ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5764/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5764/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 258/2002
la Tribunalul București, secția a II-a penală, condamnatul T.X.L. a solicitat
întreruperea executării pedepsei în a cărei executare se află.
Întrucât condamnatul se afla în
executarea pedepsei la Penitenciarul Craiova, Tribunalul București, secția a
II-a penală, prin sentința penală nr. 153 din 26 februarie 2002, și-a declinat
competența soluționării cererii la Tribunalul Dolj.
La Tribunalul Dolj cauza a fost
înregistrată sub nr. 4492/P/2002.
S-a reținut că în motivarea cererii
de întrerupere a executării pedepsei, condamnatul a invocat aspecte legate de
familia sa și anume că are un copil de 10 ani, soția este și ea arestată, iar
bunicii sunt în vârstă.
Cu ocazia judecării cauzei,
condamnatul a făcut cunoscut că renunță la cererea formulată, motiv pentru
care, prin sentința penală nr. 630 din 13 noiembrie 2002, Tribunalul Gorj a
luat act de această cerere.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel condamnatul T.X.L., pe care a criticat-o cu privire la greșita sa
obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat, întrucât personal nu a
formulat nici o cerere de întrerupere a executării pedepsei.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia
penală nr. 170 din 15 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de
condamnat cu motivarea că din actele și lucrările de la dosar rezultă fără nici
un dubiu că acesta a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei în a
cărei executare se află, cerere pe care și-a retras-o cu ocazia judecății la
instanța de fond, situație pentru care, în temeiul dispozițiilor legale, în mod
corect a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, culpa
retragerii cererii aparținându-i în exclusivitate.
Decizia Curții de apel a fost
atacată cu recurs de către condamnatul T.X.L. care, prin memoriul trimis de la
locul de deținere, a arătat că nu el este autorul cererii de întrerupere a
executării pedepsei, iar în fața instanței a susținut că în mod greșit i-a fost
respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Recursul declarat de condamnat este
nefondat.
Fiind investită cu judecarea
cererii, instanța de fond, la cererea expresă a condamnatului, a luat act de
retragerea acesteia.
La rândul ei, instanța de apel în
mod temeinic a respins apelul declarat de condamnat, deoarece obligarea sa la
plata de cheltuieli judiciare către stat de către prima instanță era
justificată din moment ce acesta se afla în culpă procesuală, ca urmare a
retragerii cererii, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 192 alin. (1) C.
proc. pen.
În aceste condiții, recursul
declarat de inculpat, confuz în motivare deoarece, pe de o parte, susține că nu
a formulat cerere de întrerupere a executării pedepsei, iar pe de altă parte,
că solicită admiterea acesteia, este nefondat, deoarece prin retragerea cererii
la instanța de fond, instanțele au fost dezinvestite de judecarea acestei
cereri, iar revenirea asupra acesteia, ulterior nu mai este posibilă,
condamnatul putând formula o nouă cerere în situația, în care dorește
întreruperea executării pedepsei.
Fiind neîntemeiat, recursul declarat
de condamnatul T.X.L., urmează a fi respins ca atare, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei
decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de condamnatul T.X.L., împotriva deciziei penale nr. 170 din
15 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova.
Obligă pe recurent la plata sumei de
700.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000
lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9
decembrie 2003.