ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3735/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 februarie 2002 s-a înregistrat sub nr. 1215 la Tribunalul București, contestația la executare formulată de contestatorul M.F.L., condamnat prin sentința nr. 17 din 25 februarie 1987 a Tribunalului București, secția I penală, la 20 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. și confiscarea a 1/10 din bunurile mobile și imobile (pentru un prejudiciu de 1.023.604 lei), pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 223 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin contestația formulată s-a solicitat: 1. Înlocuirea pedepsei de 20 ani cu maximul de 15 ani închisoare, prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen.

2. Aplicarea art. 2 din Decretul de grațiere nr. 11/1988 pentru noua pedeapsă și reducerea ei la 7 ani și 6 luni închisoare. 3. Constatarea prescripției executării acestei pedepse. 4. Înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii, pedeapsă care nu mai este prevăzută de lege. Prin sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul M.F.L., prin apărător ales, împotriva sentinței penale nr. 17 din 25 februarie 1987. S-a motivat că dispozițiile art. 14 C. pen., nu își găsesc aplicarea, chiar dacă s-a făcut aplicarea art. 2 din Decretul de grațiere nr. 11/1988, sancțiunea privativă de libertate fiind redusă cu 1/2, până la nivelul de 10 ani închisoare, deoarece sancțiunea penală aplicată se încadrează atât în limitele prevăzute de legea veche, cât și de cea nouă, care incriminează infracțiunea de delapidare.

S-a concluzionat că, chiar dacă prin art. 2 din Decretul de grațiere nr. 11/1988 s-a redus pedeapsa aplicată cu ½, inculpatul având de executat 10 ani închisoare, termenul de prescripție al executării pedepsei se calculează în raport de sancțiunea penală efectiv aplicată și nu cu cea redusă, ca efect al incidenței actului de clemență. Contestatorul M.F.L., prin apărător, a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 444 din 20 mai 2002, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 440 din 31 iulie 2002, respingându-l, ca nefondat, preluând motivarea primei instanțe. Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs, apărătorul său susținând motivele scrise depuse, cerându-se admiterea acestuia și aplicarea prescripției prevăzute de art. 126 lit. b) C. pen., care are în vedere „pedeapsa care urmează a fi executată”, respectiv cea de 10 ani închisoare și nu pedeapsa aplicată de 20 ani închisoare.

Examinându-se lucrările dosarului se constată că Tribunalul București, secția I penală, judecând contestația în primă instanță, nu a luat în discuție și nu s-a pronunțat prin sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002 asupra tuturor cererilor formulate, respectiv asupra cererii de a se „înlătura pedeapsa confiscării averii, pedeapsă care nu mai este prevăzută de lege”. Nici instanța de apel nu a verificat complet temeinicia și legalitatea hotărârii atacate, conform dispozițiilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen. Curtea, constată că inculpatul M.F.L., a fost condamnat în baza dispozițiilor art. 223 alin. (3) C. pen., care prevedea o pedeapsă de la 15 la 20 ani închisoare, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii.

Făcând aplicarea acestui text de lege Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002 a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) și confiscarea a 1/10 din bunurile mobile și imobile proprietate. Art. 223 C. pen., a fost abrogat prin Legea nr. 140/1996, publicată (M. Of. nr. 289/14.11.1996) și înlocuit cu art. 215 1 C. pen. Art. 215 1 C. pen., incriminând infracțiunea de delapidare, atât în forma simplă prevăzută de alin. (1), cât și în forma „consecințelor deosebit de grave” prevăzută de alin. (2), nu a mai prevăzut aplicarea confiscării averii. În această situație, avându-se în vedere contestația formulată de inculpatul M.F.L., Curtea, din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., a luat în considerare cererea contestatorului de a se înlătura pedeapsa confiscării averii, care nu mai este prevăzută de noile dispoziții care incriminează delapidarea (art. 215 1 C. pen.). Ca atare, Curtea constatând că, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, va admite recursul formulat de contestatorul M.F.L., va casa sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002 a Tribunalului București, secția I penală, și decizia penală nr. 440 din 31 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul contestator M.F.L. împotriva deciziei penale nr. 440 din 31 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 444 din 20 mai 2002 a Tribunalului București, secția I penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2003.