ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2098/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 862 din 11

septembrie 2000 a Judecătoriei Suceava a fost condamnat inculpatul I.F. la 3

ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat,

prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. g) și i) C. pen.

Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost

achitat, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) și

(4) C. pen.

În fapt s-a reținut că la 4

noiembrie 1998, în timp de ce afla internat la Spitalul Universitar de

Psihiatrie Socola din Iași, fără știrea medicilor a părăsit spitalul și s-a

deplasat în municipiul Suceava și prin efracție în jurul orelor 23,00, a

pătruns în interiorul SC B. SRL, de unde a sustras bunuri în valoare de

2.300.000 lei.

De asemenea, s-a reținut că fapta de

distrugere din 16 decembrie 1998 a unor bunuri în valoare de 30.000.000 lei,

reclamată de aceeași parte vătămată, nu a fost comisă de inculpat.

Tribunalul prin decizia penală nr.

1116 din 13 decembrie 2000, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Suceava și în baza art. 217 alin. (1) și (4) C. pen., inculpatul a

fost condamnat la 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute potrivit

dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea

de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul a fost obligat să plătească părții

civile SC B. SRL Suceava suma de 30.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de apel a reținut, că din probele administrate în cauză, rezultă

vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii de distrugere este

pe deplin dovedită.

Împotriva hotărârilor menționate

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în

baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza a II-a C.

proc. pen., a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu

încălcarea legii, susținându-se că deși la dosar existau probe care creau o

îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului și implicit a

discernământului său, instanțele abdicând de la rolul lor activ nu au dispus

efectuarea unei expertize psihiatrice.

În concluzie s-a solicitat admiterea

recursului în anulare, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre o nouă

judecare în sensul celor menționate.

Recursul în anulare este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este

obligatoriu printre altele atunci când organul de urmărire penală sau instanța

de judecată, are îndoieli asupra stării psihice a învinuitului sau

inculpatului.

Potrivit alin. (2) al aceluiași

articol, în aceste cazuri expertiza se efectuează în instituții sanitare de

specialitate cu internarea învinuitului sau inculpatului pe o perioadă de timp

necesară.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că, inculpatul a fost internat de mai multe ori în

Spitalul Universitar de Psihiatrie Socola din Iași.

Constatarea medico-legală nr. 5/ P

din 19 ianuarie 1999 a Laboratorului Județean de Medicină Legală Suceava,

concluzionează că inculpatul are antecedente psihiatrice, mama sa fiind bolnavă

psihic, iar el este diagnosticat cu “personalitate dizarmonică de tip

psihopat”.

Mai mult, din biletul de ieșire din

spital rezultă că inculpatul din anul 1988, este în evidența medicală, pentru

manifestări discomportamentale agravate pe fondul unui intelect laminal cu

dizarmonie de personalitate având Q.1 68-70.

De altfel și în cursul judecății au

fost depuse acte medicale care atestă că inculpatul, prezintă simptomatologie

cu aspect nevratiform în contextul unui T.C.C. recent operat pe fond de

personalitate dizarmonică cu manifestări discomportamentale agravate onirofil,

împrejurare față de care apărătorul, la data de 16 aprilie 2000 a solicitat

instanței, efectuarea unei expertize psihiatrice, cerere asupra căreia deși

instanța a rămas în pronunțare, nu s-a mai pronunțat până la judecarea cauzei.

Față de această situație este

evident că efectuarea expertizei psihiatrice este obligatorie, cu internarea

inculpatului într-o instituție sanitară de specialitate pe durata necesară,

pentru a înlătura dubiul existent cu privire la responsabilitatea acestuia.

Neprocedând în acest mod instanțele

au pronunțat hotărâri netemeinice dispunând condamnarea inculpatului.

Constatarea medico-legală nu este elocventă,

pentru a se stabili dacă inculpatul a săvârșit faptele cu discernământ.

În consecință, în baza art. 414

1

alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. c)

teza ultimă din același cod, Curtea va dispune admiterea recursului în anulare,

casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria

Suceava și punere de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în

altă cauză.

Se va stabili ca onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se fie plătit din fondul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

împotriva sentinței penale nr. 862 din 11 septembrie 2000 a Judecătoriei

Suceava și deciziei penale nr. 1116 din 13 decembrie 2000 a Tribunalului

Suceava, privind pe inculpatul I.F.

Casează hotărârile atacate.

Trimite cauza pentru rejudecare la

Judecătoria Suceava.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului I.F., dacă nu este arestat în altă cauză.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2003.