ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 28 iunie 2000, reclamantul Ț.C. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Președinția României, Parlamentul României, Comisia Parlamentară pentru Controlul Aplicării Legii nr. 42/1990, Comisia Specială de Verificare a Certificatelor Eliberate în baza Legii nr. 42/1990, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, Asociația R.C., solicitând obligarea acestora la daune morale de 1 milion dolari SUA plătibili în lei la cursul din ziua executării hotărârii, plus cheltuieli de judecată.

Reclamantul a mai solicitat ca fiecare pârât să-i răspundă la solicitările sale adresate în timp. La data de 26 septembrie 2000, reclamantul a renunțat la judecată față de Asociația R.C. În motivarea acțiunii s-a arătat că, deși reclamantul deține acte doveditoare, până în prezent nu a putut beneficia de vreo facilitate acordată revoluționarilor, conform Legii nr. 42/1990. La data de 26 iulie 2000, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că atacă refuzul eliberării brevetului de revoluționar. Prin sentința civilă nr. 1376/2000, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, reținându-se că prin sentința civilă nr. 1355 din 11 noiembrie 1999, a aceleiași instanțe, pronunțate în dosarul nr. 470/1999, a fost admisă în parte, acțiunea reclamantului care avea ca obiect refuzul eliberării brevetului de revoluționar.

În ce privește cererea reclamantului, ca fiecare pârât să fie obligat să-i răspundă petițiilor formulate în timp, s-a reținut că răspunsurile i-au fost înaintate, dovezile fiind depuse chiar de reclamant. Prin decizia nr. 2001 din 27 mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost respins ca nefondat, recursul declarat de Ț.C. împotriva sentinței civile nr. 1376/2000, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Curtea a reținut că sentința este legală și temeinică și că recurentul a primit brevetul conferit de Președintele României, la data de 9 ianuarie 2002. La data de 5 iunie 2003, Ț.C. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2001/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

A precizat că cererea reprezintă și revizuire împotriva aceleiași hotărâri. Ulterior, la data de 1 octombrie 2003, Ț.C. a motivat contestația în anulare și la data de 14 noiembrie 2003 a motivat cererea de revizuire. În motivarea contestației în anulare s-a arătat că instanța a motivat respingerea acțiunii în baza sentinței civile nr. 1355/1999, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, sentință care a fost, însă, casată prin decizia nr. 3528/2000, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ; că i-a fost încălcat dreptul la apărare, nebeneficiind de apărător din oficiu, astfel cum a dispus Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1635/2001; că instanțele de fond și de recurs nu au ținut seama de daunele morale și materiale suferite în cei 13 ani scurși de la Revoluție și până la primirea brevetului de revoluționar.

Au fost invocate dispozițiile art. 317 alin. (2) și ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire, Ț.C. a reiterat motivarea contestației în anulare și a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 C. proc. civ. Verificând contestația în anulare, Curtea constată că nu este întemeiată. Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., precizat de petent, contestația în anulare poate fi primită pentru motivele prevăzute la alin. (1) (când procedura de citare pentru ziua judecății nu a fost îndeplinită; când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, motive care să nu fi putut fi invocate pe calea recursului), în cazul în care aceste motive au fost invocate în cererea de recurs, dar instanța le-a respins, pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins, fără să fi fost judecat în fond.

Din motivarea contestației în anulare se constată că nu sunt întrunite cerințele textului legal precizat, contestatorul invocând alte motive, decât cele prevăzute de art. 317 C. proc. civ. Nu sunt întrunite nici prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., deoarece motivele precizate de text trebuie să reprezinte greșeli materiale sau instanța de recurs să fi omis să analizeze un motiv de casare, situație care nu se regăsește în cauză. Curtea apreciază că nici cererea de revizuire nu este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Revizuientul lasă să se înțeleagă faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii privind daunele.

Se constată că Ț.C. și-a modificat acțiunea inițială prin care a solicitat și daune morale (1 milion de dolari SUA), precizând că obiectul cererii sale îl formează refuzul de a i se elibera brevetul de revoluționar. Așadar, instanța s-a pronunțat asupra cererii, astfel cum a fost precizată. De altfel, chiar dacă petentul nu ar fi renunțat la cererea de daune morale, acestea nu s-ar fi putut acorda, întrucât cererea principală a fost respinsă. Conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea poate fi cerută atunci când după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori dacă s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Prin decizia nr. 3528 din 29 noiembrie 2000, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, invocată de revizuient, a fost casată într-adevăr sentința nr. 1355/1999 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ, pe care s-a bazat instanța în pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită, însă casarea a vizat respingerea în totalitate a acțiunii formulate de Ț.C. (prin sentința nr. 1355/1999, acțiunea se admisese în parte). Așadar, decizia nr. 2001/2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, este temeinică și legală. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri irevocabile, atunci când există o altă hotărâre irevocabilă potrivnică în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate.

Se constată că nu ne aflăm în cazul de revizuire prevăzut la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., invocat de revizuient, în cauză neexistând hotărâri potrivnice. Prin sentința nr. 1376/2000, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ (irevocabilă conform deciziei nr. 2001/2003, a Curții Supreme de Justiție), a fost respinsă acțiunea reclamantului, reținându-se că o cerere identică îi fusese respinsă prin sentința nr. 1355/1999, a aceleiași instanțe. Soluția sub acest aspect a devenit irevocabilă prin decizia nr. 3528/2000, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, prin care s-a respins recursul declarat de Ț.C., s-a admis recursul declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, s-a casat sentința nr. 1355/1999, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și s-a respins în totalitate acțiunea formulată de Ț.C.

Pentru considerentele expuse, se vor respinge ca nefondate, atât cererea de revizuire, cât și contestația în anulare formulate de Ț.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare și cererea de revizuire formulate de Ț.C. împotriva deciziei nr. 2001 din 27 mai 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.