ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5671/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În baza art. 409 și art. 410 alin.

(1) partea I pct. 8 C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva sentinței penale nr. 562 din 30 octombrie 2002 a Judecătoriei Reghin,

deciziei penale nr. 267 din 9 mai 2003 a Tribunalului Mureș și deciziei penale

nr. 16/ R din 16 ianuarie 2004 a Curții de Apel Tg. Mureș pentru motivul că

instanțele de judecată au comis o gravă eroare de fapt dispunând achitarea

inculpatului C.M..

Prin rechizitoriul nr. 778/P/2000

din 10 noiembrie 2000 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

C.M.

, pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

S-a reținut că, la 25 iulie 2000,

inculpatul C.M. a sustras din autoutilitara marca Ford Tranzit, proprietatea

societății comerciale W.I. SRL Cluj Napoca, parcată într-un loc public, suma de

16.800.000 lei.

Judecătoria Reghin, prin sentința

penală nr. 278 din 2 aprilie 2001, a dispus condamnarea inculpatului C.M. la

pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat,

prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a pedepsei de un an și 6 luni închisoare,

aplicată prin decizia penală nr. 298 din 1 aprilie 1999 a Tribunalului Mureș și

executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită prin prezenta sentință,

inculpatul urmând să execute, în total, pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dispus menținerea sechestrului

asigurator aplicată prin Ordonanța nr. 4789/2000.

Acțiunea civilă exercitată de partea

civilă SC W.I. SRL Cluj Napoca a fost admisă și, în baza art. 14 C. proc. pen.,

art. 998 și art. 999 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei

de 16.800.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile și daune moratorii de 28 % pe

an, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la

achitarea integrală a despăgubirilor civile.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 850.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare din care 250.000 lei se avansează din fondul Ministerului

Justiției.

Instanța de apel a reținut că din

probele administrate în cauză rezultă că, în ziua de 25 iulie 2000, în jurul

orei 17,45, inculpatul a deschis prin apăsare cu mâinile geamul de la portiera

din dreapta autovehiculului Ford Tranzit și a sustras o plasă cu bani,

împrejurare dovedită cu identificarea urmelor sale papilare aflate la locul

faptei.

Prin decizia penală nr. 638 din 9

octombrie 2001, Tribunalul Mureș a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin

decizia penală nr. 117/ R din 27 februarie 2002, a admis recursul declarat de

inculpatul C.M., a casat hotărârile pronunțate și a dispus rejudecarea cauzei

de către instanța de fond.

S-a constatat că la data judecării

fondului, inculpatul era arestat în altă cauză și nu a fost prezent în fața

instanței, situație în care hotărârea pronunțată este lovită de nulitate

absolută în conformitate cu prevederile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

În rejudecarea cauzei, Judecătoria

Reghin prin sentința penală nr. 562 din 30 octombrie 2002, a dispus achitarea

inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc.

pen., acțiunea civilă formulată de partea civilă a fost respinsă.

Instanța de fond a reținut că

apărarea formulată de inculpat, în sensul că prezența amprentelor sale pe

geamul autoturismului se explică prin aceea că a avut doar curiozitatea să

privească în habitatul acesteia, este susținută și de declarațiile martorilor

T.I., S.D. și M.I., fiind, astfel, dovedită.

Hotărârea instanței de fond a fost

menținută prin respingerea, ca nefondate, a apelului și recursului declarate de

procuror (decizia penală nr. 267 din 9 mai 2003 a Tribunalului Mureș și decizia

penală nr. 16/ R din 16 ianuarie 2004 a Curții de Apel Târgu Mureș).

Prin recursul în anulare, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

solicitat casarea hotărârilor judecătorești pronunțate cu încălcarea legii și

condamnarea inculpatului C.M. pentru infracțiunea dedusă judecății.

S-a susținut că dispozițiile

martorilor audiați în cauză nu sunt constante, iar antecedentele penale ale

inculpatului dovedesc același mod de operare și în săvârșirea altor infracțiuni

de furt calificat pentru care acesta a mai fost condamnat.

Dintre toate probele administrate în

cauză, cea mai credibilă și obiectivă, prin rigoarea ei științifică, o constituie

raportul de constatare tehnico-științifică prin care se dovedește că urmele

papilare prelevate de pe geamul autovehiculului au fost create de inculpat.

Examinând recursul în anulare,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

În procesul penal român, unde rolul

activ al organelor judiciare și obligativitatea pentru acestea de a afla

adevărul constituie reguli de bază, sarcina probațiunii revine în toate

cazurile organului de urmărire sau judecată. Învinuitul sau inculpatul nu este

obligat să probeze nevinovăția sa.

În conformitate cu dispozițiile

enunțate mai sus și stabilite de art. 65 și art. 66 C. proc. pen., inculpatul

C.M. nu avea obligația de a dovedi împrejurările în care amprentele sale au

ajuns pe geamul autovehiculului din care s-a sustras suma de bani.

Cu toate acestea, inculpatul C.M.,

care s-a apărat în mod constant, în sensul că și-a pus mâinile pe geam în

momentul în care a privit în habitatul mașinii, semnificația gestului fiind

doar curiozitatea manifestată spontan, fără legătură cu furtul, a dovedit

această împrejurare cu depoziția martorului T.I.

Martorul a declarat că l-a văzut pe

inculpat uitându-se la o mașină, având mâinile sprijinite de geamul de la

portiera mașinii.

Alibiul prezentat îl exclude pe inculpat

ca autor al furtului, iar dubiul astfel creat este întărit de declarațiile

celorlalți martori audiați în cauză și care prin depozițiile lor, îl plasează

pe inculpat, la momentul comiterii faptei, într-un cu totul alt loc și în alt

context (într-un local public și apoi pe un teren de fotbal, în compania lui

A.R.I., O.R., M.V.).

De altfel, chiar martorul M.I., care

l-a văzut pe autorul furtului, precizează că nu inculpatul este acela, existând

diferențe anatomice considerabile între cei doi.

Aceste apărări nu au fost

înlăturate, ele se coroborează și converg spre dovedirea nevinovăției

inculpatului C.M.

Prezumția de nevinovăție nu poate fi

anulată decât prin certitudinea dovedită a vinovăției inculpatului.

Or, organele de urmărire penală nu

au dovedit că autorul sustragerii banilor este inculpatul C.M., acuzarea

acestuia bazându-se doar pe bănuieli legate de o voită interpretare a unor

dovezi într-un anume sens; legătura făcută între prezența amprentelor

inculpatului pe geamul autovehiculului și modul de operare care îi este

specific este insuficientă pentru a-i stabili cu certitudine vinovăția și

pentru a înlătura apărarea pe care acesta și-a făcut-o.

Pentru aceste considerente, recursul

în anulare urmează a fi respins ca nefondat.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 414

1

C. proc. pen., art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 562 din 30 octombrie 2002

a Judecătoriei Reghin, deciziei penale nr. 267 din 9 mai 2003 a Tribunalului

Mureș și deciziei penale nr. 16/ R din 16 ianuarie 2004 a Curții de Apel Tg.

Mureș, privind pe intimatul inculpat B.M. (fost C.).

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

noiembrie 2004.