ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3735/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3735/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 25 februarie 2002 s-a înregistrat
sub nr. 1215 la Tribunalul București, contestația la executare formulată de
contestatorul M.F.L., condamnat prin sentința nr. 17 din 25 februarie 1987 a
Tribunalului București, secția I penală, la 20 ani închisoare, 5 ani
interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și
confiscarea a 1/10 din bunurile mobile și imobile (pentru un prejudiciu de
1.023.604 lei), pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art.
223 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Prin contestația formulată s-a
solicitat:
Înlocuirea pedepsei de 20 ani cu
maximul de 15 ani închisoare, prevăzută de art. 215
1
alin. (1) C.
pen.
Aplicarea art. 2 din Decretul de
grațiere nr. 11/1988 pentru noua pedeapsă și reducerea ei la 7 ani și 6 luni
închisoare.
Constatarea prescripției
executării acestei pedepse.
Înlăturarea pedepsei
complimentare a confiscării averii, pedeapsă care nu mai este prevăzută de
lege.
Prin sentința penală nr. 444 din 20
mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă,
contestația la executare formulată de petentul M.F.L., prin apărător ales,
împotriva sentinței penale nr. 17 din 25 februarie 1987.
S-a motivat că dispozițiile art. 14
C. pen., nu își găsesc aplicarea, chiar dacă s-a făcut aplicarea art. 2 din
Decretul de grațiere nr. 11/1988, sancțiunea privativă de libertate fiind
redusă cu 1/2, până la nivelul de 10 ani închisoare, deoarece sancțiunea penală
aplicată se încadrează atât în limitele prevăzute de legea veche, cât și de cea
nouă, care incriminează infracțiunea de delapidare.
S-a concluzionat că, chiar dacă prin
art. 2 din Decretul de grațiere nr. 11/1988 s-a redus pedeapsa aplicată cu
½, inculpatul având de executat 10 ani închisoare, termenul de
prescripție al executării pedepsei se calculează în raport de sancțiunea penală
efectiv aplicată și nu cu cea redusă, ca efect al incidenței actului de
clemență.
Contestatorul M.F.L., prin apărător,
a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 444 din 20 mai 2002, Curtea de Apel
București, secția I penală, prin decizia penală nr. 440 din 31 iulie 2002,
respingându-l, ca nefondat, preluând motivarea primei instanțe.
Împotriva acestei decizii,
contestatorul a declarat recurs, apărătorul său susținând motivele scrise
depuse, cerându-se admiterea acestuia și aplicarea prescripției prevăzute de
art. 126 lit. b) C. pen., care are în vedere „pedeapsa care urmează a fi
executată”, respectiv cea de 10 ani închisoare și nu pedeapsa aplicată de 20
ani închisoare.
Examinându-se lucrările dosarului se
constată că Tribunalul București, secția I penală, judecând contestația în
primă instanță, nu a luat în discuție și nu s-a pronunțat prin sentința penală
nr. 444 din 20 mai 2002 asupra tuturor cererilor formulate, respectiv asupra
cererii de a se „înlătura pedeapsa confiscării averii, pedeapsă care nu mai
este prevăzută de lege”.
Nici instanța de apel nu a verificat
complet temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, conform dispozițiilor art.
378 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea, constată că inculpatul
M.F.L., a fost condamnat în baza dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. pen., care
prevedea o pedeapsă de la 15 la 20 ani închisoare, interzicerea unor drepturi
și confiscarea parțială a averii. Făcând aplicarea acestui text de lege
Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 444 din 20 mai
2002 a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare, 5 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) și confiscarea a 1/10 din
bunurile mobile și imobile proprietate.
Art. 223 C. pen., a fost abrogat
prin Legea nr. 140/1996, publicată (M. Of. nr. 289/14.11.1996) și înlocuit cu
art. 215
1
C. pen.
Art. 215
1
C. pen.,
incriminând infracțiunea de delapidare, atât în forma simplă prevăzută de alin.
(1), cât și în forma „consecințelor deosebit de grave” prevăzută de alin. (2),
nu a mai prevăzut aplicarea confiscării averii.
În această situație, avându-se în
vedere contestația formulată de inculpatul M.F.L., Curtea, din oficiu conform
art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., a luat în considerare cererea
contestatorului de a se înlătura pedeapsa confiscării averii, care nu mai este
prevăzută de noile dispoziții care incriminează delapidarea (art. 215
1
C. pen.).
Ca atare, Curtea constatând că,
potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt
supuse casării în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri
esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze
soluția procesului, va admite recursul formulat de contestatorul M.F.L., va
casa sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002 a Tribunalului București, secția I
penală, și decizia penală nr. 440 din 31 iulie 2002 a Curții de Apel București,
secția I penală, și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
condamnatul contestator M.F.L. împotriva deciziei penale nr. 440 din 31 iulie
2002 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează decizia penală atacată și
sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002 a Tribunalului București, secția I
penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică, azi
12 septembrie 2003.