ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2126/2004

Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV – a civilă, la data de 8 iunie 1999, reclamanții M.D.V., R.A.M., N.N. și N.C. au chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București și R.A. L., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora de a le lăsa în deplină proprietate și posesie terenul situat în București. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt descendenții E.F., în patrimoniul căreia s-a aflat terenul, trecut abuziv după 1945 în proprietatea statului. Tribunalul București, secția a IV – a civilă, prin sentința nr. 1862 din 21 decembrie 1999, a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul revendicat în suprafață de 1184,23 mp.

Instanța a reținut că antecesorii reclamanților au avut un titlu valabil asupra bunului în timp ce pârâții sunt niște posesori neproprietari, neputând dovedi intrarea legală a imobilului în patrimoniul lor. Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia civilă nr. 199 din 9 aprilie 2001 a admis apelurile declarate de pârâți împotriva acestei sentințe și a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, apreciind că tribunalul nu a luat în discuție cele două excepții referitoare la lipsa calității procesuale active și inadmisibilitatea acțiunii în raport de prevederile Legii nr. 18/1991. În fond după casare a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu M.A., arătând că este succesoarea numitei C.V., titulara dreptului de proprietate asupra unei părți din teren, urmare a împărțelii voluntare din anul 1921 între descendenții E.F.

În aceeași fază procesuală s-a luat act că prin O.U.G. nr. 32/2002 pârâta R.A. L. a fost absorbită de către R.A.A.P.P.S., dispunându-se introducerea acesteia în cauză. Rejudecând în fond, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a admis atât acțiunea principală cât și cererea de intervenție în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primar General, dispunând obligarea acestuia să lase reclamanților în proprietate și posesie loturile II și III din teren, conform expertizei tehnice, în suprafață de 647,55 mp iar intervenientei lotul nr. I, în suprafață de 321,59 mp. Cu o motivare extrem de sumară, tribunalul a arătat că reclamanții și intervenienta sunt îndreptățiți la restituirea suprafeței menționate, susținerile lor fiind în acord și cu concluziile raportului de expertiză tehnică.

Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin decizia civilă nr. 464 din 21 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de Municipiul București, prin Primar General, împotriva acestei sentințe, constatând că este în întregime legală și temeinică. Ulterior, prin încheierea din 16 ianuarie 2003 a aceleiași instanțe a fost admisă cererea formulată de RAPPS de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul deciziei în sensul de a se înlătura orice mențiune cu privire la acest pârât, în legătură cu care reclamanții și intervenienta au renunțat la judecată, astfel cum se consemnase prin încheierea din 10 iunie 2002 (dosarul Tribunalului București, secția a IV – a civilă nr. 4803/2001). Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâții RAPPS și Municipiul București, prin Primar General.

În recursul său, pârâta RAPPS a solicitat să se modifice decizia Curții de Apel în sensul excluderii din dispozitiv a mențiunilor care o privesc. Recursul este nefondat și lipsit de obiect. Așa cum s-a arătat anterior, Curtea de Apel București, secția a IV – a civilă, prin încheierea din 16 ianuarie 2003, a admis cererea formulată de RAPPS și a înlăturat din dispozitivul deciziei recurate orice mențiune referitoare la aceasta, reținând în mod corect că se renunțase la judecată cu privire la ea. În recursul său, Municipiul București a susținut că acesta are calitate procesuală pasivă iar nu Consiliul General al Municipiului București, conform prevederilor Legii nr. 215/2001.

Curtea reține că această susținere este corectă însă fără relevanță cu privire la soluția pronunțată întrucât încă de la reluarea judecății în fond după casarea de către Curtea de Apel, acest pârât a figurat în proces, și-a exercitat drepturile procesuale și a formulat apel în recurs, neexistând nici o neregularitate cu privire la calitatea procesuală pasivă. Recursul este însă întemeiat pentru un motiv pus din oficiu în discuția părților potrivit prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., referitor la calitatea procesuală activă a reclamanților și intervenientei. Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii…” Or, deși prin decizia civilă nr. 199 din 9 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă, a fost casată cu trimitere, prima sentință a tribunalului cu îndrumarea expresă de a se avea în vedere această problemă, judecătoriei fondului și ulterior cei care au soluționat al doilea apel nu au sesizat precaritatea mijloacelor de dovadă în privința calității procesuale active.

Înscrisurile existente în acest moment la dosar (o parte din certificatele de stare civilă, un contract de vânzare-cumpărare, un act de împărțeală voluntară și un proces-verbal) sunt cu totul insuficiente în a contura neechivoc regimul juridic al imobilului, proprietarii inițiali, transmiterile convenționale și mortis causa intervenite succesiv, calitatea de moștenitori a părților și legitimarea lor procesuală. Sub acest aspect esențial, fiind necesară completarea probatoriilor, Curtea va constata că hotărârile sunt criticabile astfel încât, admițând recursul, va dispune în baza art. 313 C. proc. civ. casarea lor și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în condițiile prevăzute de art. 315 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 464 din 21 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV – a civilă. Casează această decizie, precum și sentința nr. 1144 din 8 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a IV – a civilă, și trimite cauza, spre rejudecare, la această din urmă instanță. Respinge recursul declarat de R.A.P.P.S. București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2004.