ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6114/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Buzău, prin sentința penală nr. 89 din 15 ianuarie 2004, a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei. S-a reținut că, la 29 septembrie 2003, inculpatul T.G. a condus pe drumurile publice un autovehicul marca Aro 244 având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,95 gr. %o. Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 76 din 26 februarie 2004, a admis apelul declarat de inculpat și a redus pedeapsa aplicată la 6 luni închisoare, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 413 din 27 aprilie 2004, a respins recursul declarat de inculpat. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) pct. 7 1 teza 1 C. proc. pen., susținând că instanțele, condamnându-l pe inculpat nu au avut în vedere că fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează. În conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Totodată, infracțiunea ca singur temei al răspunderii penale, este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală (art. 17 C. pen.). De asemenea, conform art. 18 1 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În cauză, există suficiente elemente care să conducă la concluzia că, în raport de criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii deduse judecății. Astfel, din actele dosarului rezultă că singura băutură alcoolică, 2 litri bere, a fost consumată de inculpat în ziua precedentă constatării infracțiunii, între orele 17,00 – 19,00. A doua zi, la ora 8,25, inculpatul T.G. avea în sânge o îmbibație alcoolică de 0,95 gr. %o, iar la ora 9,25 de 0,70 gr. %o. Ca atare, alcoolemia situată cu puțin peste limita legală de 0,80 gr. %o, era în descreștere. De asemenea, se impune a fi menționat că prin fapta comisă de inculpat nu s-a produs nici un rezultat socialmente periculos, acesta fiind oprit de organele de poliție care efectuau un control de rutină.

Pe de altă parte, nu se poate ignora că inculpatul, în vârstă de 45 ani, nu are antecedente penale și își asigură existența prin mijloace oneste, fiind conducător auto la S.C. C. S.A. Râmnicu Sărat, iar de existența permisului său de conducere depinde păstrarea locului de muncă. În sfârșit, trebuie avută în vedere atitudinea procesuală corectă a inculpatului care a recunoscut constant comiterea faptei și a fost cooperant cu organele judiciare și care constituie, indiscutabil, un alt element de natură a caracteriza favorabil persoana acestuia. Ca atare, dacă instanțele ar fi acordat semnificația cuvenită împrejurărilor de fapt menționate, rezultate din actele dosarului, aveau suficiente motive să constate că fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii și, în consecință, să dispună achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen. În sensul celor menționate, recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a achitării inculpatului în temeiul textelor menționate. Totodată, conform dispozițiilor art. 91 C. pen., se va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ de 2.000.000 lei amendă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 89 din 15 ianuarie 2004 a Judecătoriei Buzău, deciziei penale nr. 76 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Buzău și a deciziei penale nr. 413 din 27 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimatul condamnat T.G. Casează hotărârile atacate. Potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 18 1 alin. (1) C. pen., achită pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Conform dispozițiilor art. 91 C. pen., aplică inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ de 2.000.000 lei amendă.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2004.