ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4614/2010

Deliberând în condițiile art. 256,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a

IX

-a de contencios administrativ și

fiscal, pe rolul căruia s-a înregistrat acțiunea reclamantului B.F., a trimis

cauza spre competentă soluționare la secția civilă a aceluiași Tribunal.

Acțiunea a fost formulată în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice în reprezentarea Statului Român

pentru plata de despăgubiri morale de

500

.

000

euro pentru condamnarea la 7 ani închisoare executată la canal și 6 ani

domiciliu obligatoriu pentru rebeliune contra autorității statului.

Tribunalul București, secția a

IV

-a civilă, prin sentința civilă nr. 302

din 04 martie 2009

(unde cauza

s-a înregistrat la 10 decembrie 2008), a respins acțiunea ca inadmisibilă.

În

motivarea acestei soluții Tribunalul a constatat că reclamantul,

conformându-se dispozițiilor instanței, a indicat temeiul de drept al acțiunii sale

în daune și anume, art. 504 C. proc. pen., dar nu a depus dovezi din care să rezulte

că, urmare a rejudecării cauzei penale, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare,

deci acțiunea sa nu se încadrează în sfera de reglementare a acelui articol.

Curtea de Apel București, secția a III

-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, prin decizia civilă nr. 476 A din 08 octombrie 2009 a admis apelul reclamantului

și a desființat sentința civilă nr. 302/2009 a Tribunalului, trimițând cauza la

aceeași instanță spre rejudecare.

În

motivarea admiterii apelului reclamantului s-a reținut în

esență că instanța de fond deși a respins acțiunea ca inadmisibilă a analizat cererea

din perspectiva îndeplinirii condițiilor cerute de art. 504 C. proc. pen. fără a

pune în dezbaterea pârâtului acest temei de drept al acțiunii, încălcând așadar

dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

S-a mai reținut că există înscrisuri în

dosar din care rezultă că prin sentința nr. 211 din 20 martie 1954 a Tribunalului

Militar recurentul a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică, iar prin hotărârea

nr. 804 din 14 august 1957 a aceleiași instanțe, a fost condamnat la 6 ani închisoare

pentru rebeliune contra autorităților de stat, iar după răsturnarea regimului comunist,

reclamantul a fost achitat în 1992.

S-a observat că principiul contradictorialității

nu a fost respectat, fiind încălcate drepturile legale ale celor ce participă la

judecată prin nepunerea în discuție a temeiului de drept al acțiunii și constatându-se

că excepția de inadmisibilitate a fost ridicată de pârât în fața secției de contencios

a tribunalului raportat la materia contenciosului administrativ.

Împotriva deciziei Curții de apel s-a declarat

recurs în termen de câtre pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

În

drept a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În

fapt, în esență s-au reținut următoarele:

În

mod greșit a apreciat instanța de apel că nu s-a pus în discuția

părților excepția inadmisibilității acțiunii, deși din lucrările dosarului rezultă

o altă situație, și anume că încă de la termenul din 21 octombrie 2009, cât și la

apelul făcut în cauză la termenul din 04 martie 2009 părțile aveau cunoștință de

excepția invocată din oficiu.

Pârâților li s-a asigurat posibilitatea

de a susține și combate orice elemente de fapt și de drept ale procesului, fiind

citate legal în cauză iar excepția nu a fost discutată decât după ce reclamantul

și-a precizat acțiunea și după ce a constatat că aceste nu a produs dovezi în sensul

că a fost achitat printr-o hotărâre penală, astfel că în mod corect s-a respins

acțiunea ca inadmisibilă.

Analiza instanței de recurs

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată,

în raport de actele dosarului că aceasta este legală și temeinică, recursul urmând

a fi respins pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel a fost sesizată cu apelul

declarat de reclamant prin care acesta și-a exprimat nemulțumirea față de soluția

instanței de fond aceea de respingere a acțiunii ca inadmisibilă.

Totodată, apelantul care nu a indicat prin

declarația de apel și motivele acestei căi de atac a solicitat printr-o cerere separată

- depusă la dosar la 05 octombrie 2010 și intitulată „concluzii scrise” - acordarea

unui nou termen pentru obținerea de probe în dovedirea calității sale de condamnat

politic achitat, ca urmare a rejudecării cauzei penale.

În

sprijinul acestei cereri a anexat o serie de documente, în

justificarea recursului, ce reprezentau demersurile sale, la diferite autorități

în obținerea probelor de care amintea, precum și o copie a M. Of. nr. 396/11.06.2009

în care s-a publicat Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1994

- 22 decembrie 1989.

Instanța de fond a amânat cauza de la 21

ianuarie 2009 la un alt termen, 04 martie 2010 și în vederea discutării excepției

invocate de pârât.

La termenul din 21 ianuarie 2009 s-a consemnat

lipsa reclamanților, iar la dosar că s-au depus înscrisuri care conțin o serie de

date pentru susținerea pe fond a pretențiilor (inclusiv o petiție a reclamantului

în care face vorbire de probele anexate în susținerea situației de fapt și de drept

invocate).

Instanța de apel în raport de aceste date

a constatat în mod corect că la 04 martie 2009 instanța a pus în discuție excepția

inadmisibilității acțiunii, așa cum aceasta a fost anunțată la termenul din 21 ianuarie

2009, (excepția invocată de pârât).

Or pârâtul nu a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii în raport de temeiul de drept, art. 504 întrucât la data ridicării acestei

excepții, prin întâmpinarea din 23 octombrie 2008 de la Dosarul nr. 29270/3/2008

al secției a

IX

-a a Tribunalului București, acțiunea (nemotivată

în drept), se află pe rolul secției de contencios administrativ a Tribunalului și

în mod explicit excepția a privit faptul că acțiunea este inadmisibilă în contencios

administrativ, prin raportare la dispozițiile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004,

sens în care s-a solicitat admiterea excepției.

Ca urmare în mod corect instanța de apel

a constatat că instanța de fond a suprapus în mod neprocedural cu încălcarea

art. 129 C. proc. civ., excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ,

în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii

în raport de temeiul de drept al acesteia, art. 504 C. proc. pen.

În

mod corect s-a observat că excepția inadmisibilității acțiunii

s-a soluționat printr-o analiză sumară a condițiilor art. 504 C. proc. pen., fără

să se analizeze și înscrisurile existente la dosar, depuse de reclamant în susținerea

acțiunii.

Pe cale de consecință se constată că soluția

instanței de fond a fost pronunțată cu ignorarea obligației pe care o are judecătorul

cauzei prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului și de a se pronunța în limitele

cererii cu care a fost sesizat, (obligație consacrată expres de art. 129 C. proc.

civ.).

Constatând de asemenea că soluția instanței

de fond este determinată și de confuzia făcută de instanță cu privire la obiectul

excepției invocate de pârât, soluția de desființare a sentinței cu trimiterea cauzei

spre rejudecare este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile

nr. 476A din 08 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă,

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

septembrie 2010.