ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3608/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 22

martie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.P. împotriva rezoluției de neurmărire penală dispusă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 130/R/2003.

Petentul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300.000 lei.

S-a reținut că prin plângerea penală

înregistrată la data de 15 mai 2003 la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Caransebeș, persoana vătămată P.P. a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva

notarului B.I., D.N. și D.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals

intelectual și uz de fals, prevăzută de art. 289 și art. 291 C. pen.

Persoana vătămată a susținut că, la

data de 24 mai 1977, notarul B.I. a întocmit încheierea nr. 790 cuprinzând date

neconforme cu realitatea, act de care au uzat în anul 2001 D.N. și mama sa,

redobândit proprietatea asupra unui teren.

Prin rezoluția nr. 130 din 27 iunie

2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea

urmăririi penale față de D.A., în temeiul art. 209 alin. (3) și art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art.

291 C. pen., iar față de B.I. și D.N., în temeiul art. 209 alin. (3) C. proc.

pen. și art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

S-a constatat că făptuitoarea D.A.

nu a fost parte în procesul civil, nu a formulat cereri și nu a promovat

acțiuni în justiție, astfel că în sarcina sa nu poate fi reținută infracțiunea

de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Acțiunea penală nu a putut fi

exercitate nici față de notarul B.I., în cauză intervenind prescripția

răspunderii penale și nici față de D.N. care a decedat.

Prin rezoluția nr. 1897/II/2/2002

din 28 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a

respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului P.P. împotriva rezoluției nr.

130/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, apreciind că

aceasta este legală și temeinică.

În conformitate cu prevederile art.

278

1

C. proc. pen., persoana vătămată s-a adresat instanței căreia

i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță,

solicitând admiterea acesteia și constatarea planului efectuat cu ocazia

întocmirii încheierii notariale în litigiu.

Instanța de fond a constatat că doi

dintre făptuitori au decedat, D.A. și D.N., iar cu privire la fapta notarului

B.I. a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel că a respins plângerea

formulată ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal petiționarul P.P., solicitând admiterea

acestuia, criticând rezoluția de neurmărire penală pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Temeiul recursului îl constituie

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

instanța de fond a respins în mod temeinic și legal plângerea petiționarului

P.P.

Instanța de fond a verificat

rezoluția atacată și a constatat că aceasta a fost dispusă în conformitate cu

prevederile legale și pe baza materialului din dosarul cauzei.

Soluția de neurmărire penală s-a

impus întrucât, pe de-o parte, în cazul făptuitorului notar de stat B.I. a

intervenit prescripția răspunderii penale, iar pe de altă parte, făptuitorul

D.N. a decedat, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen.

Cât privește pe făptuitoarea D.A.

(al cărui deces a intervenit după dispunerea soluției de neurmărire penală), în

mod just s-a reținut că aceasta nu a fost autoarea infracțiunii de uz de fals

prevăzută de art. 291 C. pen., astfel că soluția dispusă în temeiul

dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este legală.

Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu

există alte motive de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează să

respingă recursul declarat de petiționarul P.P. ca nefondat.

Recurentul petiționar va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul P.P. împotriva sentinței penale nr. 30 din 22 martie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 iunie 2004.