ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5542/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 411 din 22

aprilie 2003, Tribunalul București, admițând cererea formulată de condamnatul B.A.C.,

a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia, pentru pedeapsa de 21 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 122 din 28 octombrie 1992 a

aceleiași instanțe, definitivă prin decizia penală nr. 1765 din 12 august 1993

a Curții Supreme de Justiție.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că termenul de reabilitare prevăzut de art. 133 și art. 135 C.

pen., a fost îndeplinit pentru pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare,

aplicată condamnatului, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1563

din 12 august 1993 a Curții Supreme de Justiție.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 492 din 2 septembrie 2003, a admis apelul Parchetului

de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința pronunțată de prima

instanță și rejudecând cauza a respins, ca nefondată cererea de reabilitare

formulată de condamnatul B.A.C.

În considerentele deciziei se

menționează că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii,

dispozițiile art. 135 alin. (1) lit. c) C. pen., referindu-se la pedeapsa

aplicată, dispozițiile legii de grațiere neavând efect asupra termenelor de

reabilitare.

Împotriva menționatei decizii,

condamnatul B.A.C. a declarat recurs, solicitând casarea ei, în temeiul art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., întrucât dispozițiile legale referitoare la

reabilitarea judecătorească au fost interpretate greșit de către instanța de

apel.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 135 alin. (1) lit. c) C.

pen., în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani,

condamnatul poate fi reabilitat de instanța de judecată, după trecerea unui

termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțată.

În cazul în care pedeapsa aplicată

condamnatului a fost redusă printr-un act de grațiere (în speță Decretul nr. 11/1988),

termenele de reabilitare prevăzute de art. 135 C. pen., se determină în raport

cu pedeapsa stabilită de instanță, iar nu cu restul de pedeapsă ce a rămas de

executat ca efect al grațierii.

De altfel, potrivit art. 120 alin.

(1) C. pen., grațierea pedepsei are ca efect înlăturarea în total sau în parte

a executării pedepsei, textul de lege menționat nefăcând trimitere la alte

efecte, precum cele referitoare la reabilitare.

În consecință, recursul declarat de

condamnatul B.A.C., nefiind întemeiat, urmează a fi respins, ca atare, cu

obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.A.C., împotriva deciziei nr. 492 din 2 septembrie 2003 a Curții de

Apel București, secția I penală, ca nefondat.

Obligă pe recurent, să plătească

statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

noiembrie 2003.