ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4506/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 955/2003, Curtea de Apel Cluj a respins contestația formulată de numitul U.D. împotriva hotărârii prin care Casa Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că petentul nu a făcut dovada faptului că ar fi fost supus persecuțiilor etnice în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, așa după cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru greșita interpretare a prevederilor legii aplicabile obiectului litigiului.

Astfel, în opinia recurentului, de vreme ce în anul 1943, atât el, cât și familia, au trebuit să se mute din localitatea de domiciliu, Iași, într-o altă localitate situată în județul Timiș și acest lucru s-a făcut ca urmare a faptului că orașul de domiciliu se afla sub amenințarea războiului, rezultă că sunt îndeplinite condițiile legii, pentru reținerea persecuției și acordarea drepturilor reparatorii. Examinând recursul reclamantului, prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, în mod corect a reținut, pe baza probatoriului administrat, faptul că, reclamantul-recurent nu a fost supus persecuțiilor etnice și că urmare a acestor persecuții, a fost obligat să-și schimbe domiciliul.

La data plecării recurentului din Iași, adică la data de 29 aprilie 1943, zona Moldovei era neocupată, se afla sub administrarea Statului român și nu era posibil, nici nu s-a dovedit, a se fi exercitat vreo persecuție împotriva recurentului, de natură a-l determina să-și schimbe domiciliul. Amenințarea războiului invocată de recurent, ca temei al refugiului, era aceeași, și pentru zona Moldovei și pentru cea a Banatului. Declarațiile martorilor, depuse în dovedirea contestației, confirmă faptul schimbării domiciliului, nu și faptul exercitării vreunei persecuții. Pe cale de consecință, constatându-se că în mod corect instanța de fond a reținut a nu fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, urmează a fi respins recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de U.D. împotriva sentinței civile nr. 955 din 28 august 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2004.