ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2136/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 209 din 29 septembrie 2003, a admis acțiunea formulată de O.M.; a anulat hotărârea nr. 3329/2003 emisă de Casa Județeană de Pensii Vâlcea și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să stabilească drepturile reclamantei, în calitate de soție supraviețuitoare, pentru perioada 12 decembrie 1954 – 1 martie 1955 și 6 iunie 1955 – 26 martie 1957. S-a reținut că soțul decedat, O.I., în perioada 12 decembrie 1954 – 1 martie 1955 și 6 iunie 1955 – 26 martie 1957, a efectuat stagiul militar în cadrul U.M. 02949 și U.M. 03899 București - construcții - astfel că soția acestuia beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002.
Împotriva sentinței a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Vâlcea, susținând că soțul reclamantei nu a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 309/2002. Recursul este fondat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961. De prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, potrivit art. 3 din lege, beneficiază și soția celui decedat. În cauză, din livretul militar al soțului decedat, O.I., rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în unități militare (U.M.
02949 și U.M. 03899 București), de unde a fost lăsat la vatră. Or, potrivit adresei nr. A/452 din 4 martie 2003 a Ministerului Apărării Naționale - Statul Major General - Serviciul Arhive și Documentare Militară, militarii care au menționat în livret sau în fișa de evidență personală că au efectuat stagiul militar în unități militare, nu au făcut parte din Direcția Generală a Serviciilor Muncii, chiar dacă în cadrul unității au prestat activități de muncă; asemenea activități de muncă au fost prestate în cadrul armatei române, nu în cadrul Direcției Generale a Serviciilor Muncii, pentru a fi incidente dispozițiilor Legii nr. 309/2002. În consecință, soluția adoptată de prima instanță este nelegală și netemeinică, iar recursul, fondat, urmând să fie admis, casată sentința și în fond, respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 209/F din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.