Decizia nr. 1263/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 19.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat a chemat în judecată pe pârâta Agenția Natională pentru Pescuit și Acvacultură, solicitând instanței să constate dreptul de administrare exclusivă a Administrației Bazinale de Apă Banat asupra Acumulării Giarmata, proprietate publică a Statului Român și obligarea pârâtei să lase în deplină posesie, folosință și dispoziție obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF x Giarmata cad. x; rectificarea CF nr. x Giarmata top x, în sensul radierii dreptului de administrare al pârâtei de sub C1, precum și sistarea acestei cărți funciare, cu cheltuieli de judecată aferente prezentului proces. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 563, art. 907 și art. 908 C. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 1176/2005. Sentințele de declinare. Prin sentința civilă nr. 2306/20.02.2019, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură București, în favoarea Tribunalului Timiș. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 22 martie 2019, sub același număr de dosar. Prin încheierea din 10 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției de contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, având ca obiect revendicare imobiliară, în favoarea secției I civile a Tribunalului Timiș.

Hotărârea tribunalului - alte măsuri luate de instanță. Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 17.09.2019, instanța a respins excepția de netimbrare a acțiunii invocată de pârâtă, a respins excepția lipsei calității reclamantei de reprezentant al Administrației Naționale Apele Române, invocată de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și a unit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, cu fondul cauzei. Totodată, prin încheierea de la termenul de judecată din data de 29.10.2019, instanța a respins cererea formulată de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură privind introducerea forțată în cauză a Agenției Domeniilor Statului (ADS) București, precum și cererea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură privind introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 843 din 03 august 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Bazinală de Apă Banat în ceea ce privește petitul având ca obiect rectificarea și sistarea cărții funciare și, pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, privind rectificarea și sistarea cărții funciare, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, a fost obligată pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură să lase reclamantei în deplină posesie și folosință obiectivul "Acumularea Giarmata" înscrisă în CF nr. x Giarmata, nr. cad. x, constând în ape și stuf extravilan în suprafață de 236.000 mp, a fost respinsă, în rest, cererea formulată, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 7.245,74 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea curții de apel. Prin decizia civilă nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței civile nr. 843/03.08.2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/2018, a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, ca nefondată, fiind, totodată, respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat. Prin aceeași decizie, au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

Recursul declarat în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În motivarea recursului declarat, recurenta a susținut că instanța de apel a apreciat, eronat, că, în speță, se aplică legea specială, respectiv art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, eludând astfel art. 3 alin. (1) și celelalte prevederi din Legea apelor nr. 107/1996. Astfel, instanța de apel a apreciat greșit probele depuse la dosar, din care rezultă categoria de bunuri publice din care face parte bunul ce reprezintă obiectul acțiunii în revendicarea dreptului de administrare, ceea ce a condus la o aplicare greșită a art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008. S-a mai susținut că instanța de apel trebuia să verifice, prioritar, natura juridică a imobilului, respectiv dacă este o construcție hidrotehnică în înțelesul Legii apelor nr. 107/1996 sau o amenajare piscicolă (eleșteu) ori lac de acumulare ce are drept folosință unică piscicultura în înțelesul O.U.G. nr. 23/2008. Recurenta a susținut că, așa cum rezultă din Protocolul de predare-primire nr. 6650/14.12.1983, Regulamentul de exploatare al acestei acumulări, precum și Autorizația de exploatare în condiții de siguranță nr. x/18.08.2014, această acumulare nu se încadrează în categoria de bunuri evidențiate la art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008. A mai arătat recurenta că acțiunea introductivă este o veritabilă acțiune în revendicare, iar instanța de apel nu a procedat la compararea titlurilor deținute de părțile din litigiu, ci doar a reținut că titlul de proprietate "asigură opozabilitatea față de terți", fără a cerceta categoria bunului, drepturile opuse de ambele părți și momentul dobândirii titlurilor. O altă critică a recurentei a vizat aplicarea greșită de către instanța de apel a principiului specialia generalibus derogant, susținând că s-a reținut greșit că, în spetă, au prioritate dispozițiile din O.U.G. nr. 23/2008, în forma actuală, care atribuie un drept de administrare pârâtei, cu toate că aceste dispoziții au intrat în vigoare prin modificările aduse de O.U.G. nr. 85/2016, iar dreptul de administrare al reclamantei a fost înscris în cartea funciară în anul 2007. Prin urmare, recurenta a conchis că instanța de apel ignorat total dispozițiile Anexei 1. I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 și cele ale art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, deși trebuia, pe lângă verificarea de titluri, să analizeze modalitatea de obținere a dreptului de administrare de către fiecare instituție în parte, iar ulterior să cerceteze existența sau inexistența unei suprapuneri privind cele două cărți funciare, precum și îndeplinirea obligațiilor părților la data intabulării.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că instanța de apel a aplicat, în mod corect, norma specială din cuprinsul O.U.G. nr. 23/2008, reținând prioritatea dreptului de administrare al pârâtei față de cel pretins de reclamantă. Totodată, pârâta a susținut, făcând trimitere la soluția dispusă în dosarul nr. x/2011, că în speță, se imăpune a se reține, cu putere de lucru judecat lipsa calității procesuale active a reclamantei, dată fiind similaritatea acestei cauze cu cea pendinte. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimată, precum și a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 martie 2022, completul de filtru a respins excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură București, a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat împotriva deciziei civile nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 08 iunie 2022, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia atacată în limita criticilor de nelegalitate formulate de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat împotriva deciziei nr. 107 din 23 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2018- critici care se impun a fi analizate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., întrucât aduc în discuție nu exclusiv aspecte care vizează aplicarea eronată a unor norme de drept material ci, tind la a evidenția, deopotrivă, o încălcare a obligației instanței de apel de a motiva corespunzător hotărârea recurată - se constată următoarele: Prin criticile formulate, reclamanta a susținut, în esență, că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, consecință a omisiunii instanței de apel de a verifica natura juridică a imobilului, respectiv dacă acesta este o construcție hidrotehnică în înțelesul Legii apelor nr. 107/1996 sau o amenajare piscicolă (eleșteu) ori lac de acumulare ce are drept folosință unică piscicultura în înțelesul art. 4 alin. (3) lit. c) O.U.G. nr. 23/2008. O altă critică, a vizat faptul că deși reclamanta a formulat o veritabilă acțiune în revendicare, instanța de apel nu a procedat la o comparare a titlurilor ci doar a reținut că titlul de proprietate "asigură opozabilitatea față de terți", omițând să cerceteze modalitatea în care părțile au obținut drepturile de administrare exhibate, respectiv, momentul dobândirii titlurilor în contextul legislației incidente la acel moment. Recurenta a susținut, totodată, că instanța de apel a ignorat dispozițiile Anexei 1. I pct. 3 din Legea nr. 213/1998 și cele ale art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, deși trebuia, pe lângă verificarea de titluri, să analizeze modalitatea de obținere a dreptului de administrare de către fiecare parte litigantă, iar ulterior să cerceteze existența sau inexistența unei suprapuneri privind cele două cărți funciare, precum și îndeplinirea obligațiilor părților la data intabulării. De asemenea, s-a susținut aplicarea greșită de către instanța de apel a principiului specialia generalibus derogant, recurenta invocând că s-a reținut greșit că, în spetă, au prioritate dispozițiile O.U.G. nr. 23/2008, în forma actuală, care atribuie un drept de administrare pârâtei, cu toate că aceste dispoziții au intrat în vigoare prin modificările aduse de O.U.G. nr. 85/2016, iar dreptul de administrare al reclamantei a fost înscris în cartea funciară în anul 2007. Criticile de nelegalitate formulate de recurenta pârâtă împotriva deciziei atacate sunt fondate, în limitele și pentru considerentele următoare: Prin demersul judiciar pendinte, reclamanta a solicitat să se constate dreptul de administrare exclusivă a Administrației Bazinale de Apă Banat asupra Acumulării Giarmata, bun aflat în proprietatea publică a Statului Român și obligarea pârâtei să lase în deplină posesie, folosință și dispoziție obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF x Giarmata; rectificarea CF nr. x Giarmata top x, în sensul radierii dreptului de administrare al pârâtei de sub CI, precum și sistarea acestei cărți funciare, cu cheltuieli de judecată aferente prezentului proces. În drept, reclamanta și-a fundamentat cererea pe dispozițiile art. 563, art. 907 și art. 908 C. civ., Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, H.G. nr. 1326/2001, H.G. nr. 1705/2006 și H.G. nr. 1176/2005. Prima instanță a procedat la calificarea primului petit al cererii, reținând că solicitarea reclamantei de constare a dreptului său de administrare asupra acumulării Giarmata nu are aptitudinea de a se configura ca un petit distinct, ci are valoare argumentativă în economia speței, în raport de finalitatea urmărită de reclamantă prin petitele vizând obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură să-i lase în deplină posesie și folosință obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF nr. x Giarmata, nr. cad. x, constând în ape și stuf extravilan în suprafață de 236.000 mp, rectificarea CF nr. x Giarmata top x, în sensul radierii dreptului de administrare a pârâtei de sub C1, precum și sistarea acestei cărți funciare. În privința cererii reclamantei vizând obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură să-i lase în deplină posesie și folosință obiectivul Acumularea Giarmata înscrisă în CF nr. x Giarmata, nr. cad. x, Tribunalul Timiș a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Sub acest aspect, se impune a fi observat, cu titlu preliminar, raportat la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare relative la calitatea procesuală active a reclamantei că, deși potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al lucrului judecat într-un litigiu soluționat în mod definitiv, de către o altă instanță, presupune că ceea ce s-a dezlegat deja jurisdicțional, nu poate fi ignorat și nici contrazis, în prezenta speță, calitatea de reclamant aparține Administrației de Apă Bazinale Banat, în timp ce în litigiul ce a constituit obiect al dosarului nr. x/2011, a figurat în calitate de parte Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral. Ca urmare, nu se poate reține că reclamanta din prezenta cauză este partea în raport cu care s-a stabilit în litigiul desfășurat în fața jurisdicției de contencios-administrativ, în dosarul nr. x/2011, că este lipsită de calitate procesuală activă. În consecință, reclamantei din prezenta speță, care este un terț față de litigiul solutionat anterior, nu îi poate fi opusă cu putere de lucru judecat dezlegarea jurisdicțională anterioară care a tranșat calitatea procesuală activă a unui alt subiect de drept. Aceasta întrucât efectul pozitiv al lucrului judecat nu trebuie confundat cu situația în care, între spețe, există o similitudine, ceea ce ar presupune adoptarea aceleiași soluții, în ideea asigurării coerenței jurisprudenței. Pe de altă parte, nu se poate ignora faptul că, în speță, în ceea ce privește acest petit al cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost invocată în fața primei instanțe, fiind respinsă, iar în apel, această soluție nu a fost criticată de către pârâtă, deși această parte a declarat în cauză un apel principal. Aceasta întrucât judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nesupuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, nu este permisă. În ceea ce privește cererea având ca obiect rectificarea și sistarea cărții funciare, în speță, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Administrația Bazinală de Apă Banat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, reținând că nu există identitate între reclamantă și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății, calitatea procesuală activă în cazul rectificării și sistării cărții funciare aparținând proprietarului imobilului și nu titularului dreptului de administrare. Prin urmare, prima instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Banat privind rectificarea și sistarea cărții funciare ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Dat fiind că această soluție nu a fost atacată cu apel de către reclamantă, ea a intrat în putere de lucru judecat, și îi este atașată o prezumție de validitate, conform principiului res iudicata pro veritate habetur, astfel încât aceasta nu mai poate fi repusă în discuție. În consecință, apărările intimatei din recurs, relative la aceeași excepție, apar ca lipsite de interes. Revenind în cadrul de analiză stabilit prin criticile recurentei, se reține că în ceea ce privește fondul raportului juridic litigios dedus analizei prin primul petit al cererii de chemare în judecată, tribunalul a constatat că există suprapunere între imobilele înscrise în CF nr. x Giarmata și respectiv CF nr. x Giarmata, ambele fiind situate în extravilanul localității Giarmata și constituind cuveta acumulării. În acest context, prima instanță, procedând la analiza comparativă a drepturilor exhibate de părtțile litigante a reținut că reclamanta și-a înscris mai întâi dreptul de administrare asupra imobilului din litigiu, respectiv în anul 2007, dreptul său devenind opozabil pârâtei care și-a înscris dreptul de administrare ulterior, respectiv în anul 2010. Soluționând apelul declarat de pârâtă - care a vizat exclusiv soluția primei instanțe dată acțiunii în realizare fundamentată pe dreptul de administrare pretins de reclamantă - instanța de apel, fără a aduce nicio clarificare cu privire la natura acestei cereri în privința căreia reclamanta a susținut că este o "acțiune în revendicare", deși obiectul său, avut în vedere de ambele instanțe, se referă la dreptul de administrare (în contextul în care dreptul de administrare are mijloace specifice de apărare, deosebite de acțiunea în revendicare, care aparține exclusiv titularului dreptului de proprietate publică, așa cum rezultă din prevederile art. 870 alin. (2) C. civ., iar calificarea juridică a unei cereri este, potrivit art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., în sarcina instanței, impunându-se a fi realizată în acord cu finalitatea urmărită de către reclamant prin formularea acțiunii și de situația de fapt dedusă judecății) a reținut, în esență, că din cuprinsul art. 3 din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale "Apele Române", art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 și art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultură, reiese că atribuțiile pârâtei apelante Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură sunt reglementate într-un regim derogatoriu față de cel general. În acest sens, s-a constatat că Administrația Națională "Apele Române" administrează, exploatează și întreține albiile minore ale apelor, cuvetelor lacurilor și bălților, în starea lor naturală sau amenajată, faleza și plaja mării, zonele umede și cele protejate, aflate în patrimoniu - reprezentat de apele din domeniul public, cu excepția imobilelor prevăzute de art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 23/2008, respectiv a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole aparținând domeniului public al statului și a lacurilor de acumulare care au drept folosință unică piscicultura, bunuri care, în temeiul acestei norme cu caracter special, care sunt în administrarea pârâtei Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură. În acest context, s-a concluzionat că amenajările piscicole intră în sfera de cuprindere a dreptului de administrare al pârâtei apelante. Curtea de apel a constatat că probatoriul existent la dosarul cauzei atestă că, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 317/2009, s-a încheiat procesul-verbal de predare primire din data de 20.11.2009, protocolul de predare-preluare nr. x/7192/23.11.2009, respectiv s-a emis Ordinul nr. 14/25.01.2010 context în care Agenția Domeniilor Statului a predat cu titlu gratuit către pârâta apelantă acțiunile pe care le deținea la societățile comerciale de profil piscicol, terenurile pe care sunt amplasate amenajări piscicole și alte terenuri aferente unor amenajări piscicole, aceasta fiind modalitatea în care pârâta apelantă a devenit titulara dreptului de administrare asupra bunului în discuție, context în care s-a apreciat că nu s-ar putea da eficiență pretenției reclamantei fără a ignora legislația specială aplicabilă speței, care atribuie dreptul de administrare în favoarea pârâtei apelante și se aplică cu prioritate. Raportat la aceste considerente, instanța de recurs apreciază că, în apel, soluționarea cauzei s-a făcut printr-o analiză formală a dispozițiilor legale incidente, fără lămurirea unor aspecte esențiale ale situației de fapt. Astfel, este necontestat în speță, faptul că dreptul de proprietate asupra imobilului cu privire la care ambele părțile litigante pretind deținerea unui drept de administrare aparține Statului Român, imobilul fiind înscris în anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006, sub nr. x, disputa judiciară purtând asupra titularului dreptului de administrare asupra acumulării Giarmata. În concret, reclamanta contestă dreptul de administrare al pârâtei, susținând că acest drept îi aparține în temeiul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 107/1996 și Anexei 1. I pct. 3 din Legea nr. 213/1998, imobilul fiindu-i predat prin protocolul de predare primire nr. 6650/14.12.1983, respectiv că acest imobil este o construcție hidrotehnică care nu are drept unic scop pisccultura, în timp ce pârâta susține că a dobândit dreptul de administrare prin procesul-verbal de predare primire din data de 20.11.2009 și protocolul de predare-preluare nr. x/7192/23.11.2009 de la Administrația Domeniilor Statului ca efect al Legii nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 și al Legii nr. 268/2003. Așadar, reclamanta pretinde că deține în speță, un drept de administrare asupra cuvetei acumulării care aparține domeniului public al statului, întrucât acest bun este o construcție hidrotehnică care are scop protecția împotriva undelor de viitură în caz de ape mari a localităților riverane, în timp ce pârâta susține că deține un drept de administrare asupra acestui bun, întrucât este o amenajare piscicolă, având ca folosință piscicultură. Instanța de recurs constată că pentru determinarea normelor de drept incidente cauzei, era în sarcina instanței devolutive de apel să clarifice, prioritar, situația juridică al bunului în litigiu, fiind evident că, pentru a se putea concluziona în sensul incidenței normei speciale reprezentate de dispozițiile art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008, în forma modificată prin O.U.G. nr. 85/2016, în speță, era necesară nu numai o analiză a evoluției legislației în materie, raportat la momentul la care părțile au pretins dobândirea dreptului în litigiu, dar se impune a se stabili cu certitudine dacă acest bun este, așa cum a susținut, în mod constant reclamanta, o construcție hidrotehnică permanentă - caz în care era necesar să se determine dacă acesta are ca unică folosință piscicultura, în sensul art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008, sau are/(și) rolul de proteja împotriva inundațiilor și pentru asigurarea apei pentru irigații respectiv, respectiv, este o amenajare piscicolă, în sensul legislației speciale adoptate în această materie ori un teren aferent unei astfel de amenajări (astfel cum se consemnează în procesul-verbal de predare primire din data de 20.11.2009 și protocolul de predare-preluare nr. x/7192/23.11.2009). Or, în cauză, deși prima instanță a reținut cu titlu de situație de fapt că imobilul în litigiu este reprezentat de cuveta acumulării Giarmata, în procedura de verificare a drepturilor de administrare invocate de către părțile din prezentul litigiu, instanța devolutivă de apel, fără însă a valida sau invalida situația de fapt stabilită în prima fază procesuală și fără a verifica, fie pe baza probelor deja administrate, fie în urma administrării unor probe noi, destinația și categoria de folosință a acestui imobil, pentru a determina regimul juridic aplicabil acestuia la momentul la care părțile pretind dobândirea dreptului de administrare și în prezent, a reținut că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 23/2008. În consecință, instanța de apel a nu a realizat o cercetare completă a împrejurărilor cauzei, ceea ce a condus la reținerea fragmentară a situației de fapt. Din perspectiva celor expuse, întrucât situația de fapt corect și complet determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea susține soluția pronunțată, Înalta Curte constată că, în prezența omisiunii instanței de apel de a proceda la deplina stabilire a situației de fapt a cauzei, lămurirea regimului legal al bunului imobil cu privire la care părțile litigante își dispută dreptul de administrare nu poate fi rezolvată direct în recurs, deoarece prezenta instanță are rol de control asupra legalității hotărârii atacate, în speță, un astfel de control neputând fi exercitat în absența unei decizii argumentate a instanței de apel și a unei complete lămuriri a stării de fapt a cauzei sub aspectul în discuție. Aceeași concluzie este pe deplin valabilă și în ceea ce privește cea de-a doua critică dedusă analizei în recurs. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că deși, de principiu, este corectă statuarea din apel în sensul că înscrierea dreptului de administrare asupra imobilului în cartea funciară nu este constitutivă de drepturi, potrivit art. 56 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data înscrierii dreptului de administrare al reclamantei în cartea funciară, respectiv a prevederilor art. 56 din Legea nr. 71/2011, ci doar asigură opozabilitatea față de terți a dreptului înscris, în ceea ce privește analiza comparativă a titlurilor exhibate de părțile litigante, silogismul judiciar expus de către instanța de apel nu explicitează, într-o manieră adecvată, impusă de circumstanțele particulare ale pricinii și în același timp, coerentă, concluzia acestei instanțe referitoare "preferabilitatea" dreptului pârâtei, ignorându-se, totodată, apărările reclamantei sub acest aspect, deși acestea necesitau un răspuns specific și explicit în considerentele hotărârii. Astfel, se constată că în analiza "preferabilității titlurilor" (în înțelesul de moduri de dobândire a dreptului de administrare), instanța de apel pentru a stabili care dintre titluri este mai caracterizat, s-a limitat la a face trimitere exclusiv la succesiunea de acte juridice întocmite de Agenția Domeniilor Statului deși, reclamanta a pretins, în apărare, în mod consecvent, că bunul în litigiu nu constituie o amenajare piscicolă, astfel că nu putea fi transmis în administrare pârâtei de către ADS, care deținea, potrivit legislației incidente, competențe și atribuții autoarei limitate. Se constată, totodată, că au fost ignorate argumentele recurentei relative la evoluția reglementărilor legale relevante în configurarea regimului juridic al bunului aflat în proprietatea publică a statului, la cadrul legal în vigoare la momentul dobândirii drepturilor aflate în dispută și a consecințelor acestuia în privința dobândirii drepturilor ce fac obiectul disputei judiciare, în contextul în care nu s-a argumentat, eventual, lipsa de relevanță a acestora în soluționarea cauzei, raportat la cadrul procesual obiectiv stabilit prin cererea de chemare în judecată. Or, în măsura în care o parte litigantă invocă în scris un argument suficient de clar și de precis, de natură să aibă o incidență decisivă asupra soluției ce urmează să fie pronunțată în respectivul litigiu, este necesar ca instanța să analizeze acest argument și să formuleze un răspuns explicit și specific. Analiza anterioară și neregularitățile de ordin procedural constatate până în prezent în judecata înfăptuită de instanța de apel de fond, relevă nelegalitatea hotărârii recurate și, în același timp, necesitatea refacerii cercetării judecătorești care să permită deplina stabilire a situației de fapt a cauzei în cazul particular dedus judecății și lămurirea tuturor aspectelor relevante ale acesteia și, în final, determinarea normelor de drept incidente cauzei. Aceasta întrucât numai în contextul unei analize reale și efective, ce se va concretiza într-o motivare substanțială care să corespundă garanțiilor procesului echitabil, prin care să se răspundă argumentelor esențiale ale părților litigante, instanța de recurs va putea să cenzureze ea însăși modul de aplicare a dispozițiilor legale pertinente, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii pronunțate. Întrucât, în speță, vătămarea procesuală a recurentei-reclamante, de natură să determine afectarea dreptului acesteia la un proces echitabil, la a cărui respectare și efectivitate trebuie să vegheze instanța de judecată, nu poate fi altfel înlăturată, se impune casarea deciziei recurate, în cadrul impus de dispozițiile art. 496-497 din C. proc. civ., urmând ca, în rejudecarea cauzei, instanța de trimitere să aibă în vedere îndrumările instanței de recurs, expuse în considerentele prezentei decizii, care reclamă necesitatea verificării unor elemente de fapt, obligatorii, pentru lămurirea chestiunilor de drept invocate în cauză, spre a da o dezlegare acesteia la cazul concret și a o fundamenta în mod corespunzător. În acest context factual, nu se mai impune analizarea celorlalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dovedindu-se prin cele arătate anterior că acestea se raportează la o analiză incompletă a instanței de apel, căreia îi lipsește un element de analiză fundamental. Cum soluția care se impune, în cauză, este aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat în cauză, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, nu se poate cenzura nici cererea recurentei reclamante privind obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu s-a stabilit în mod definitiv culpa procesuală în litigiul dedus judecății, deci nu s-a tranșat asupra aspectului privind "partea care a pierdut procesul", în sensul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,