de instanță nu constituie

înscris nou care să justifice admiterea cererii de revizuire.

Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice împotriva soluționării cererii de revizuire în sensul

arătat, este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă

fondul, cum este cazul în speță se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, se prevede expres că nu

orice înscrisuri pot justifica o cerere de revizuire, ci numai acelea care au

fost descoperite după darea hotărârii sau nu au putut fi înfățișate la

judecată, fiind reținute de partea potrivnică, ele existând la data judecății.

În speță, prin hotărârea recurată,

cererea de revizuire a fost admisă în temeiul textului menționat, avându-se în

vedere ca înscris nou Decizia Curții Constituționale nr. 45 din 10 martie 1998,

potrivit căreia dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt

constituționale numai în măsura în care nu limitează ipotezele prevăzute de

text, cazurile în care Statul Român răspunde material pentru prejudiciile

cauzate prin erori judiciare, săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48

alin. (3) din Constituție.

Prin hotărârea recurată se reține și

că această decizie a Curții Constituționale a fost emisă la 10 martie 1998,

fiind publicată în M. Of. nr. 182 din 18 mai 1998, în timp ce decizia supusă

revizuirii a fost pronunțată la 20 februarie 1998.

Numai din acest considerent, se

constată cu evidență că hotărârea recurată este greșită, pentru că așa zisul

act nou pe care s-a întemeiat revizuirea este ulterior judecății și prin urmare

nu este îndeplinită cerința redată cu cele două ipoteze ca actul doveditor să

fi fost reținut de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișat dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților. Oricum actul invocat nu exista la

data judecății.

Dar, hotărârea Curții Constituționale

nu se constituie în înscris nou în sensul textului redat, ce are în vedere

înscrisuri, ca mijloace de probă și nu interpretări ale legii, date pe orice

cale.

Ca atare, nefiind întrunite în speță

cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă că în mod greșit instanța a

admis cererea de revizuire.

Așa fiind, recursul de față formulat

de Ministerul Finanțelor Publice urmează a fi admis, a se casa decizia atacată

și a se respinge cererea de revizuire.

În aceste condiții, recursul

declarat de petiționar împotriva aceleiași decizii, nu poate fi admis, întrucât

nu există calea procedurală legală prin care să poată fi stabilite sau majorate

pretențiile bănești întemeiate ale celui în cauză.

De aceea recursul declarat de D.I. împotriva

deciziei dată de Curtea de Apel Alba-Iulia în revizuire urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Alba împotriva

deciziei nr. 339/A din 9 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Casează decizia recurată și respinge cererea de

revizuire.

Respinge

recursul declarat de revizuientul-reclamant D.I. împotriva aceleiași decizii ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.