ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3089/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3089/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 21 mai 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal în data de 27.09.2016, reclamanta Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Arad, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură București, a solicitat constatarea caracterului nejustificat al refuzului ANPA, din cadrul Minutei nr. 5701/14.07.2016, de a da curs solicitării asociației reclamante în sensul încheierii actului adițional, și drept consecință, obligarea pârâtei la încheierea Actului adițional la Contractul nr. x/30.01.2006 privind exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii, în condițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009.
Prin sentința civilă nr. 331 din data de 13 decembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Arad, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură București și a constatat caracterul nejustificat al refuzului pârâtei de a soluționa cererea reclamantei și în consecință a obligat pârâta la încheierea cu reclamanta a actului adițional la contractul nr. x/30.01.2006 privind exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii, în condițiile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009. Împotriva sentinței civile nr. 331 din data de 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.. Prin decizia nr. 3715/27.06.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură împotriva sentinței civile nr. 331 din 13 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. A casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu îndrumarea de a se analiza și discuta excepția necompetenței teritoriale asupra căreia instanța a omis a se pronunța.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 271 din data de 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea soluției sale, instanța a reținut că, în fapt, între fosta Companie Națională de Administrare a Fondului Piscicol și reclamanta Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Arad a fost încheiat Contractul nr. x/30.01.2006 având ca obiect exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii. În ceea ce privește excepția necompetenței, se arată că prin Cap. XIII, punctul 13.2 din Contractul nr. x/30.01.2006, părțile contractante au stabilit în mod convențional, printr-o clauză atributivă de competență faptul că soluționarea oricărui litigiu derivând din contract este de competenta instanțelor de la sediul gestionarului resurselor acvatice vii, în speță - pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (în calitate de succesoare în drepturi a fostei Companii Naționale de Administrare a Fondului Piscicol).
2.2 Prin sentința civilă nr. 22 din data de 15 ianuarie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pricina a fost înregistrată la data de 27.09.2016, sens în care s-a raportat la forma în vigoare a Legii nr. 554/2004 de la acel moment.
Instanța a apreciat că în cauză nu poate fi reținută clauza de la punctul 13.2 din Contractul nr. x/30.01.2006 ca fiind o clauză atributivă de competență care să înlăture dispozițiile obligatorii ale legii speciale. Părțile au convenit că soluționarea oricărui litigiu derivând din contract este de competenta instanțelor de la sediul gestionarului resurselor acvatice vii, în speță pârâta, însă pentru situația particulară a litigiilor bazate pe legea cadru a contenciosului administrativ această clauză nu este incidentă. Curtea consideră că pentru rezolvarea atribuirii de competență raportarea se face aplicând normele obligatorii ale Legii nr. 554/2004, de la care părțile pot deroga numai în limitele clar indicate în chiar art. 10, respectiv prin valorificarea dreptului la opțiune al reclamantului cu privire la competența teritorială. Reclamantul se poate astfel adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. Or, în cauză alegerea de competență a reclamantului s-a realizat prin depunerea cererii de chemare în judecată la 27.09.2016 la Curtea de Apel Timișoara.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.
Între reclamanta Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Arad și fosta Companie Națională de Administrare a Fondului Piscicol s-a încheiat contractul nr. x/30.01.2006 având ca obiect exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii.
În cuprinsul Cap. XIII, punctul 13.2 din Contractul nr. x/30.01.2006, părțile contractante au stabilit în mod convențional, printr-o clauză atributivă de competență faptul că "Divergențele care decurg din interpretarea și executarea prezentului contract...vor fi supuse soluționării instanțelor de judecată în a căror rază de jurisdicție se află sediul CNAFP", în speță sediul pârâtei Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură (în calitate de succesoare în drepturi a fostei Companii Naționale de Administrare a Fondului Piscicol).
Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, obiectul litigiului îl reprezintă constatarea caracterului nejustificat al refuzului Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură București de a da curs solicitării asociației reclamante în sensul încheierii actului adițional și, în consecință, obligarea pârâtei la încheierea Actului adițional la Contractul nr. x/30.01.2006.
Raportat la obiectul litigiului și având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", cauza de față se întemeiază pe prevederile legii contenciosului administrativ care reprezintă dreptul comun în materie și în temeiul căreia se va determina instanța de contencios administrativ competentă.
Așadar, față de prevederile art. 10 alin. (3) din acest act normativ, forma în vigoare de la momentul sesizării instanței, respectiv 27.09.2016, reclamantul poate opta fie pentru instanța de la domiciliul său, fie pentru cea de la domiciliul pârâtului.
Înalta Curte apreciază că odată exprimată această opțiune, în condițiile legii, prin introducerea cererii de chemare în judecată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, această instanță este cea legal investită și competentă să soluționeze prezenta acțiune.
Nu este incidentă, în cauză, clauza atributivă de competență cuprinsă în Contractul nr. x/30.01.2006, încheiat între reclamanta Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Arad și fosta Companie Națională de Administrare a Fondului Piscicol, întrucât, raportat la obiectul său, litigiul de față nu derivă practic din acest contract și nu are legătură cu interpretarea sau executarea contractului, în sensul prevăzut de clauza contractuală arătată.
Drept urmare nu se impune determinarea competenței de soluționare a prezentei acțiuni raportat la conținutul acestei clauze contractuale, nefiind incidente în cauză prevederile art. 129 C. proc. civ., ci pentru argumentele sus arătate, prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, forma în vigoare la data sesizării instanței.
Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Arad în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.