ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3352/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 24 iunie 1998, P.C. a chemat în judecată, prin acțiune ulterior

modificată, pe B.E., B.V., R.E.Ș.M., P.A., F.A. și Consiliul General al

Municipiului București prin Primarul General, S.C. R. S.A. București și S.C. Rc.

S.A. București pentru revendicarea unui număr de zece apartamente din imobilul

situat în București, naționalizate în baza Decretului nr. 92/1956.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința

nr. 47 din 19 ianuarie 2001 a respins, ca nefondată, acțiunea.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 591 din 21 decembrie

2001, a admis apelul reclamantului și, schimbând sentința, a admis în parte

acțiunea, cu privire la apartamentele nr. 2, 4, 4 bis, 5, 6, 7, 9 și 12.

Referitor la apartamentele 8 și 11, acțiunea a fost respinsă.

Soluția

din apel a fost fundamentată pe lipsa de valabilitate a titlului statului și a

actelor de înstrăinare a celor opt apartamente, acestea fiind încheiate cu

rea-credință și cu violarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Împotriva

deciziei din apel pârâții B.E., B.V., R.E.Ș.M., P.A., și Consiliul General al

Municipiului București au declarat recurs, bazat pe motivele de casare,

prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora au

arătat, în esență, că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 129 C.

proc. civ. precum și mijloacele de apărare invocate în combaterea acțiunii. Ca

urmare, fără temei legal a declarat nevalabile titlul statului și actele de

înstrăinare. Pârâtul Consiliul General al Municipiului București a învederat,

totodată, absența calității sale procesuale pasive. În final, pârâții-recurenți

au cerut respingerea acțiunii.

Recursul

este întemeiat în sensul celor ce urmează.

Potrivit

art. 129 alin. (4)-(5)

C.

proc. civ. cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile

le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în

drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau scris, precum și să

pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu

sunt menționate în cerere sau întâmpinare [alin. (4)]. Judecătorii au

îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice

greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și

prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice

și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc [alin. (5)]. În toate cazurile

judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății [alin. (6)].

Aplicarea

acestor dispoziții legale în cazul litigiilor având ca obiect retrocedarea

imobilelor preluate abuziv de stat (fără titlu sau cu titlu nevalabil) și

înstrăinate chiriașilor, cu titlu oneros, obligă pe judecători să observe că

acțiunea trebuie îndreptată, inevitabil și cu precădere, împotriva posesorului

neproprietar care, firesc, nu poate fi decât subdobânditorul. Totodată,

principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis impune, ca adiacent

revendicării, obiectul acțiunii să cuprindă și cererea de constatare a

nulității actului de înstrăinare, opus de subdobânditori. Deoarece

subdobânditorul poate invoca buna sa credință, care se prezumă și care, dacă

este fondată pe aparența în drept, poate valida actul de înstrăinare, este

necesar ca reclamantul, pentru început, să determine temeiul juridic al

constatării nulității, dedus fie din dispozițiile art. 984 C. civ. (prezența

cauzei ilicite), fie din fraus omnia conrumpuit (fraudarea dreptului

reclamantului, cu complicitatea și, în orice caz, pe riscul subdobânditorului).

În

speță, deși cererea de chemare în judecată, modificată și completată ulterior,

invocă nulitatea absolută a actelor de înstrăinare, instanțele, violând dispozițiile

art. 129 alin. (1)-(6) C. proc. civ., au omis să pună în dezbaterea părților și

să elucideze dacă, în limitele disponibilității, există acest capăt de cerere

și care este temeiul juridic al constatării nulității.

Instanța

de apel reținând că subiectul naționalizării era salariat CFR și că a avut

beneficiul art. II din Decretul nr. 92/1952, a declarat însă, cu temei,

nevalabilitatea titlului statului. De asemenea, în raport cu acest element al

acțiunii, în mod corect a decis că pârâtul Consiliul General al Municipiului

București are legitimare procesuală pasivă. În schimb, ambele instanțe au lăsat

neelucidate efectele nevalabilității titlului statului față de subdobânditori,

deduse, cu respectarea strictă a principiului disponibilității (în sensul arătat

mai sus), din acțiunea ori inacțiunea nulității asupra actelor de înstrăinare

și consecințelor acestora pe planul transmiterii dreptului de proprietate. Nu

puțin, afirmația din corpul deciziei din apel că cererile de cumpărare, făcute

în scris de subdobânditori, ar conține mențiunea „figurează cu solicitare de

despăgubiri” se verifică a fi exactă numai referitor la pârâții B.E. și B.V.,

ceea ce impune concluzia că nici sub acest aspect împrejurările de fapt ale

pricinii nu sunt deplin stabilite.

Așa

fiind și cum în absența elucidării, în primele două grade de jurisdicție, a

unor aspecte de fapt și de drept esențiale ale pricinii, instanța de recurs nu

poate hotărî asupra fondului pricinii, în temeiul art. 314 C. proc. civ., se

impune admiterea recursurilor și casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză,

cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru o nouă judecată.

Instanța

de trimitere urmează a ține seama de dispozițiile art. 315 C. proc. civ. și de

toate rezolvările date în cazul acestei decizii, problemelor de drept invocate

de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții B.E., B.V.,

R.E.Ș.M., P.A., F.A. și Consiliul General al Municipiului București împotriva

deciziilor nr. 591 din 21 decembrie 2001 și nr. 313 din 2 septembrie 2002

pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează

deciziile recurate, precum și sentința nr. 47 F din 19 ianuarie 2001 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Trimite cauza spre rejudecare aceluiași

tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2004.