ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3437/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 26 februarie

2001 și precizată la 4 mai 2001, reclamanta SC O.F. SA Fibiș a chemat în

judecată pârâtele Compania Națională Apele Române SA - Direcția Apelor Banat,

Timișoara și Asociația P. Banatul, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se

va pronunța, să se constate nulitatea absolută a licitației din 22 februarie

2001, prin care s-a licitat în favoarea pârâtei 2, folosirea luciului de apă de

la acumularea Murani, comuna Pischia, cât și a contractului încheiat.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că nu au fost

respectate în totalitate regulile stabilite prin instrucțiunile pentru

ofertanți întocmite de Compania Națională Apele Române SA - Direcția Apelor

Banat, respectiv, nu au fost cel puțin doi licitatori; lipsa unei garanții

financiare reale, nedepunerea copiei de pe bilanțul contabil pe ultimul an

vizat de D.G.F.P.C.F.I. Timiș și faptul că nu are autorizația de exercitare a

dreptului de pescuit, autorizație care se eliberează de Ministerul Agriculturii

și în lipsa căreia pârâta nu poate desfășura activitatea de pescuit.

De asemenea, se susține că pârâta nu a făcut dovada

că are personal de pază nedepunând copii de pe contractele de muncă a acestuia,

iar pe de altă parte, consideră că licitația trebuia organizată de Compania

Națională și nu Direcția Apelor Banat.

Având în vedere apărările pârâtelor și probelor

administrate în cauză, Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința

civilă nr. 1901 din 14 noiembrie 2001, a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției date, instanța de fond a

reținut că licitația s-a desfășurat cu respectarea întocmai a Instrucțiunilor

emise în acest scop, pârâta 2, în calitate de ofertant, depunând înscrisurile

necesare.

Astfel, se arată că dosarul cuprinde: garanția de

bună execuție, garanție de participație la licitație în cuantumul stabilit,

bilanțul contabil vizat de D.G.F.P.S. Timiș, care nu a avut un termen fixat

pentru depunere, certificatul de disponibil în cont a Băncii Comerciale Române

și certificatul de bonitate simplă, declarația notarială a președintelui

asociației care atestă că asociația are 38 paznici și tabelul nominal al

acestora.

De asemenea, instanța de fond a arătat că a fost

respectată și cerința privind autorizația de pescuit, făcându-se dovada

demersurilor făcute, conform instrucțiunilor, iar în lipsa reprezentantului

Direcției pentru Agricultură nu poate fi imputată pârâtei, comisia

desfășurându-și activitatea în prezența a 2/3 din numărul membrilor săi.

S-au respectat dispozițiile cap. VIII pct. 6 din

Instrucțiunile emise procedându-se la negocierea directă, întrucât nu s-a

înscris doi licitatori și s-a înlăturat susținerea reclamantei, referitoare la

Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, motivat de faptul că

această autoritate nu a fost constituită.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta, care a invocat nerespectarea mai multor prevederi din

instrucțiunile elaborate de Compania Națională Apele Române, referitoare la

desfășurarea licitației, și anume, lipsa celui de al doilea licitator, lipsa

unei garanții financiare, nedepunerea bilanțului contabil, lipsa autorizației

de pescuit și lipsa personalului de pază.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 285 din 20 martie 2002, a

admis recursul, a modificat în parte sentința criticată și a admis acțiunea

precizată a reclamantei și a dispus anularea licitației din 23 februarie 2001

pentru folosirea luciului de apă de la acumularea Murani și controlul nr. 2973

din 14 martie 2001.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a

precizat că, în adevăr, nu s-au respectat condițiile impuse de instrucțiuni

privind autorizația de pescuit, nici bilanțul contabil și nici copii ale

contractelor de muncă a personalului de pază.

S-a reținut că reclamanta a depus înscrisuri noi în

recurs, respectiv, contractul de preemțiune nr. 4 din 30 octombrie 2001, prin

care Agenția Domeniilor Statului a concesionat terenul în suprafață de 110,51

ha, incluzând și luciul de apă Murani, concesiune făcută în baza Legii nr.

268/2001, cât și autorizațiile de pescuit din 16 noiembrie 2001 și din 15

februarie 2002 eliberate de M.A.A.P.

Urmare a memoriului Asociației P. Banatul Timișoara,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara,

apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind și vădit

netemeinică.

Se susține că instanța de recurs nu a dat o

interpretare legală art. VI pct. 3 lit. b) din Instrucțiuni, care prevede că

participantul are obligația să depună autorizația de exercitare a dreptului de

pescuit sau adresa de înaintare pentru solicitare, în speță, pârâta făcând

dovada demersurilor făcute și chiar obținerii acesteia.

Faptul că, ulterior, autorizația de pescuit nr. 56

din mai 2001 a fost anulată, nu poate fi imputată pârâtei, ci are la bază

considerente ce țin de aplicarea în timp a dispozițiilor legale în materie.

S-a reținut și faptul că celelalte motive de nulitate

a licitației, reținute de instanța de recurs, sunt neîntemeiate, întrucât

probele dosarului relevă faptul că a fost depusă întreaga documentație necesară

pentru înscrierea și participarea la licitație.

S-a pus în discuție și legitimitatea procesuală

activă a reclamantei care nu a participat la licitație și, pe cale de

consecință, nu putea invoca un drept propriu, cu privire la posesia sau

exploatarea amenajării piscicole Murani, cât și faptul că nu a respectat procedura

prealabilă de soluționare a contestațiilor.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, probele dosarului relevă faptul că

instanța de recurs, prin hotărârea dată, a încălcat legea prin aceasta

determinând o soluționare greșită a cauzei, fiind vădit netemeinică.

Astfel, nu s-a luat în considerație dispozițiile

imperative ale reglementărilor în materie, respectiv, Instrucțiunile emise de

Compania Națională Apele Române, și faptul că pârâta Asociația P. Banatul

Timișoara a respectat întocmai cerințele impuse.

Reclamanta, însă, nu a parcurs fazele premergătoare

formulării acțiunii în instanță, respectiv, depunerea contestației în termen de

3 zile lucrătoare de la data desfășurării licitației contestate, urmând a fi

soluționată de o comisie numită prin decizie a directorului general al

organizatorului licitației.

Contractul de concesiune nr. 4 din 30 octombrie 2001,

încheiat între reclamantă și Agenția Domeniilor Statului, depus în recurs, nu

este relevant în aprecierea legalității licitației și a contratului încheiat,

fiind o împrejurare ulterioară, care nu poate influența situația existentă la

data licitației.

În ce privește documentația necesară pentru

participanții la licitație, instanța de recurs nu a ținut cont că pârâta, în

calitate de ofertantă, a depus înscrisurile necesare, potrivit instrucțiunilor

emise, dosarul de licitație cuprinzând întocmai: garanția de bună execuție, în

sumă de 130.140.000 lei (dosar fond) garanția de participare la licitație,

bilanțul contabil înregistrat la D.G.F.P.S. Timiș, scrisoarea de bonitate

bancară, certificatul de disponibil în cont, precum și dovada existenței

paznicilor, declarația notarială făcând dovada deplină în acest sens.

Cu privire la autorizația de exercitare a dreptului

de pescuit, probele dosarului, ignorate de instanța de recurs, relevă faptul că

s-au respectat Instrucțiunile emise, participantul depunând adresa de înaintare

pentru solicitarea acesteia.

Faptul că pârâta avea obligația să depună autorizația

după licitație, și nu anterior, rezultă și din cuprinsul contractului nr. 2973

din 14 martie 2001, care, în art. 18, prevede că beneficiarul are obligația de

a obține autorizația privind exercitarea dreptului de pescuit în termen de 30

de zile de la semnarea contractului”.

De altfel, pârâta a obținut autorizația de pescuit

nr. 56 din 8 mai 2000, în care se face referire la contractul încheiat, iar

anularea ulterioară a acestei autorizații nu-i poate fi imputată acesteia, ci

considerentelor ce țin de aplicarea în timp a dispozițiilor legale în materie.

În condițiile în care pârâta a făcut dovada că a

solicitat eliberarea autorizației de pescuit, neavând nici o culpă în ce

privește întârzierea în eliberarea ei, eronat s-a reținut acest aspect ca motiv

de nulitate a licitației.

Față de cele arătate în considerarea dispozițiilor

art. 312 și 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 285 din 20 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ.

Modifică decizia atacată.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.F. SA

Fibiș, ca nefondat, împotriva sentinței nr. 1901 din 14 noiembrie 2001 a

Tribunalului Timiș, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iulie 2003.