ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5603/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 993 din 6

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a admis cererea

formulată de condamnatul U.G. și a constatat că acesta este reabilitat

judecătorește pentru pedeapsa de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 81 din 25 martie 1985 a Tribunalului București, secția a II-a

penală, definitivă prin decizia nr. 730 din 25 martie 1988 a Tribunalului

Suprem, secția penală.

Împotriva acestei sentințe, în baza

art. 409 și art. 410 alin. (2) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare,

solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și, în fond, respingerea

cererii de reabilitare, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 135 C.

pen.

Recursul în anulare este fondat.

Conform art. 135 alin. (1) lit. c)

C. pen., condamnatul poate fi reabilitat la cerere, de instanța judecătorească

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea

unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei

pronunțate.

Rezultă, din analiza acestui text de

lege că termenul de reabilitare se stabilește în raport de pedeapsa pronunțată

de către instanța de judecată, fără a se ține seama de reducerile operate

asupra acestei pedepse de actul de grațiere. Totodată, în raport de art. 136

alin. (1) C. pen., care stabilește că termenele prevăzute de art. 135 din

același cod, se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei

principale.

În cauză, din actele dosarului

rezultă că prin sentința penală nr. 81 din 27 august 1987 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă, inculpatul a fost condamnat la 17

ani închisoare și 6 ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la

infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 26, raportat la art. 223 alin.

(2) C. pen.

În executarea acestei pedepse,

inculpatul a fost arestat la 23 octombrie 1985 și liberat condiționat la 28

august 1990, ca urmare a reducerii pedepsei cu 1/2 conform Decretului nr.

11/1988, restul neexecutat fiind de 1332 zile închisoare. Pedeapsa de 8 ani și

6 luni închisoare, redusă în urma grațierii, este considerată executată la 22

aprilie 1994.

Conform art. 135 alin. (1) lit. c)

C. pen., condamnatul poate fi reabilitat la cerere, de instanța judecătorească,

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea

unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei

pronunțate.

În cauză, termenul de reabilitare

judecătorească, de 15 ani și 6 luni (7 ani + 8 ani și 6 luni) calculat conform

textului sus-arătat, a început să curgă de la 23 aprilie 1994 și se va împlini

la 22 octombrie 2009.

Deci la data de 6 noiembrie 2003,

când tribunalul a judecat cererea condamnatului, nu erau îndeplinite condițiile

privitoare la termenul de reabilitare judecătorească și, ca atare, se impunea

respingerea ei, ca prematur formulată.

În consecință, recursul în anulare

urmează a fi admis, potrivit art. 414

1

C. proc. pen., casată

hotărârea atacată și, rejudecând cauza, respinsă cererea de reabilitare

formulată de inculpatul U.G., ca prematură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 993 din 6 noiembrie 2003 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul U.G.

Casează hotărârea atacată și,

rejudecând cauza, respinge cererea de reabilitare formulată de inculpatul U.G.,

ca prematură.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 octombrie 2004.