ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 467/2003

Deliberând asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 1204 din 13 martie 2000, reclamanta SC V.A. SRL Constanța a solicitat obligarea pârâtei S.N.P. P. SA București, sucursala Petromar SA Constanța, la preluarea cantității de 167.034 sticle de apă minerală Biborțeni și Perla, îmbuteliate la sticle de 1,5 l, la prețul de la data preluării. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta, la data de 5 februarie 1998, un contract în baza căruia reclamanta avea obligația de a livra pârâtei, eșalonat, cantitatea de 940.000 de sticle cu apă minerală la 1,5 l fiecare.

Reclamanta susține că, la 23 februarie 1999, a fost reînnoit contractul, cu mărirea cantității de sticle la 1.230.000, dar pârâta nu a mai preluat 167.037 sticle din contractul pe anul 1998 și 416.104 sticle pe anul 1999. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1535 din 2 iunie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând că, între părți, s-a încheiat un contract de livrare de apă minerală în sticle, dar reclamanta a dovedit doar existența contractului, nu și îndeplinirea propriilor sale obligații de transport și livrare la beneficiar a mărfii, de asemenea, nu s-a probat refuzul expres al pârâtei de a primi marfa. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că, în mod greșit, s-a apreciat ca nedovedită acțiunea și că se impunea administrarea probei cu martori pentru lămurirea îndeplinirii obligațiilor de expediere a mărfurilor.

Curtea de Apel Constanța a încuviințat și administrat proba testimonială, fiind audiați patru martori. Prin decizia civilă nr. 250 din 22 martie 2001, instanța de apel a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea, a admis în parte acțiunea, și a obligat pe pârâtă să preia cantitatea de 167.034 sticle apă minerală Biborțeni și Perla, la sticle de 1,5 l, restantă pe anul 1998, precum și 416.104 sticle, restanță din contractul pe anul 1999, la prețul convenit. S-a considerat că, din probele administrate cu acte și cu martori, rezultă că livrarea trebuia făcută la depozitul cumpărătorului, dar pârâta beneficiară nu a făcut comenzi cu termene precise pentru a evita refuzurile și nu a luat măsuri pentru asigurarea spațiilor de depozitare a mărfurilor.

Instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada executării obligațiilor contractuale de livrare a mărfurilor la sediul beneficiarului, dar acesta este în culpă pentru nepreluarea mărfurilor. Acțiunea a fost admisă în parte considerându-se neîntemeiată cererea de preluare a mărfii la prețul actualizat, întrucât, în cauză, nu s-a formulat o cerere de daune. Decizia a fost atacată cu recurs de către ambele părți. Reclamanta susține că decizia este motivată contradictoriu, reținându-se că pârâta a refuzat nejustificat preluarea cantităților de apă, dar, totuși, trebuie suportată diferența de preț. Pe de altă parte, conform art. 1075 C. civ. pentru neexecutarea culpabilă a contractului nu poate fi sancționată cealaltă parte.

Motivele de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Pârâta critică decizia, arătând că nu s-a dovedit refuzul de a primi marfa și că au fost interpretate eronat depozițiile martorilor concluzionându-se asupra culpei pârâtei în neîndeplinirea obligațiilor asumate în cele două contracte. Recursul reclamantei este nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de apel nu a motivat contradictoriu. Simpla mențiune adăugată în acțiune ulterior, ca preluarea să se facă la prețul actualizat, nu reprezintă o cerere de daune, cum trebuia să formuleze reclamanta pentru a solicita diferența dintre prețul stabilit în contract și cel actualizat, la care putea cere executarea obligației.

Cum reclamanta nu a făcut nici un calcul și nu a indicat vreo valoare prin acțiune și nu a pretins această diferență ca despăgubire, corect instanța de apel care a admis acțiunea nu a dispus ca preluarea cantității de apă minerală să se facă la valoarea actualizată. De altfel, o asemenea cerere trebuia și timbrată la valoare, ceea ce nu s-a făcut. Aceasta nu înseamnă că este sancționată reclamanta pentru culpa pârâtei, întrucât aspecte procedurale au determinat instanța de apel să nu dispună preluarea mărfurilor la prețul actualizat și nu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1075 C. civ. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul reclamantei.

În ceea ce privește recursul pârâtei, acesta trebuia timbrat cu 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar. Recurenta a fost citată cu această mențiune, însă, nu s-a conformat. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Sancțiunea neachitării acestor taxe este cea prevăzută de art. 20 alin. (3) din aceeași lege, iar cea a neachitării timbrului judiciar de dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și constă în anularea cererii. Urmează a se anula, ca netimbrat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC V.A. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 250 din 22 martie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Anulează recursul declarat de pârâta S.N.P. P. SA, sucursala Petromar Constanța, împotriva aceleiași decizii, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.