ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2248/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1055

din 27 august 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat

inculpații:

1.

M.F. la câte 8 ani închisoare,

pentru săvârșirea a două infracțiuni, prevăzute de art. 26, raportat la art.

211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. c) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) și 33 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea (două fapte) prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

și art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus executarea

pedepsei celei mai grele de 8 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a

revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare,

aplicată inculpatului menționat prin sentința penală nr. 835 din 14 septembrie

2000 a Judecătoriei sectorului 2 București, a contopit restul de 445 zile rămas

neexecutat cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul M.F. să execute

pedeapsa de 8 ani închisoare.

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 221 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 a revocat grațierea condiționată a restului de pedeapsă de 2 ani, o

lună și 4 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului

menționat prin sentința penală nr. 879 din 29 august 2002 a Judecătoriei

sectorului 2 București, pe care l-a cumulat cu pedeapsa aplicată în cauză,

urmând ca în final inculpatul B.G. să execute pedeapsa de 2 ani 7 luni și 4

zile închisoare.

a aplicat inculpatului minor M.M. măsura educativă a internării într-un centru

de reeducare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

A luat act că părțile vătămate

nu s-au constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 118 lit. d) C.

pen., a confiscat de la inculpați suma de 3.070.000 lei.

S-a reținut că, la datele de

1 mai 2003 și 3 mai 2003, inculpatul M.M., în loc public, ajutat de inculpatul

M.F., a smuls un lănțișor părții vătămate E.M., respectiv un telefon mobil

părții vătămate M.S.

Lănțișorul sustras părții

vătămate E.M. a fost vândut de inculpații menționați lui B.G., care cunoștea

proveniența bunului.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 940 din 9 decembrie 2004, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

hotărârii primei instanțe și a desființat în parte sentința atacată, numai cu

privire la stabilirea restului rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani

închisoare, aplicată inculpatului B.G. prin sentința penală nr. 879/2002 a

Judecătoriei sectorului 2 București.

Apelul declarat de

inculpatul M.F. împotriva aceleiași sentințe a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul M.F.

Parchetul, invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a susținut că

măsura aplicată inculpatului minor M.M. este greșită, aceasta fiind insuficientă

pentru îndreptarea acestuia și că se impune aplicarea unei pedepse.

Inculpatul M.F. a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., se constată următoarele:

Din materialul probator

administrat a rezultat că, în data de 1 mai 2003, în jurul orelor 19,30, partea

vătămată E.M. se deplasa împreună cu copilul său în vârstă de un an, pe care îl

ținea în brațe, pe Șoseaua Ștefan cel Mare.

În fața magazinului M.I.,

partea vătămată a observat un grup format din trei indivizi.

Din grupul menționat s-a

desprins un individ, respectiv inculpatul M.M., care s-a apropiat de partea

vătămată, i-a pus mâna în jurul gâtului, prinzând lănțișorul pe care îl avea la

gât și bluza cu care aceasta era îmbrăcată.

Partea vătămată a pus

copilul în cărucior, după care între aceasta și agresor a avut loc un schimb de

lovituri.

Inculpatul menționat a

reușit să-i smulgă lănțișorul de la gât și s-a îndepărtat în fugă.

Inculpatul M.F., împreună cu

celălalt individ cu care era în grupul din fața magazinului s-a apropiat de

victimă, pentru a-i distrage atenția, după care s-a îndepărtat în fugă în

direcția în care plecase inculpatul M.M.

În fine, în ziua de 3 mai

2003, în jurul orelor 18,30, inculpatul M.M. a smuls telefonul mobil părții

vătămate M.S.D. care, împreună cu prietena sa, martora U.S., se deplasa pe str.

Lizeanu, după care s-a îndepărtat în fugă.

Inculpatul M.F., însoțit de

mai mulți indivizi, s-a apropiat de partea vătămată pentru a-i distrage atenția

și a asigura scăparea inculpatului M.M.

În raport de gradul de

pericol social concret al faptelor săvârșite, împrejurările și modalitatea în

care au fost comise, rezultatul produs și circumstanțele personale ale

inculpatului M.F., recidivist, fără ocupație, cu o conduită procesuală

nesinceră pe parcursul cercetării judecătorești, se constată că pedeapsa

aplicată acestuia este just proporționalizată, aptă a răspunde scopului și a

realiza funcțiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen., așa încât în cauză nu

sunt motive care să justifice reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii

cuantumului.

Totodată, nici alte motive

de casare, cu referire la acest inculpat, susceptibile a fi puse în discuție nu

se constată, așa încât recursul declarat de inculpatul M.F. urmează a fi

respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare conform

dispozitivului.

Instanțele nu au dat însă

semnificația cuvenită acelorași împrejurări, cu referire la inculpatul M.F.

Astfel, faptele au fost

comise prin același mod de operare, respectiv în loc public, asupra unor părți

vătămate de sex feminin, prin smulgere, cu ajutorul aceluiași participant, care

trebuia să-i asigure scăparea.

Totodată, intervalul scurt

de timp între cele două infracțiuni impune concluzia intenției ferme a

inculpatului de a persevera în comiterea infracțiunilor de tâlhărie, prin modul

de operare arătat.

Pe de altă parte conduita

procesuală a inculpatului, cu referire la poziția nesinceră pe parcursul

cercetării judecătorești și sustragerea de la judecată ulterior punerii în

libertate, coroborat cu circumstanțele personale ale acestuia, cu referire la

abandonarea cursurilor școlare, săvârșirea anterioară a altor fapte antisociale,

consumul de droguri, acesta fiind dependent de heroină, constituie împrejurări

în raport de care nu se poate aprecia cu temei că luarea unei măsuri educative

este suficientă pentru îndreptarea minorului.

Așadar, față de elementele

ce caracterizează faptele săvârșite și pe făptuitor, se constată că măsura

educativă nu a fost corect aleasă, ea nefiind suficientă pentru îndreptarea

minorului, așa încât recursul declarat de procuror se constată a fi fondat sub

aspectul acestei critici, hotărârile atacate fiind supuse cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În consecință, Curtea va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

va casa hotărârile pronunțate în cauză, numai cu privire la greșita aplicare a

măsurii educative a internării inculpatului M.M. într-un centru de reeducare.

Din dispozițiile art. 100 C.

pen., rezultă că în cazul sancțiunilor de drept penal aplicabile infractorilor

minori, operațiunea de individualizare parcurge două etape, cu referire la

alegerea între măsurile educative și pedepse, precum și la aplicarea

criteriilor generale de individualizare.

Hotărârile atacate apar, așa

cum s-a arătat, ca fiind greșite sub aspectul primei faze.

În cea de a doua etapă, cu

referire la aplicarea pedepsei, supusă aceluiași principiu al individualizării,

potrivit căruia aceasta trebuie să corespundă gradului de pericol social al

faptei săvârșite, împrejurărilor în care a fost săvârșită, datelor privitoare

la persoana făptuitorului și cerințelor unei constrângeri penale eficiente,

Curtea, având în vedere împrejurările anterior menționate, coroborat cu cele

arătate în raportul de anchetă socială, în raport de care în favoarea

inculpatului poate fi reținută circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 74

lit. a) C. pen., apreciază că o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare este de

natură a asigura scopul și realiza funcțiile acesteia.

În consecință, în baza art.

211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și urm., art. 109, art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., Curtea

condamnă inculpatul M.M. la două pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare și,

în baza art. 33 lit. a) C. pen., dispune ca inculpatul menționat să execute

pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare.

Aplică art. 71 – art. 64 C.

pen.

Celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr. 940 din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția

I penală, privind pe inculpatul M.M.

Casează decizia penală

sus-menționată și sentința penală nr. 1055 din 27 august 2004 a Tribunalului

București, secția I penală, numai cu privire la greșita aplicare a măsurii

educative a internării inculpatului într-un centru de reeducare, conform

prevederilor art. 104 C. pen.

În baza art. 211 alin. (2)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea prevederilor

art. 33 lit. a), art. 99 și urm., art. 109 și a art. 74 lit. a) și art. 76 lit.

b) C. pen., condamnă pe inculpatul M.M. la două pedepse de câte 2 ani și 6 luni

închisoare.

Conform art. 33 lit. a) –

art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani

și 6 luni închisoare.

Face aplicarea art. 71 –

art. 64 C. pen.

Compută arestarea preventivă

a inculpatului de la 24 mai 2005 la 29 octombrie 2003.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor.

Onorariul în sumă de 400.000

lei, pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva aceleiași decizii penale.

Compută arestarea preventivă

a inculpatului de la 24 mai 2003 la 4 aprilie 2005.

Obligă recurentul inculpat

M.F. la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședinață

publică, azi 4 aprilie 2005.