ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6239/2004

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele;

Tribunalului București, secția a

II-a penală, ca instanță competentă a fost investită cu cererea de revizuire

formulată de condamnatul C.C., pe nume V.N., pe motiv că au intervenit

împrejurări noi după pronunțarea sentinței de condamnare și care, dacă ar fi

fost cunoscute de instanțe altele ar fi fost soluțiile ce se pronunțau, și, că

în cauză sunt două hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Tribunalul București, secția a II-a

penală, a examinat cererea condamnatului în raport de susținerile acestuia, de actele

existente în dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr. 389/2003, a

cărei revizuire se solicită, și prin sentința penală nr. 953 din 20 iulie 2004,

a respins cererea ca nefondată, motivele invocate neconstituind cazuri de

casare din cele prevăzute la art. 394 C. proc. pen.

Potrivit art. 362 și art. 363 C.

proc. pen., sentința a fost atacată cu apel și Curtea de Apel București, secția

a II-a penală, prin decizia penală nr. 686/ A din 20 septembrie 2004, a respins

apelul ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În considerentele deciziei s-a

motivat că tribunalul în mod corect a apreciat că motivele arătate de către

condamnat nu se regăsesc în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C.

proc. pen.

În conformitate cu art. 385

3

C. proc. pen., sentința și decizia au fost atacate cu recurs invocându-se

aceleași critici, respectiv cele care constituie cazuri de revizuire și

înscrise la art. 394 lit. a) și e) C. proc. pen.

Recursul declarat este nefondat,

pentru următoarele considerente: Referitor la primul motiv invocat de către

recurent, constând în aceea că după pronunțarea hotărârii de condamnare au

intervenit împrejurări noi, care dacă ar fi fost cunoscute de către instanțe,

altele erau soluțiile, se constată că este neîntemeiat.

Prin sentința penală nr. 389 din 15

aprilie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, recurentul a fost

condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, pentru comiterea a două

infracțiuni de tâlhărie în formă agravantă și 3 ani pedeapsa complimentară.

S-a reținut în pronunțarea acestei

sentințe, că la datele de 1 august 1999 și 9 august 1999, inculpatul a smuls de

la gâtul a două părți vătămate un lănțișor din aur și respectiv un lănțișor din

aur cu cruciuliță.

La stabilirea situației de fapt și

vinovăția inculpatului, s-a avut în vedere printre altele, recunoașterea

acestuia privind săvârșirea celor două fapte.

Recurentul nu a invocat împrejurări

noi, care dacă ar fi fost cunoscute, altfel s-ar fi pronunțat instanțele, ci,

numai a indicat dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.

În legătură cu cel de-al doilea

motiv, constând în aceea că împotriva sa s-au pronunțat două hotărâri

definitive care nu se pot concilia, se constată de asemenea că este

neîntemeiat.

Este adevărat, că recurentul a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare prin sentința penală nr.

389/2003 a Tribunalului București, iar faptele pentru care a fost condamnat,

sunt concurente cu cele pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare

prin sentința penală nr. 158/2000 de către aceeași instanță.

Prin urmare, existența unor pedepse

pronunțate pentru fapte concurente prin hotărâri judecătorești definitive și

separate, nu constituie caz de revizuire a unei hotărâri judecătorești.

Această chestiune, recurentul o

poate rezolva printr-o altă cale procedurală respective o cerere de contopire a

pedepselor.

În consecință, instanțele în mod

corect au apreciat că, în raport de lucrările de la dosar și de motivele

invocate de către recurent, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394

lit. a) și e) C. proc. pen. și în atare situație, recursul declarat se va

respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 189 și

următoarele C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient C.C. împotriva deciziei penale nr. 686/ A

din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 noiembrie 2004.