ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2917/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 551 din 11

noiembrie 2002, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpatul S.V.V., în

baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost aplicată pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o perioadă de 2 ani.

S-a constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 36.812.652 lei către partea civilă Spitalul Clinic Jud. Constanța și

la 2.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în fapt, că în noaptea

de 22 aprilie 2001, în loc public, inculpatul S.V.V. a lovit în mod repetat și

cu intensitate pe partea vătămată B.G., peste cap și în zona toracelui,

folosind pumnii și picioarele.

Urmare leziunilor suferite, partea

vătămată a avut nevoie de 30 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, cu

mențiunea, făcută prin Raportul de expertiză medico – legală, că în lipsa

îngrijirilor medicale leziunile duceau la moarte imediat prin contuzie meningo

– cerebrală și insuficiență respiratorie acută.

Hotărârea sus-menționată a fost

atacată cu apel de către inculpat, solicitând desființarea acesteia întrucât

este întemeiată pe o situație de fapt nelămurită, din care rezultă că

loviturile ar fi fost aplicate de o altă persoană.

Prin decizia penală nr. 325 din 23

decembrie 2002, Curtea de Apel Constanța a admis apelul inculpatului a

desființat sentința pronunțată și în baza art. 333 C. proc. pen., a restituit

cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța pentru refacerea urmăririi

penale cu respectarea dreptului fundamental la apărare, prevăzut de art. 24 din

Constituție și art. 6 C. proc. pen.

Instanța de apel a constatat că la

data de 23 aprilie 2001, inculpatului i s-a luat o declarație fără a i se aduce

la cunoștință drepturile prevăzute de art. 6 și art. 171 alin. (1) C. proc.

pen. Faptul că ulterior aceste dispoziții legale au fost respectate nu este de

natură să acopere neregularitatea actelor săvârșite anterior, cu nerespectarea

legii.

Sancțiunea în acest caz, arată

instanța, nu poate fi decât cea a nulității absolute a tuturor actelor de

urmărire penală, sancțiune reglementată de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

impunându-se refacerea urmăririi penale cu respectarea dreptului fundamental la

apărare.

Decizia penală a fost atacată cu

recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, solicitând

casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât, pe de o parte,

motivul de restituire a cauzei nu a fost pus în prealabil în discuția părților

iar, pe de altă parte, au fost interpretate greșit dispozițiile legale

referitoare la asigurarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este

fondat.

Potrivit art. 6 C. proc. pen., orice

parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal,

iar organele judiciare au obligația să încunoștințeze pe învinuit sau inculpat,

înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un

apărător, consemnându-se aceasta în procesul - verbal de ascultare. Din același

text de lege mai rezultă că în condițiile și cazurile prevăzute de lege,

organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței

judiciare a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.

În conformitate cu dispozițiile art.

171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie

asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar

organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.

Așa cum rezultă din dosarul de

urmărire penală, este exactă constatarea instanței de apel, potrivit căreia la

23 aprilie 2001 organul de cercetare penală a luat declarație lui S.V.V., fără

ca, din conținutul acesteia, să rezulte că i s-ar fi adus la cunoștință că are

dreptul de a fi asistat de un apărător.

Numai că, în cauză, urmărirea penală

a fost începută față de S.V.V. prin procesul – verbal din 25 aprilie 2001 dată

de la care, conform art. 229 C. proc. pen., acesta are calitatea de învinuit.

Acțiunea penală fiind pusă în

mișcare față de învinuitul S.V.V. prin rechizitoriul din 2 aprilie 2002, de la

această dată sus-numitul are calitatea de inculpat și, conform art. 23 C. proc.

pen., este parte în procesul penal.

Față de aceste precizări, se

constată că declarația scrisă personal de S.V.V. și datată 23 aprilie 2001 a

fost administrată în cursul actelor premergătoare începerii urmăririi penale,

conform art. 224 C. proc. pen.

Ori, potrivit art. 6 C. proc. pen.,

cât și art. 171 C. proc. pen., organul judiciar este obligat să-l

încunoștințeze pe învinuit sau inculpat cu privire la dreptul de a fi asistat

de un apărător și să consemneze aceasta în procesul - verbal de ascultare,

neexistând această obligație în raport cu persoanele față de care se efectuează

acte premergătoare urmăririi penale.

În sensul dispozițiilor legale

enunțate și care garantează exercițiul dreptului la apărare, după începerea

urmăririi penale în cauză, la aceeași dată, respectiv 25 aprilie 2001,

învinuitul S.V.V. a fost ascultat de procuror, aducându-i-se la cunoștință, și

consemnându-se aceasta în scris, obiectul învinuirii și că are dreptul de a fi

asistat de un apărător.

Învinuitul, în această fază a

procesului penal, nu a solicitat să fie asistat de apărător și nici nu i s-a

asigurat din oficiu asistență juridică, aceasta nefiind obligatorie în raport

cu prevederile art. 171 alin. (2) C. proc. pen.

Față de cele ce preced, recursul

parchetului urmează să fie admis și, casând decizia penală criticată, se va

dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr.

325 din 23 decembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, privind pe intimatul

inculpat S.V.V.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2003.