ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3224/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1131 din 20

noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, au fost condamnați

inculpații T.M. și G.G., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 20,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76

C. pen., la câte 5 ani închisoare și câte 3 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen., pentru ambii inculpați.

S-a dedus prevenția de la 16

octombrie 2002, la 5 iulie 2003, pentru inculpatul T.M. și de la 9 decembrie

2002, la 5 iulie 2003 pentru inculpatul G.G.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut din examinarea întregului material probator

administrat în cauză, că ambii inculpați au lovit partea vătămată, în noaptea

de 15 octombrie 2002, cu un corp tăietor, înțepător, cauzându-i leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 35 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în

primejdie viața, iar în lipsa unui tratament corect și aplicat în timp util,

decesul părții vătămate nu ar fi putut fi evitat.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost dovedite prin declarațiile părții vătămate, ale

inculpatului T.M., procesul verbal de confruntare și declarația martorului M.M.

În termen legal împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul G.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. A susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

pentru care a fost condamnat și în consecință a solicitat achitarea. În

subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea,

prevăzută de art. 181 C. pen., precum și reținerea circumstanței provocării,

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Prin decizia penală nr. 101 din 11

februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 87/2004 a Curții de Apel București, secția

I penală, a fost respins apelul declarat de inculpatul G.G., ca fiind nefondat.

S-a considerat că instanța de fond a

stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

ce i s-a reținut, ca urmare a unei analize corecte a probelor administrate.

Astfel, poziția procesuală a

inculpatului G.G. de nerecunoaștere a comiterii infracțiunii, este infirmată

atât de declarația inculpatului T.M., cât și de declarațiile părții vătămate și

a martorului M.M., aceștia din urmă având aceeași poziție procesuală pe tot

parcursul procesului.

În declarația din 24 octombrie 2002,

inculpatul T.M. arată „G.G. i-a luat cuțitul și l-a lovit cu el în spate. După

ce G.G. i-a înfipt cuțitul în spate, eu i-am dat lovituri cu genunchiul în

față. În acest timp l-am mai văzut pe G.G., când a mai dat cu cuțitul de mai

multe ori”.

Același inculpat prezintă în același

fel modul de acțiune și la confruntarea dintre cei doi inculpați din 26

noiembrie 2002, situație ce concordă întocmai cu cele susținute de partea

vătămată. „..G.G., care se afla în partea stângă a mea, m-a lovit în spate cu

un cuțit. Când am vrut să mă întorc către acesta, T.M., m-a lovit la rândul lui

cu un cuțit în zona abdomenului, pentru ca imediat amândoi să continue să mă

lovească cu cuțitul în diferite zone ale corpului, inclusiv în zona

picioarelor”.

Aceste susțineri sunt confirmate de

martorul M.M., care a arătat că în jurul orei 22-23,00, a venit la el acasă

inculpatul T.M. fiind agitat, „având sânge pe el”, iar în mână un cuțit gen

fluturaș și care l-a rugat să-l găzduiască în acea noapte, întrucât îi era

frică să „nu vină poliția la el”, povestindu-i cele întâmplate cu partea

vătămată. După circa 10 minute, la locuința martorului a sosit și inculpatul G.G.,

care era „foarte agitat” și care i-a cerut inculpatului T.M. să „nu-l implice

și pe el în ceea ce s-a întâmplat, întrucât el a făcut treaba aceea pentru el”.

Schimbarea declarației inculpatului T.M.

din fața instanței, când nu mai amintește de inculpatul G.G., nu este decât o

încercare nejustificată de a-l disculpa pe acesta, chiar în disprețul propriei

poziții anterioare, pe care a avut-o și contrar dovezilor produse, poziție care

în mod corect a fost cenzurată de instanța de fond.

Raportul de expertiză medico-legală,

confirmă existența multiplelor leziuni cauzate părții vătămate, fiind necesare

35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, precum și faptul că aceste

leziuni i-au pus în pericol viața și doar acordarea de îngrijiri medicale

prompte, au putut împiedica rezultatul letal.

De asemenea, instanța de fond

reținând ca fiind dovedită acțiunea inculpatului de lovire cu un cuțit, obiect

apt să producă leziuni letale, aplicarea de multiple lovituri în zone anatomice

vitale fiind pusă în primejdie viața părții vătămate, se consideră că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 20,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. și nu ale celor prevăzute de art.

181 C. pen.

Latura obiectivă a infracțiunii,

prevăzute de art. 181 C. pen., se realizează atunci când prin acțiunea

subiectului activ, de lovire sau alt act de violență, se produce doar o

vătămare a integrității corporale sau sănătății și care necesită pentru

vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 zile.

În cazul comiterii acestei

infracțiunii nu se pune în primejdie viața victimei, ceea ce se întâmplă în

cazul infracțiunii de omor, pentru că aceasta din urmă are drept urmare moartea

victimei, pe când prima doar cauzarea de vătămări integrității corporale, ori

sănătății victimei.

În cauză, neproducerea rezultatului

letal se datorează intervenției medicale aplicate la timp și în mod corect.

În ceea ce privește reținerea

circumstanței provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., instanța

consideră că nu este susținută de nici o probă. Nu rezultă din nici o probă

administrată că partea vătămată a fost generatoarea unor acțiuni contra

inculpaților, care i-au tulburat psihic în așa măsură încât pentru a se apăra,

au ripostat în modalitatea amintită mai sus.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs în termen inculpatul G.G., care au susținut ca și în fața instanței de

apel că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii, pentru care a fost

condamnat, iar în subsidiar a susținut schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea, prevăzută de art. 181 C. pen., precum și reducerea pedepsei

aplicate.

Curtea, analizând decizia atacată

atât prin prisma criticilor formulate de inculpat cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, consideră că aceasta este legală și temeinică,

recursul declarat fiind nefondat.

Astfel, fapta și împrejurarea

săvârșirii acesteia precum și vinovăția inculpatului își găsesc corespondentul

în probele complet analizate și just apreciate de către instanța de apel.

Declarațiile părții vătămate inculpatului T.M., ale martorului M.M., procesul

verbal de confruntare, raportul de expertiză medico-legală, sunt probe, care au

conturat în mod complet situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Curtea consideră că în raport de

situația de fapt reținută, de modalitatea în care a acționat inculpatul, care a

lovit victima cu un cuțit în zone vitale, fiindu-i pusă în primejdie viața,

instanța a făcut o corespunzătoare încadrare juridică fiind întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 20, raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Referitor la modul de

individualizare a pedepsei se constată că au fost luate în considerare toate

criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., acordându-se

semnificația cuvenită reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor

atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul special

prevăzut de lege, în condițiile art. 76 C. pen., astfel că pedeapsa aplicată

reflectă în mod corect gradul de pericol social al faptei comise și al

inculpatului.

Având în vedere această situație,

Curtea, urmează ca în conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., să respingă recursul declarat ca fiind nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 101 din 11 februarie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 iunie 2004.