ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15
iulie 2005, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa
Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16314 din 24 februarie 2005,
recunoașterea calității de refugiat pentru perioada septembrie 1940 - martie
1945 și acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin
Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 659
din 19 octombrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, a
obligat pârâta să recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată
pentru perioada 15 septembrie 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile
bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu
modificările ulterioare, începând cu data de 1 decembrie 2004.
Instanța a reținut că probele
administrate în cauză atestă fără echivoc existența persecuțiilor etnice și a
refugiului, astfel că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 din Legea
nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând, în esență, că
situația reclamantului nu face obiectul Legii nr. 189/2000, în condițiile în
care schimbul de domiciliu a avut loc dintr-o localitate liberă, pe un
teritoriu ocupat, astfel încât nu se poate considera că s-a refugiat datorită
persecuțiilor etnice.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, de prevederile
acestei ordonanțe beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada
regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de
domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă
localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de
aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care
a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive
etnice”.
În cauză, din declarațiile autentice
ale martorilor K.A.M. și B.E., coroborate cu datele rezultate din actele de
stare civilă depuse la dosar, rezultă că s-a făcut dovada, în condițiile art. 4
din H.G. nr. 127/2002 că, în perioada 15 septembrie 1941 - 6 martie 1945, după
cedarea Ardealului de Nord, intimatul-reclamant, împreună cu familia, a fost
obligat să se refugieze din localitatea Vlaha, județul Cluj, în orașul Cluj, ca
urmare a persecuțiilor exercitate asupra populației maghiare din zonă.
În concluzie, dând o corectă
dezlegare cauzei deduse judecății, instanța de fond a pronunțat o hotărâre
legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 312 alin.
(1) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 659 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 4 aprilie 2006.