ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8007/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

S.V., în contradictoriu cu

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, a solicitat anularea

deciziei de imputație nr. 872 din 6 martie 2003, emisă de pârâtă și exonerarea

de plata sumei de 18.322.845 lei, contravaloarea rovinetelor dispărute de la

punctul de lucru „Intrare-rutier” Giurgiu, în ziua de 15 ianuarie 2003.

Contestatorul a arătat că

prejudiciul nu este cert și nici real, efectiv, actual și direct. În mod aleatoriu

a fost stabilită valoarea unei rovinete, la 465 Euro/bucata, preț maxim la care

s-ar fi putut vinde și de fapt, nici o rovinetă nu s-a vândut la acest preț

către transportatori, de la data introducerii în vânzare, iar vinovăția sa în

producerea pagubei, nu s-a stabilit.

Colegiul jurisdicțional

Giurgiu al Curții de Conturi, prin sentința nr. 31 din 26 mai 2003, a admis

contestația și a anulat decizia de imputare, ca nelegală, emisă în baza unei

legi abrogate.

S-a reținut că decizia a

fost emisă în baza Legii nr. 10/1972, abrogată în mod expres prin art. 298 din

Legea nr. 53/2003 (noul Cod al muncii), începând cu 1 martie 2003.

Secția jurisdicțională a

Curții de Conturi, prin decizia nr. 550 din 26 septembrie 2003, a respins

recursul jurisdicțional declarat de Administrația Națională a Drumurilor -

Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, reținând că se impunea

anularea deciziei emisă la 6 martie 2003, în baza art. 102-105 și art. 107-109

C. muncii, întrucât Legea nr. 10/1972 (vechiul Cod al muncii), fusese abrogată

începând cu 1 martie 2003, conform art. 298 noul C. muncii, procedura pe care

unitatea o avea de urmat, era aceea prevăzută de art. 270 alin. (1) din aceeași

lege.

Considerând hotărârile,

nelegale, intimata a declarat recurs, susținând că se impune admiterea

recursului, casarea și în fond, respingerea contestației.

Se arată că hotărârile sunt

în vădită neconcordanță cu principiul aplicării legii în timp (

tempus regit

actum

), potrivit căruia legea se aplică actelor juridice petrecute,

începând cu momentul intrării sale în vigoare. Art. 15 din Constituția României

prevede că legea civilă nu poate reactiva.

Faptele reținute prin

decizia contestată și întreaga procedură prealabilă emiterii deciziei, necesară

pentru cercetarea împrejurărilor în care s-au petrecut faptele, au avut loc sub

incidența Legii nr. 10/1972, astfel, singurul temei al luării măsurii de

recuperare îl putea constitui numai legea în ființă la data producerii lor.

Se precizează că emiterea

deciziei de imputare și comunicarea acesteia s-a făcut pe timpul cât noua lege

își producea deja efectele, dar aceasta nu impietează asupra valabilității

soluției, întrucât operează principiul ultraactivității legii.

Recursul este nefondat.

Faptul că cercetarea

administrativă s-a făcut în perioada în care opera Legea nr. 10/1972 și că

prejudiciul s-a produs în aceeași perioadă, nu are nici o relevanță asupra

actului normativ ce trebuia aplicat, acesta fiind noul Cod al muncii.

Decizia în discuție a fost

emisă la 6 martie 2003, ori, vechiul Cod al muncii - Legea nr. 10/1972, fusese abrogat,

începând cu 1 martie 2003, conform art. 298 din noul cod, procedura pe care

unitatea o avea de urmat, era prevăzută de art. 270 alin. (1) din aceeași lege.

Cum decizia contestată a

fost emisă în baza unei legi abrogate, legal, instanța a dispus anularea, ca

nelegală.

Prin art. 1 C. civ., se

arată că „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”, iar

acest principiu îl întâlnim înscris și în Constituție, în art. 15 alin. (2),

care precizează: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale

mai favorabile”. Potrivit acestui principiu, legea nouă nu poate să fie

aplicată asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea sa în vigoare, ea

trebuie să respecte situațiile juridice definitiv constituite și efectele

acestora consemnate anterior, deoarece în acest mod se asigură stabilitatea

raporturilor juridice.

Dar, legea nouă se va aplica

de la intrarea ei în vigoare, fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor

juridice care se vor naște, se vor modifica ori stinge după această dată, ci,

de regulă și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere

de la data intrării ei în vigoare, precum și efectelor prezente sau viitoare

ale unor raporturi juridice trecute.

Pe de altă parte, pot exista

fapte sau situații de fapt care durează în timp și astfel, cad sub incidența

mai multor legi succesive sau care capătă reglementare, abia prin legea nouă,

care le atribuie puterea de a construi, modifica sau stinge o situație

juridică.

Aplicarea imediată a legii

noi cu privire la efectele prezente sau viitoare ale unei situații juridice

create anterior intrării sale în vigoare, nu înseamnă că legea nouă

retroactivează, deoarece ea nu aduce atingere acelei situații juridice și nici

efectelor ce au fost întrutotul realizate.

În consecință, recursul

fiind nefondat, urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Administrația Națională a Drumurilor - Direcția Regională de Drumuri și

Poduri București împotriva deciziei nr. 550 din 26 septembrie 2003 a Curții de

Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2004.