Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4179/2003

HOTĂRÂRE
02.10.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4179/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 71 din 28 martie 2003, Tribunalul Militar Teritorial a condamnat (alături de alții) pe inculpații: T.D. (zis P.) la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (3) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 847/2001 a Judecătoriei Alba Iulia, respectiv a restului de pedeapsă de 680 zile (un an, 10 luni și 15 zile), care a fost adăugat la pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani 10 luni și 15 zile.

C.R. la 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. și alin. (3) lit. a) C. pen. S-a dedus, din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 2 octombrie 2002 și, în continuare, de la 3 octombrie 2002 până la 28 martie 2003, pentru T.D. și de la 2 octombrie 2002 și, în continuare, de la 3 octombrie 2002 până la 28 martie 2003 pentru C.R. De asemenea, s-a prelungit arestarea preventivă pentru acești inculpați de la 1 mai 2003 până la 30 mai 2003, inclusiv. Au mai fost obligați acești doi inculpați, în solidar, la plata sumei de 6.300.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.N.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut, urmare probelor administrate următoarea situație de fapt; În noaptea de 20 septembrie 2002, inculpații l-au cunoscut, într-un bar, din Alba Iulia, pe numitul S.N., ocazie cu care au aflat că acesta are, asupra sa, o importantă sumă de bani. Drept urmare, inculpații s-au înțeles să-i ia acești bani, motiv pentru care au condus victima în afara barului pe o stradă lăturalnică, unde, a fost atacată de C.R., care, l-a lovit cu pumnii și picioarele, aceasta căzând, timp în care T.D. i-a sustras, din buzunar, suma de 9.700.000 lei. Urmare loviturilor primite, S.N. a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 12 zile îngrijiri medicale.

Banii au fost împărțiți între cei doi mai puțin, o parte, care a fost dată coinculpaților Z.M., V.C.G. și L.D.I., care, au fost de față la comiterea faptei. Împotriva ultimei hotărâri, inculpații au declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, după rejudecare, reducerea pedepselor aplicate, pe care le consideră prea severe. Recursurile declarate nu sunt fondate. La individualizarea pedepselor, instanțele, în mod corect, au ținut seama de dispozițiile art. 72 C. pen., privind pericolul social concret al infracțiunii săvârșită de către inculpați care au acționat după o înțelegere prealabilă, noaptea, într-un loc deschis care să le asigure clandestinitatea. Cu privire la persoana inculpaților urmează a se observa că T.D.

se găsește în stare de recidivă postcondamnatorie, iar C.R. a lovit cu duritate victima în mod necesar realizării scopului propus, lovituri urmare cărora aceasta a avut nevoie, pentru vindecare, de 12 zile îngrijiri medicale. Toate cele expuse duc la concluzia că numai pedepsele, în cuantumul aplicat, sunt în măsură să asigure reeducarea inculpaților, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel fiind, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.T. și C.R. împotriva deciziei penale nr. 30 din 6 mai 2003 a Curții Militare de Apel. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 2 octombrie 2002 până la 2 octombrie 2003, pentru fiecare inculpat. Obligă inculpații la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de câte 1.500.000 lei fiecare, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 28/2005
Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 749 din 28 septembrie 2004 a Tribunalului Cluj au fost condamnați inculpații: - Z.T., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevă
ÎCCJ 2004-08-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4197/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 90 din 9 martie 2004, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpaților: - C.V. la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infr
ÎCCJ 2003-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1382/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 22 din 14 februarie 2002 a Tribunalului Brașov, au fost condamnați inculpații: - C.A.G. și - Ț.L.I. la câte 5 ani închisoare pentru te
ÎCCJ 2003-12-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6090/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 144 din 25 martie 2003 a Tribunalului Cluj, au fost condamnați inculpații: - C.S.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevă
ÎCCJ 2004-08-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4292/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 51 din 11 februarie 2004, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpații: - M.L. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă