ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8010/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

C.C., în contradictoriu cu Direcția

Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat anularea deciziei de

imputație nr. 873 din 6 martie 2003, emisă de pârâtă și exonerarea de plata

sumei de 28.878.397 lei, contravaloarea rovinietelor dispărute de la punctul de

lucru „Intrare-rutier” Giurgiu, în ziua de 15 ianuarie 2003.

Contestatorul a arătat că

prejudiciul nu este cert și nici real, efectiv, actual și direct. În mod

aleatoriu a fost stabilită valoarea unei roviniente la 465 Euro/bucată, preț

maxim la care s-ar fi putut vinde și de fapt, nici o rovinietă nu s-a vândut la

acest preț, către transportatori, de la data introducerii în vânzare, iar

vinovăția sa în producerea pagubei nu s-a stabilit.

Colegiul jurisdicțional Giurgiu al

Curții de Conturi, prin sentința nr. 35 din 26 mai 2003, a admis contestația și

a anulat decizia de imputare, ca nelegală, emisă în baza unei legi abrogate.

S-a reținut că decizia a fost emisă

în baza Legii nr. 10/1972, abrogată în mod expres prin art. 298 din Legea nr. 53/2003,

începând cu 1 martie 2003.

Secția jurisdicțională a Curții de

Conturi, prin decizia nr. 551 din 26 septembrie 2003, a respins recursul

jurisdicțional declarat de Administrația Națională a Drumurilor – Direcția

Regională de Drumuri și Poduri București, reținând că se impunea anularea

deciziei emisă la 6 martie 2003, în baza art. 102 – 105 și 107 – 109 C. muncii,

întrucât Legea nr. 10/1972 (vechiul cod al muncii) fusese abrogată, începând cu

1 martie 2003, conform art. 298 noul C. muncii, procedura pe care unitatea o

avea de urmat, era aceea prevăzută de art. 270 alin. (1) din aceeași lege.

Considerând hotărârile nelegale,

intimata a declarat recurs, susținând că se impune admiterea recursului,

casarea și în fond, respingerea contestației.

Se arată că hotărârile sunt în

vădită neconcordanță cu principiul aplicării legi în timp (

tempus regit

actum

), potrivit căruia legea se aplică actelor juridice petrecute,

începând cu momentul intrării sale în vigoare. Art. 15 din Constituția României

prevede că legea civilă nu poate reactiva.

Faptele reținute prin decizia

contestată și întreaga procedură prealabilă emiterii deciziei, necesară pentru

cercetarea împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, au avut loc sub

incidența Legii nr. 10/1972, astfel, singurul temei al luării măsurii de

recuperare îl putea constitui numai legea în ființă la data producerii lor.

Se precizează că emiterea deciziei

de imputare și comunicarea acesteia s-a făcut pe timpul cât noua lege își

producea deja efectele, dar acesta nu impietează asupra valabilității soluției,

întrucât operează principiul ultraactivității legii.

Recursul este nefondat.

Faptul că cercetarea administrativă

s-a făcut în perioada în care opera Legea nr. 10/1972 și că prejudiciul s-a

produs în aceeași perioadă, nu are nici o relevanță asupra actului normativ ce

trebuia aplicat, acesta fiind noul Cod al muncii.

Decizia în discuție a fost emisă la

6 martie 2003, ori, vechiul Cod al muncii – Legea nr. 10/1972, fusese abrogat,

începând cu 1 martie 2003, conform art. 298 din noul cod, procedura pe care

unitatea o avea de urmat, era prevăzută de art. 270 alin. (1) din aceeași lege.

Cum decizia contestată a fost emisă

în baza unei legi abrogate, legal, instanța a dispus anularea, ca nelegală.

Prin art. 1 C. civ., se arată că

legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, iar acest

principiu îl întâlnim înscris și în Constituție, în art. 15 alin. (2), care

precizează: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai

favorabile”.

Potrivit acestui principiu, legea

nouă nu poate să fie aplicată asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea

sa în vigoare, ea trebuie să respecte situațiile juridice definitiv constituite

și efectele acestora consemnate anterior, deoarece în acest mod se asigură

stabilitatea raporturilor juridice.

Dar, legea nouă se va aplica de la

intrarea ei în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice

care se vor naște, se vor modifica ori stinge după această dată, ci, de regulă,

și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data

intrării ei în vigoare, precum și efectelor prezente sau viitoare ale unor

raporturi juridice trecute.

Pe de altă parte, pot exista fapte

sau situații de fapt care durează în timp și astfel, cad sub incidența mai

multor legi succesive sau care capătă o reglementare abia prin legea nouă, care

le atribuie puterea de a construi, modifica sau stinge o situație juridică.

Aplicarea imediată a legii noi cu

privire la efectele prezente sau viitoare ale unei situații juridice, create

anterior intrării sale în vigoare, nu înseamnă că legea nouă retroactivează,

deoarece ea nu aduce atingere acelei situații juridice și nici efectelor ce au

fost întrutotul realizate.

În consecință, recursul fiind

nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N. A.D.N.R.

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, împotriva deciziei nr. 551

din 26 septembrie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2004.