ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 955/2003,

Curtea de Apel Cluj a respins contestația formulată de numitul U.D. împotriva

hotărârii prin care Casa Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de

acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr.

189/2000.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că petentul nu a făcut dovada faptului că ar fi fost

supus persecuțiilor etnice în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, așa

după cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru greșita

interpretare a prevederilor legii aplicabile obiectului litigiului.

Astfel, în opinia recurentului, de

vreme ce în anul 1943, atât el, cât și familia, au trebuit să se mute din

localitatea de domiciliu, Iași, într-o altă localitate situată în județul Timiș

și acest lucru s-a făcut ca urmare a faptului că orașul de domiciliu se afla

sub amenințarea războiului, rezultă că sunt îndeplinite condițiile legii,

pentru reținerea persecuției și acordarea drepturilor reparatorii.

Examinând recursul reclamantului,

prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond, în mod

corect a reținut, pe baza probatoriului administrat, faptul că, reclamantul-recurent

nu a fost supus persecuțiilor etnice și că urmare a acestor persecuții, a fost

obligat să-și schimbe domiciliul.

La data plecării recurentului din

Iași, adică la data de 29 aprilie 1943, zona Moldovei era neocupată, se afla

sub administrarea Statului român și nu era posibil, nici nu s-a dovedit, a se

fi exercitat vreo persecuție împotriva recurentului, de natură a-l determina

să-și schimbe domiciliul.

Amenințarea războiului invocată de

recurent, ca temei al refugiului, era aceeași, și pentru zona Moldovei și

pentru cea a Banatului.

Declarațiile martorilor, depuse în

dovedirea contestației, confirmă faptul schimbării domiciliului, nu și faptul

exercitării vreunei persecuții.

Pe cale de consecință,

constatându-se că în mod corect instanța de fond a reținut a nu fi îndeplinite

condițiile cerute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmează a fi

respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de U.D. împotriva sentinței civile nr. 955 din 28 august 2003 a Curții

de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2004.