ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2252/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala Pentru Pescuit și Acvacultura (A.N.P.A.), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate caracterul nejustificat al refuzului pârâtei A.N.P.A. de a soluționa cererea reclamantei de a încheia act adițional, cu consecința obligării acesteia de a încheia actul adițional la Contractul nr. x din 16.01.2006 privind exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii, în conformitate cu prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 271 din 20 septembrie 2017 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

- a respins excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Timișoara;

- a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala Pentru Pescuit și Acvacultura (A.N.P.A.);

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 271/20.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în prezentul dosar, recurenta-reclamantă A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, admiterea cererii de chemare astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

A susținut recurenta-reclamantă că, deși a invocat ca temei de drept prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 coroborat cu art. 3, art. 4 alin. (1) și art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, prin care competența de a încheia acte adiționale la contractele încheiate de asociațiile de pescari sportivi cu C.N.A.F.P. revine Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, ca instituție publică de interes național, organ de specialitate al administrației publice centrale, prima instanță nu a ținut seama de aceste norme legale, ignorând textele normative la care a făcut trimitere reclamanta în acțiunea sa, în pofida faptului că a depus A. la dosar practică judiciară în spețe similare.

A mai arătat recurenta-reclamantă că a înaintat mai multe adrese către intimata-pârâtă, chiar și după data de 14.07.2016, când A.N.P.A. a emis o minută, ca urmare a convocării reprezentanților mai multor asociații din zona de vest a țării, prin care s-a angajat să încheie acte adiționale la contractele existente, fără însă a fi încheiat un astfel de act cu A., până la momentul formulării prezentului recurs.

În privința reținerii, de către prima instanță, a caracterului justificat al refuzului manifestat de intimata-pârâtă A.N.P.A., întemeiat pe faptul că sunt necesare verificări pentru a nu exista suprapuneri de suprafețe, pentru a preîntâmpina astfel eventuale litigii între asociațiile prezente la discuții și cele care dețin deja contracte și acte adiționale, precum și pentru faptul că era necesar să fie studiate numeroase acte pentru fiecare asociație în parte, susține recurenta-reclamantă că este neîntemeiată această concluzie a judecătorului fondului, având în vedere împrejurarea că, de la data emiterii minutei și până la momentul formulării recursului a trecut o perioadă suficientă de timp pentru ca intimata-pârâtă să poată încheia actul solicitat, în contextul în care zonele de pescuit erau bine determinate, neexistând suprapuneri de zone, cum s-a insinuat.

A reiterat recurenta-reclamantă nemulțumirea sa față de faptul că intimata-pârâtă, prin minuta din data de 14.07.2016, și-a luat angajamentul să înștiințeze (telefonic și prin e-mail) pe reprezentanții A., în data de 20.07.2016, în ceea ce privește data întâlnirii și primirea draft-ului de act adițional, însă, în realitate, pârâta A.N.P.A. nu a trimis până în prezent nicio înștiințare și nici nu a încheiat actul adițional solicitat, refuzând în continuare să dea curs acestei cereri a recurentei-reclamante.

Prin notele scrise depuse la data de 13.03.2018, recurenta-reclamantă a dezvoltat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat ca temei de drept al căii de atac declarate, accentuând caracterul nejustificat al refuzului manifestat de intimata-pârâtă A.N.P.A. în privința solicitării de a încheia un act adițional la contractul nr. x/16.01.2006, încheiat între A. și C.N.A.F.P.. A arătat recurenta-reclamantă că minuta încheiată de A.N.P.A. la data de 14.07.2016 cuprinde manifestarea acestui refuz explicit de a soluționa cererea sa, iar concluzia primei instanțe s-a întemeiat exclusiv pe această minută, referitoare la existența unei justificări a refuzului, prin faptul că este necesară verificarea unor eventuale suprapuneri de zone pentru contracte deja încheiate și cele ce ar trebui urmate de încheierea unor acte adiționale. Dovada faptului că nu așa au stat lucrurile, în realitate, o reprezintă faptul că în perioada 2017-2018 au fost încheiate contracte de către A.N.P.A., în temeiul Ordinului M.A.D.R. nr. 60/2017 și a Deciziei președintelui A.N.P.A. cu nr. 116/21.04.2017 care stabileau zonele de pescuit ce putea face obiectul contractelor de utilizare a resurselor acvatice vii, fiind astfel efectuate verificările anterior pronunțării soluției de către prima instanță.

La momentul depunerii prezentelor note scrise era încheiat contractul de utilizare a resurselor acvatice nr. 36/12.10.2017, cu A.J.V.P.S. Timiș, pentru cele 5 zone de pescuit care anterior formau obiectul contractului încheiat cu A., deși dreptul de a organiza pescuit recreativ în zonele de pescuit din județul Timiș a fost recunoscut în favoarea A. prin contractul din 2006.

A invocat recurenta-reclamantă prevederile art. 14 din Ordinul 60/2017, potrivit cărora "contractele aflate în derulare produc efecte juridice până la termenul prevăzut în contract", iar prin actul adițional din 29.12.2006 s-a prelungit contractul nr. x/2006 pe durata existenței asociației, dacă niciuna dintre părți nu comunică celeilalte părți intenția de încetare, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat.

Mai arată recurenta că a criticat prin plângerea prealabilă adresată intimatei-pârâte A.N.P.A. noul contract încheiat de aceasta cu A.J.V.P.S. Timiș, pentru zonele de pescuit din județul Timiș, făcând referire, totodată, la alte asociații care au inițiat demersuri judiciare similare, obținând soluții favorabile.

Un ultim aspect subliniat de către recurentă a fost cel al faptului că, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009, coroborat cu art. 3, art. 4 alin. (1) și art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008, A.N.P.A. se subrogă în toate drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de A.D.S. cu agenți contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, iar refuzul manifestat de A.N.P.A. în încheierea actului adițional solicitat de către A. este unul nejustificat.

Legal citată, intimata A.N.P.A. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de către recurenta-reclamantă A..

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile aduse sentinței recurate, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au vizat, în esență, reținerea, de către prima instanță, a caracterului justificat al refuzului manifestat de către intimata-pârâtă A.N.P.A. la solicitarea recurentei-reclamante de încheiere a unui act adițional la contractul nr. x/16.01.2006.

Reluând motivele în fapt ale cererii de chemare în judecată, a susținut recurenta A. că intimata era obligată să încheie acest act, conform prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 coroborat cu art. 3, art. 4 alin. (1) și art. 69 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2008.

Inițial, contractul nr. x/2006 a fost încheiat între Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, în calitate de gestionar al resurselor acvatice vii, și A. "Banatul", în calitate de gestionar delegat, având ca obiect exploatarea durabilă prin pescuit recreativ sportiv a resurselor acvatice vii existente în fondurile piscicole naturale din zonă -Județul Timiș, temeiul de drept fiind cel prevăzut de art. 10, art. 13, art. 14 din Legea nr. 113/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001, O.M.A.P.D.R. nr. 1133/2005 privind dreptul de pescuit în bazinele naturale, O.M.A.P.D.R. nr. 1134/2005 privind accesul la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului.

Legea nr. 192/2001 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, în vigoare de la data de 10.03.2008.

Potrivit clauzei contractuale cuprinse la Capitolul X, art. 10.2 lit. e) contractul încetează "ca urmare a modificării prevederilor legale".

În cauză, însă, intimata-pârâtă A.N.P.A. a recunoscut faptul că, prin adresa nr. x/04.05.2015, contractele încheiate potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009 sunt în vigoare și produc efecte, însă situația contractului în discuție nu este cea a unui act încheiat în conformitate cu prevederile legale anterior menționate, ci a unui contract supus Legii nr. 192/2001, în prezent abrogată.

Cum însă în litigiu nu este ridicată chestiunea încetării contractului sau a menținerii valabilității acestuia, ci doar aspectul legat de cercetarea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului manifestat de către intimata A.N.P.A. la solicitarea de încheiere a unui nou act adițional în care să se reflecte subrogația legală a acestei autorități publice în locul fostei entități cu atribuții în gestionarea resurselor acvatice vii, respectiv Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, Înalta Curte va examina acest refuz prin raportare la normele legale incidente în cauză.

Potrivit noilor modificări legislative, intimata-pârâtă A.N.P.A. poate încheia contracte de concesionare, arendare cu societăți având profil piscicol, a terenurilor pe care se află amenajări piscicole aflate în patrimoniul lor, aceste norme neprevăzând și concesionarea resurselor acvatice vii. Totodată, se reține că, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 23/2008, A.N.P.A. are ca atribuții administrarea resurselor acvatice vii din habitatele naturale ale României, activitate pe care o poate delega, pe bază de protocol, către alte instituții publice ale statului.

În privința preluării de către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a atribuțiilor de la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, se observă că dispozițiile relevante sunt cele ale art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, în care se prevede că "la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția Domeniilor Statului se subrogă Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens."

Ulterior, prin prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 317/2009, s-a realizat subrogația legală în drepturi și obligații pentru aceste tipuri de contracte, de la Agenția Domeniilor Statului către Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură.

Recurenta-reclamantă a pretins că refuzul nejustificat al intimatei-pârâte A.N.P.A. de încheiere a unui act adițional la contractul de delegare a gestiunii nr. 3/2006 s-a manifestat în cuprinsul minutei nr. 5701/14.07.2016, întocmită cu ocazia întâlnirii ce a avut loc între A.N.P.A. și mai multe asociații, printre care și titulara acțiunii judiciare de față.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, reține că acest înscris nu materializează în conținutul său un refuz nejustificat, astfel cum este definită această noțiune în dispozițiile Legii nr. 554/2004.

În minuta întâlnirii din 14.07.2016 s-a menționat de către intimata A.N.P.A. că, "în ceea ce privește situația A..., după verificarea unor eventuale suprapuneri, în măsura în care nu contravine prevederilor legale, A.N.P.A. va face propunere în vederea încheierii unui act adițional de subrogare în care va fi stabilit clar și plata datorată de asociație, având în vedere că există divergențe în ceea ce privește interpretarea art. 4 din contract. În acest sens, la data de 20.07.2016 reprezentantul A. va fi înștiințat telefonic în ceea ce privește data întâlnirii și va primi în format electronic draft-ul de act adițional."

Plecând de la cele consemnate în cuprinsul minutei din 14.07.2016, este important de observat că intimata-pârâtă și-a condiționat manifestarea sa de voință în referire la posibilitatea de încheiere sau nu a unui act adițional de obligativitatea respectării prevederilor legale în vigoare la acel moment, astfel încât exercitarea atribuțiilor conferite intimatei A.N.P.A. prin O.U.G. nr. 23/2008, aprobată și modificată prin Legea nr. 317/2009, să se facă în conformitate cu acest cadru normativ.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, "(1) (…) se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său (…) prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.".

Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative unilaterale și "refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim (…)", iar art. 2 alin. (1) lit. i) definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane". Art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 definește excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Analizând conduita intimate-pârâte în referire la solicitarea recurentei-reclamante de încheiere a actului adițional la contractul nr. x/2006, Înalta Curte observă că A.N.P.A. a respectat prevederile legale în vigoare care stabilesc atribuțiile sale în exploatarea resurselor acvatice vii, acționând în limitele conferite de cadrul normativ incident într-o astfel de situație, fără a manifesta un exces de putere în soluționarea cererii A..

Obligația legală de a încheia acte adiționale, conform noilor prevederi legale din O.U.G. nr. 23/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 317/2009, incumba noii autorități publice care s-a subrogat în drepturile și obligațiile A.D.S., preluate, la rândul său, de la C.N.A.F.P., doar pentru acele contracte arătate expres de art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, care aveau ca obiect exploatarea și administrarea amenajărilor piscicole, astfel cum acestea au fost definite la art. 2, pct. 2 din O.U.G. nr. 23/2008.

Se observă că noțiunea de resurse acvatice vii a fost explicitată în cuprinsul aceluiași articol 2, la pct. 25 din O.U.G. nr. 23/2008, reprezentând " speciile de pește și de alte viețuitoare acvatice destinate consumului uman, disponibile și accesibile din habitatele piscicole naturale ale României".

Distincțiile fiind evidente între amenajările piscicole și habitatele piscicole naturale, este limpede că legiuitorul a optat pentru reglementarea legală a posibilității de prelungire prin acte adiționale a contractelor care au ca obiect doar amenajări piscicole, create artificial pentru practicarea acvaculturii.

În consecință, solicitarea recurentei-reclamante de a fi încheiat un act adițional pentru contractul în care aceasta este parte, ce are ca obiect exploatarea resurselor acvatice vii, este lipsită de temei legal, neputând fi extrapolate dispozițiile referitoare la amenajări piscicole către formele naturale de habitate piscicole.

Date fiind aceste distincții de regim juridic între contractele ce au ca obiect amenajări piscicole și cele de exploatare a resurselor acvatice vii aflate în habitate naturale, Înalta Curte reține că în mod justificat, pe baza prevederilor legale anterior examinate, intimata-pârâtă A.N.P.A. nu a încheiat actul adițional solicitat de către recurenta-reclamantă, în executarea contractului nr. x/2006, cât timp o astfel de obligație nu era prevăzută în niciunul dintre temeiurile de drept în raport de care a pretins recurenta că ar fi nejustificat refuzul autorității pârâte. Așadar, respectarea întocmai a dispozițiilor legale nu-i poate fi imputată autorității care, procedând astfel, a justificat refuzul său pe considerente de ordin legal, a căror incidență a impus o asemenea soluție.

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 271 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, menținând sentința atacată astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 271 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.