ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 467/2003

Deliberând asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 1204 din 13 martie

2000, reclamanta SC V.A. SRL Constanța a solicitat obligarea pârâtei S.N.P. P.

SA București, sucursala Petromar SA Constanța, la preluarea cantității de

167.034 sticle de apă minerală Biborțeni și Perla, îmbuteliate la sticle de 1,5

l, la prețul de la data preluării.

Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat

cu pârâta, la data de 5 februarie 1998, un contract în baza căruia reclamanta

avea obligația de a livra pârâtei, eșalonat, cantitatea de 940.000 de sticle cu

apă minerală la 1,5 l fiecare.

Reclamanta susține că, la 23 februarie 1999, a fost

reînnoit contractul, cu mărirea cantității de sticle la 1.230.000, dar pârâta

nu a mai preluat 167.037 sticle din contractul pe anul 1998 și 416.104 sticle

pe anul 1999.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1535 din

2 iunie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând că, între

părți, s-a încheiat un contract de livrare de apă minerală în sticle, dar

reclamanta a dovedit doar existența contractului, nu și îndeplinirea propriilor

sale obligații de transport și livrare la beneficiar a mărfii, de asemenea, nu

s-a probat refuzul expres al pârâtei de a primi marfa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta, susținând că, în mod greșit, s-a apreciat ca nedovedită acțiunea și

că se impunea administrarea probei cu martori pentru lămurirea îndeplinirii

obligațiilor de expediere a mărfurilor.

Curtea de Apel Constanța a încuviințat și administrat

proba testimonială, fiind audiați patru martori.

Prin decizia civilă nr. 250 din 22 martie 2001,

instanța de apel a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea, a

admis în parte acțiunea, și a obligat pe pârâtă să preia cantitatea de 167.034

sticle apă minerală Biborțeni și Perla, la sticle de 1,5 l, restantă pe anul

1998, precum și 416.104 sticle, restanță din contractul pe anul 1999, la prețul

convenit.

S-a considerat că, din probele administrate cu acte

și cu martori, rezultă că livrarea trebuia făcută la depozitul cumpărătorului,

dar pârâta beneficiară nu a făcut comenzi cu termene precise pentru a evita

refuzurile și nu a luat măsuri pentru asigurarea spațiilor de depozitare a

mărfurilor.

Instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut

dovada executării obligațiilor contractuale de livrare a mărfurilor la sediul

beneficiarului, dar acesta este în culpă pentru nepreluarea mărfurilor.

Acțiunea a fost admisă în parte considerându-se

neîntemeiată cererea de preluare a mărfii la prețul actualizat, întrucât, în

cauză, nu s-a formulat o cerere de daune.

Decizia a fost atacată cu recurs de către ambele

părți.

Reclamanta susține că decizia este motivată

contradictoriu, reținându-se că pârâta a refuzat nejustificat preluarea

cantităților de apă, dar, totuși, trebuie suportată diferența de preț.

Pe de altă parte, conform art. 1075 C. civ. pentru

neexecutarea culpabilă a contractului nu poate fi sancționată cealaltă parte.

Motivele de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Pârâta critică decizia, arătând că nu s-a dovedit

refuzul de a primi marfa și că au fost interpretate eronat depozițiile

martorilor concluzionându-se asupra culpei pârâtei în neîndeplinirea

obligațiilor asumate în cele două contracte.

Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de apel nu a motivat contradictoriu. Simpla

mențiune adăugată în acțiune ulterior, ca preluarea să se facă la prețul

actualizat, nu reprezintă o cerere de daune, cum trebuia să formuleze

reclamanta pentru a solicita diferența dintre prețul stabilit în contract și

cel actualizat, la care putea cere executarea obligației.

Cum reclamanta nu a făcut nici un calcul și nu a

indicat vreo valoare prin acțiune și nu a pretins această diferență ca

despăgubire, corect instanța de apel care a admis acțiunea nu a dispus ca

preluarea cantității de apă minerală să se facă la valoarea actualizată.

De altfel, o asemenea cerere trebuia și timbrată la

valoare, ceea ce nu s-a făcut.

Aceasta nu înseamnă că este sancționată reclamanta

pentru culpa pârâtei, întrucât aspecte procedurale au determinat instanța de

apel să nu dispună preluarea mărfurilor la prețul actualizat și nu greșita

aplicare a dispozițiilor art. 1075 C. civ.

Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul

reclamantei.

În ceea ce privește recursul pârâtei, acesta trebuia

timbrat cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar.

Recurenta a fost citată cu această mențiune, însă, nu

s-a conformat.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Sancțiunea neachitării acestor taxe este cea

prevăzută de art. 20 alin. (3) din aceeași lege, iar cea a neachitării

timbrului judiciar de dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și constă în

anularea cererii.

Urmează a se anula, ca netimbrat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.A. SRL

Constanța împotriva deciziei nr. 250 din 22 martie 2001 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâta S.N.P. P. SA,

sucursala Petromar Constanța, împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie

2003.