ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 547/2004

Asupra

recursului în anulare de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 98 din 4 februarie 2000, Tribunalul Timiș, în baza art. 215

alin. (3), (4), (5) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice l-a condamnat pe

inculpatul  M.A. la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În

perioada prevăzută de art .71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute

de art. 64 C. pen.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe

inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 282 alin. (1) C.

pen. și art. 282 alin. (2)  C. pen.

A

fost obligat inculpatul față de partea civilă

la plata

sumei

de 107.951 818 lei , cu dobânzi legale până la achitarea debitului.

A

obligat inculpatul la 2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a se pronunța astfel , instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul

după unele discuții avute cu reprezentanții S.C.”A” SA din municipiul

Timișoara

, s-a prezentat

la această societate și a încheiat  contractul de vânzare-cumpărare

nr.123/1998, pentru livrarea de lacuri, emailuri și vopsele, valoarea contractului

fiind de peste 300.000.000 lei.

Imediat

după semnarea contractului, la data de 29 octombrie 1998 inculpatul a ridicat o

cantitate apreciabilă de marfă conform facturilor 0204587 și 0204588,în valoare

de 107.951.818 lei  pe care a trasportat-o la Călărași și pentru achitarea căreia

a emis biletul la ordin semnat de el, în aceeași dată,  cu scadența la  13 noiembrie

1998 pentru suma de  bani arătată mai sus.

Biletul

la ordin a fost introdus în bancă la data de 16 noiembrie 1998, dar a fost refuzat

la plată

din lipsa disponibilului în cont.

Marfa

achiziționată nu fusese achitată până la momentul judecății, astfel încât SC “A”

SA

Timișoara

s-a constituit parte civilă cu suma de

107.951.818 lei.

Inculpatul

s-a sustras urmăririi penale și nu s-a prezentat în fața instanței, astfel încât

el a fost trimis în judecată în lipsă.

Instanța

a apreciat, în speță, că biletul la ordin nu are un regim special și nu face parte

din valorile la care se referă art. 282 C. pen.

Pe

de altă parte, instanța, cu privire la falsificarea de monedă, titluri de

credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăților, consideră

că acțiunea de a emite un  bilet la ordin fără ca pentru valorificarea lui să existe

provizia sau acoperirea necesară nu constituie  o contrafacere sau   alterare a

materialității lui  și de aceea nu ar putea fi încadrată nici pentru acest motiv

în art. 282 C. pen.

Sentința

nr. 98 din 4 februarie 2000 a rămas definitivă prin neapelare.

Împotriva

acestei hotărâri, în baza art. 409 și art. 410 alin. (1)  partea a II-a pct. 5

1

,

teza I C. proc. pen.,

procurorul general al Parchetului  de  pe  lângă

Înalta  Curte  de  Casație și Justiție a declarat recurs în anulare solicitând admiterea

acestuia, casarea sentinței atacate și, pe fond,  trimiterea cauzei spre rejudecare

la prima instanță,întrucât judecata a avut loc  fără citarea legală a părților.

Verificând

actele dosarului, Curtea constată că recursul în anulare este fondat pentru următoarele

considerente:

În

speță, din actele dosarului reiese că inculpatul a fost citat de către instanța

de fond la adresa din Călărași  unde figurează domiciliul său în evidențele organelor

de poliție, deși încă din faza urmăririi penale a rezultat că nu mai locuiește în

acel imobil, pentru că s-a mutat și nu se cunoaște noua adresă.

Totodată

inculpatul a fost citat și prin afișare la sediul Consiliului Local Timișoara în

a cărei rază teritorială a săvârșit infracțiunea.

Instanța

nu a dat însă importanță faptului că din actele și lucrările dosarului   SC “C”

SRL , al cărui unic asociat este inculpatul, își are sediul în Călărași,  și nu

l-a citat la această adresă, deși dispozițiile legale menționate prevedeau  o astfel

de obligație.

În

consecință, judecarea inculpatului, fără epuizarea căilor legale de chemare în fața

organelor judiciare, ar echivala practic cu o judecată care a avut loc fără citarea

legală a părților, încălcându-se dispozițiile art. 291 C. proc. pen. prin  incompleta

aplicare a textului de lege prevăzut  în art. 177 alin. (1) C. proc. pen., în sensul

că nu a fost citat și la adresa locului de muncă , respectiv sediul SC “C” SRL.

Ca

urmare, neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu inculpatul constituie motiv

de casare a hotărârii, în condițiile în care acesta nu a avut posibilitatea să-și

pregătească apărarea, fapt ce i-a cauzat o vătămare ce nu putea fi înlăturată în

alt mod, conform art.197 alin. (1) C. proc. pen.

Față

de aceste considerente, în temeiul art. 414

1

raportat la art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen. urmează ca recursul în anulare să fie admis, se va

casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 98 din 4 februarie 2000 a Tribunalului

Timiș, privind pe inculpatul M.A.

Casează sentința penală nr. 98 din 4

februarie 2000 și trimite cauza pentru rejudecare la instanța de fond.

Anulează mandatul de executare a

pedepsei nr.137 din 21 februarie 2000 a Tribunalului Timiș și dispune punerea

de îndată în libertate a condamnatului M.A. dacă nu este arestat în altă cauză.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi  29 ianuarie 2004.