ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 28 iunie 2000, reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe pârâții Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Președinția

României, Parlamentul României, Comisia Parlamentară pentru Controlul Aplicării

Legii nr. 42/1990, Comisia Specială de Verificare a Certificatelor Eliberate în

baza Legii nr. 42/1990, Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, Asociația R.C., solicitând obligarea

acestora la daune morale de 1 milion dolari SUA plătibili în lei la cursul din

ziua executării hotărârii, plus cheltuieli de judecată.

Reclamantul a mai solicitat

ca fiecare pârât să-i răspundă la solicitările sale adresate în timp.

La data de 26 septembrie

2000, reclamantul a renunțat la judecată față de Asociația R.C.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că, deși reclamantul deține acte doveditoare, până în prezent nu a putut

beneficia de vreo facilitate acordată revoluționarilor, conform Legii nr. 42/1990.

La data de 26 iulie 2000,

reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că atacă refuzul eliberării

brevetului de revoluționar.

Prin sentința civilă nr. 1376/2000,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost

respinsă, reținându-se că prin sentința civilă nr. 1355 din 11 noiembrie 1999,

a aceleiași instanțe, pronunțate în dosarul nr. 470/1999, a fost admisă în

parte, acțiunea reclamantului care avea ca obiect refuzul eliberării brevetului

de revoluționar.

În ce privește cererea reclamantului,

ca fiecare pârât să fie obligat să-i răspundă petițiilor formulate în timp, s-a

reținut că răspunsurile i-au fost înaintate, dovezile fiind depuse chiar de

reclamant.

Prin decizia nr. 2001 din 27

mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a

fost respins ca nefondat, recursul declarat de Ț.C. împotriva sentinței civile nr.

1376/2000, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Curtea a reținut că sentința

este legală și temeinică și că recurentul a primit brevetul conferit de

Președintele României, la data de 9 ianuarie 2002.

La data de 5 iunie 2003, Ț.C.

a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2001/2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. A precizat că cererea

reprezintă și revizuire împotriva aceleiași hotărâri.

Ulterior, la data de 1

octombrie 2003, Ț.C. a motivat contestația în anulare și la data de 14

noiembrie 2003 a motivat cererea de revizuire.

În motivarea contestației în

anulare s-a arătat că instanța a motivat respingerea acțiunii în baza sentinței

civile nr. 1355/1999, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, sentință care a fost, însă, casată prin decizia nr. 3528/2000, a

Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ; că i-a fost

încălcat dreptul la apărare, nebeneficiind de apărător din oficiu, astfel cum a

dispus Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin

decizia nr. 1635/2001; că instanțele de fond și de recurs nu au ținut seama de

daunele morale și materiale suferite în cei 13 ani scurși de la Revoluție și până la primirea brevetului de revoluționar.

Au fost invocate

dispozițiile art. 317 alin. (2) și ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea cererii de

revizuire, Ț.C. a reiterat motivarea contestației în anulare și a invocat

dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ.

Verificând contestația în

anulare, Curtea constată că nu este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 317

alin. (2) C. proc. civ., precizat de petent, contestația în anulare poate fi

primită pentru motivele prevăzute la alin. (1) (când procedura de citare pentru

ziua judecății nu a fost îndeplinită; când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, motive care să nu fi

putut fi invocate pe calea recursului), în cazul în care aceste motive au fost

invocate în cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau

nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins, fără să fi fost

judecat în fond.

Din motivarea contestației

în anulare se constată că nu sunt întrunite cerințele textului legal precizat,

contestatorul invocând alte motive, decât cele prevăzute de art. 317 C. proc.

civ.

Nu sunt întrunite nici

prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., deoarece motivele precizate de

text trebuie să reprezinte greșeli materiale sau instanța de recurs să fi omis

să analizeze un motiv de casare, situație care nu se regăsește în cauză.

Curtea apreciază că nici

cererea de revizuire nu este fondată.

Potrivit dispozițiilor art. 322

pct. 2 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă instanța nu s-a pronunțat

asupra unui lucru cerut.

Revizuientul lasă să se

înțeleagă faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind daunele.

Se constată că Ț.C. și-a

modificat acțiunea inițială prin care a solicitat și daune morale (1 milion de

dolari SUA), precizând că obiectul cererii sale îl formează refuzul de a i se

elibera brevetul de revoluționar. Așadar, instanța s-a pronunțat asupra cererii,

astfel cum a fost precizată.

De altfel, chiar dacă

petentul nu ar fi renunțat la cererea de daune morale, acestea nu s-ar fi putut

acorda, întrucât cererea principală a fost respinsă.

Conform art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., revizuirea poate fi cerută atunci când după darea hotărârii s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au

putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă

s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin decizia nr. 3528 din 29

noiembrie 2000, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ, invocată de revizuient, a fost casată într-adevăr sentința nr. 1355/1999

a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, pe

care s-a bazat instanța în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită,

însă casarea a vizat respingerea în totalitate a acțiunii formulate de Ț.C.

(prin sentința nr. 1355/1999, acțiunea se admisese în parte). Așadar, decizia nr.

2001/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ,

este temeinică și legală.

Potrivit art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri irevocabile, atunci când

există o altă hotărâre irevocabilă potrivnică în una și aceeași pricină, între

aceleași părți, având aceeași calitate.

Se constată că nu ne aflăm în

cazul de revizuire prevăzut la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., invocat de

revizuient, în cauză neexistând hotărâri potrivnice. Prin sentința nr. 1376/2000,

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ (irevocabilă

conform deciziei nr. 2001/2003, a Curții Supreme de Justiție), a fost respinsă

acțiunea reclamantului, reținându-se că o cerere identică îi fusese respinsă

prin sentința nr. 1355/1999, a aceleiași instanțe. Soluția sub acest aspect a

devenit irevocabilă prin decizia nr. 3528/2000, a Curții Supreme de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin care s-a respins recursul declarat de Ț.C.,

s-a admis recursul declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele

Revoluționarilor din Decembrie 1989, s-a casat sentința nr. 1355/1999, a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ și s-a respins în

totalitate acțiunea formulată de Ț.C.

Pentru considerentele expuse,

se vor respinge ca nefondate, atât cererea de revizuire, cât și contestația în

anulare formulate de Ț.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare și cererea de revizuire formulate de Ț.C. împotriva deciziei nr. 2001

din 27 mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2005.