ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5752/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5752/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 696 din 24 mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul U.V., reținând că motivul invocat, respectiv reaprecierea pedepsei aplicate prin reținerea unor circumstanțe atenuante, nu se circumscriu cauzelor limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., care dau posibilitatea exercitării căii de atac a revizuirii. Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 570 din 04 august 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, arătând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică. Împotriva menționatelor hotărâri, condamnatul U.V.
a declarat recurs, în temeiul art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., susținând că cele două instanțe au apreciat greșit că împrejurarea invocată nu se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., calea de atac a revizuirii este admisibilă numai atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi care dacă ar fi fost cunoscute instanței ar fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate. În speță, condamnatul nu a invocat asemenea fapte ci împrejurări care ar putea constitui temei pentru reindividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată. Cum asemenea motiv nu se regăsește printre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.
pen., în mod just instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea acestuia, soluție confirmată și de instanța de apel. În consecință, recursul declarat de condamnatul revizuent U.V. nefiind întemeiat, urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul revizuent U.V. împotriva deciziei penale nr. 570 din 4 august 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.