ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6961/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 1

august 2002, reclamantul Ț.C. a solicitat în contradictoriu cu Senatul

României, Comisia de aplicare a Legii nr. 42/1990, Camera Deputaților,

Parlamentul României, Comisia parlamentară pentru aplicarea Legii nr. 42/1990,

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, V.V. și C.B., să se

dispună anularea, ca fiind fals, a certificatului nr. N.C. nr. 014896/523 din

30 iunie 1994, în baza Legii nr. 42/1990, solicitând daune morale de un miliard

de lei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 953 din 17 octombrie 2002, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins-o ca atare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că certificatul a cărui anulare se solicită, nu este un act

administrativ individual de autoritate, de natură a vătăma un drept recunoscut

de lege, în favoarea reclamantului, neîncadrându-se în dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 29/1990. Totodată, pentru motivul de fals invocat de reclamant, în anularea

certificatului, există o altă procedură judiciară specială prevăzută de legea

penală.

Întrucât capătul de cerere din

acțiune privind anularea actului, este inadmisibil, aceeași concluzie se impune

și cu privire la capătul de cerere din acțiune, având ca obiect daunele morale,

solicitate în cuantum de un miliard lei, față de caracterul accesoriu admiterii

acțiunii principale referitor la anularea actului și recunoașterii dreptului

pretins, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sus-menționatei sentințe a

declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., susținând în esență că în mod greșit instanța a respins acțiunea, deși

era admisibilă și întemeiată, încât se impunea admiterea ei.

Recursul este nefondat.

Criticile aduse sentinței pronunțate

de instanța de fond, prin recursul reclamantului, sunt neîntemeiate, întrucât

cererile din acțiunea introductivă nu se încadrează în dispozițiile art. 1 din

Legea nr. 29/1990. Anularea certificatului de revoluționar – participant,

pentru fals, excede competenței instanței de contencios administrativ, existând

proceduri speciale prevăzut,e atât de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr.

42/1990, republicată, cât și de legea penală care incriminează infracțiunea de

fals în înscrisurile oficiale.

De menționat că, ulterior datei de

30 iunie 1994, când recurentului i s-a eliberat certificatul nr. 523, de

Participant la Revoluția Română din Decembrie 1989, respectiv la data de 5

noiembrie 1996, Comisia constituită potrivit Legii nr. 42/1990, i-a eliberat

certificatul care atestă calitatea recurentului, de „Luptător pentru Victoria

Revoluției Române din Decembrie 1989”, calitate menționată și în Decretul nr. 37

/

2000, precum și în Brevetul aflat la

dosar.

Inadmisibilitatea capătului de

cerere privind anularea certificatului, atrage potrivit art. 11 alin. (2) din

Legea nr. 29/1990, inadmisibilitatea capătului de cerere accesoriu din acțiune,

privind daunele solicitate, în cuantum de un miliard lei.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamant este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul declarat de Ț.C.

împotriva sentinței civile nr. 953 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2004.