ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5322/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.G. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 16119 din 14

februarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de persoană strămutată,

din motive etnice, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că în perioada octombrie 1940 - noiembrie 1944, împreună cu părinții

săi, s-a refugiat din satul Vișag, comuna Săcuieu, județul Cluj, în satul

Rogojel, județul Cluj, de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai

fie persecutat din motive etnice.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 288 din 28

aprilie 2005, a respins acțiunea reclamantului, reținând că probele

administrate în cauză nu au dovedit situația de refugiat a acestuia, iar

motivele pentru care și-a schimbat domiciliul, se datorează altor considerente,

și nu persecuției etnice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, C.G., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că

„părăsirea domiciliului s-a datorat unor motive bine întemeiate, de care

legiuitorul trebuia să țină seama, respectiv că a existat persecuție etnică,

care l-a generat.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a

suferit persecuții etnice.

Din interpretarea acestor prevederi

rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea

unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Ceea ce reglementează legea, este,

deci, stabilirea, determinarea situației de obligare a persoanei în cauză să

își părăsească domiciliul, de către regimul instaurat după septembrie 1940.

Potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, se

poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale prin declarații cu martori.

În cauză, reclamantul nu a dovedit

calitatea de refugiat în sensul actului normativ sus-menționat, schimbul de

domiciliu nefiind urmare a persecuției etnice la care ar fi fost supus acesta.

Astfel, din adresa nr. C/3986 din 13

decembrie 2004, eliberată de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale,

rezultă că reclamantul și părinții acestuia nu figurează în documentele pe care

le deține. Nici adeverința eliberată de Primăria comunei Săcuieu nu este

relevantă în cauză, întrucât din conținutul acesteia rezultă doar că locuința

părinților reclamantului se afla pe graniță, nu, însă, și faptul că acesta ar

fi fost persecutat etnic și ca atare, această situație l-ar fi determinat să-și

schimbe domiciliul.

Față de cele ce preced, se constată

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că

recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G.

împotriva sentinței civile nr. 288 din 28 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2005.