ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 14

septembrie 2001, reclamanta SC O.L. SA din Băile Olănești a chemat în judecată

pe pârâta A.P.A.P.S. București, pentru a fi obligată să-i plătească despăgubiri,

în sumă de 492.488.350 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului încercat de

societatea reclamantă prin restituirea în natură a unui număr de zece imobile

către foștii proprietari, în baza unor hotărâri judecătorești, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că o parte din imobilele pe care SC O.L. SA le-a avut în proprietate

au fost retrocedate foștilor proprietari în natură, în baza unor hotărâri

definitive și irevocabile, având valorile contabile enumerate în cerere și

totalizând suma de 492.488.350 lei.

Întrucât prin dispozițiile art. 32

4

alin. (1) din Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea

reformei economice s-a prevăzut ca instituțiile publice să asigure repararea

prejudiciului cauzat societăților comerciale privatizate, reclamanta a

solicitat obligarea A.P.A.P.S. la plata despăgubirilor reprezentând

echivalentul bănesc al celor 10 vile retrocedate foștilor proprietari.

În cursul soluționării litigiului

s-a efectuat o expertiză tehnică și una contabilă pentru a se stabili valoarea

de circulație a celor 10 vile retrocedate și prejudiciul datorat lipsei de

folosință a celor 10 imobile restituite în natură foștilor proprietari.

Totodată, pârâta, A.P.A.P.S.

București, a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a

tribunalului de a soluționa pricina și excepția prescripției dreptului la

acțiune, excepții care au fost respinse de instanță.

Prin sentința civilă nr. 749/C din

24 mai 2002 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis acțiunea formulată de reclamanta, SC O.L. SA, iar pârâta, A.P.A.P.S.

București, a fost obligată la plata sumei de 41.313.606.000 lei, reprezentând

despăgubiri, (din care 36.078.886.000 lei reprezintă valoarea de circulație a

celor 10 imobile, iar 5.234.720.000 lei valoarea prejudiciului determinat de

lipsa de folosință a celor 10 vile restituite în natură proprietarilor), plus

464.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta, A.P.A.P.S. București, iar prin decizia nr. 893/R-C din

9 octombrie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins, ca nefondat, recursul, cu motivarea că repararea prejudiciului

cauzat societății comerciale privatizate, prin restituirea unor bunuri imobile

către foștii proprietari, nu este o operațiune ce derivă din procesul de

privatizare, așa cum este definit în art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel că

valorificarea acestor drepturi poate fi făcută în termenul general de

prescripție de 3 ani.

Instanța de recurs a considerat că,

pentru fiecare imobil în parte, a început să curgă un termen de prescripție de

la data când el a fost restituit efectiv fostului proprietar, iar în măsura în

care aceasta s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999 (27 mai

1999), termenul curge de la data nașterii dreptului, respectiv de la intrarea

în vigoare a actului normativ citat.

Cât privește întinderea

prejudiciului, curtea de apel a reținut că valoarea despăgubirilor este

valoarea de circulație a imobilelor retrocedate, iar acoperirea întregului prejudiciu

conduce la înlăturarea daunelor produse în patrimoniul fiecărui acționar.

Împotriva celor două hotărâri

judecătorești, procurorul general a declarat recurs în anulare, susținând

următoarele critici:

- în mod greșit instanțele au

respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, deoarece,

potrivit dispozițiilor cuprinse în legea specială, termenul de prescripție

pentru introducerea cererii prin care se valorifică un drept conferit de O.U.G.

nr. 88/1997 este de 3 luni de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia

să cunoască existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii

dreptului;

- în speță, acest termen s-a născut

pentru fiecare imobil în parte la data rămânerii irevocabilă a hotărârii, iar

în măsura în care retrocedarea a avut loc anterior, dreptul reclamantei s-a

născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, instanța de apel a

respins în mod nelegal excepția invocată de pârâtă;

- instanțele au fost lipsite de rol

activ, deoarece n-au fost preocupate să stabilească momentul când au rămas

irevocabile hotărârile de retrocedare a celor 10 imobile pentru verificarea

respectării termenului de prescripție;

- în legătură cu întinderea

despăgubirilor acordate, s-a arătat că antecesoarea pârâtei a înstrăinat acțiuni

ce reprezintă 39,97% din capitalul social al SC O.L. SA, așa încât nu putea fi

obligată la plata integrală a despăgubirilor, ci proporțional cu cota pe care o

deține, iar pe de altă parte, nu datorează lipsa de folosință a imobilelor

atâta timp cât acestea au fost în folosința reclamantei.

Recursul în anulare este nefondat.

Din actele dosarului rezultă că

reclamanta, SC O.L. SA, a deținut în proprietate mai multe imobile

naționalizate a căror valoare a fost inclusă în capitalul său social.

În urma acțiunilor în revendicare

formulate de foștii proprietari, un număr de 10 vile au fost retrocedate

acestora, situație în care societatea reclamantă a solicitat obligarea A.P.A.P.S.

la repararea prejudiciului încercat prin retrocedarea în natură a celor zece

imobile.

Prima critică formulată de

procurorul general este legată de modul în care a fost soluționată excepția de

prescripție invocată de pârâtă, susținând că termenul de prescripție pentru

cererile prin care se valorifică drepturile conferite de O.U.G. nr. 88/1997

este de 3 luni de la data nașterii dreptului, termen care – în speță – a fost

depășit.

Astfel, procurorul general a

susținut că, în conformitate cu prevederile art. 32

4

alin. (1) din O.U.G.

nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, societățile privatizate sau în

curs de privatizare, care au suferit o pagubă prin restituirea imobilelor

foștilor proprietari, primesc o despăgubire ce reprezintă echivalentul bănesc

al prejudiciului cauzat.

De asemenea, au fost invocate

dispozițiile art. 32

28

din același act normativ, care prevăd că

termenul de prescripție, pentru introducerea unei cereri prin care se

valorifică un drept conferit de acel act normativ, este de 3 luni de la data

când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau

actul atacat ori de la data nașterii dreptului, termen care, în speță, a fost

depășit.

În realitate, instanțele au reținut

în mod corect împrejurarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile actelor

normative invocate de pârâtă și reluate în argumentarea procurorului general,

deoarece acestea au stabilit cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea

procesului de privatizare, iar în speță se valorifică dreptul reclamantei la

repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naționalizate

ulterior procesului de privatizare al societății comerciale.

Sub acest aspect, Curtea de Apel

Pitești a reținut în mod corect împrejurarea că textele invocate de pârâtă

aveau în vedere actele, operațiunile și valorificarea unor drepturi anterioare

privatizării societății comerciale, ceea ce nu era cazul în speță.

Cu același raționament, instanțele

au reținut, în mod corect, și faptul că acțiunii de față nu-i sunt aplicabile

dispozițiile art. 32

28

din Legea nr. 99/1999, ce stabilește termenul

de 3 luni pentru litigiile date în competența de primă instanță a curților de

apel, respectiv, acelora care privesc atacarea actelor anterioare privatizării

și ajungând la concluzia că acțiunea reclamantei este supusă termenului general

de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Într-adevăr, nefiind un litigiu de

genul celor avute în vedere de legea specială, termenul de prescripție, pentru

acțiunile vizând recuperarea prejudiciului suferit de reclamantă, curge din

momentul nașterii sale care – în speță – a fost data la care hotărârile

judecătorești de retrocedare a celor 10 imobile au rămas irevocabile potrivit

actelor de la dosar.

Pe de altă parte, în măsura în care

această restituire a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999,

care stabilește dreptul reclamantei de a primi despăgubiri, termenul nu poate

curge decât de la intrarea în vigoare a acestei legi – 26 august 1999 – și în

raport de această dată, acțiunea înregistrată la 14 august 2001 este formulată

în termen, iar primul motiv al recursului în anulare va fi respins.

Cea de a doua critică formulată de

procurorul general vizează lipsa de rol activ a instanțelor, care n-au analizat,

pentru fiecare imobil retrocedat, respectarea termenului în care trebuia

introdusă acțiunea, dar, pentru argumentele arătate, atunci când a fost

examinat primul motiv, o asemenea analiză este lipsită de interes în ipoteza în

care dreptul reclamantei pentru toate imobilele restituite anterior s-a născut

la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, respectiv, 26 august 1999.

Cât privește întinderea

despăgubirilor, procurorul general a susținut că antecesoarea pârâtei a

înstrăinat 39,97% din capitalul social al SC O.L. SA, astfel încât nu trebuia

obligată la plata integrală a despăgubirilor.

Nici această critică nu poate fi

primită, deoarece angajarea răspunderii A.P.A.P.S. s-a făcut în temeiul

calității sale de administrator al participațiilor statului și – oricum –

înstrăinarea unei părți din acțiuni a avut loc la 29 noiembrie 2000, deci,

anterior sesizării instanței de fond (septembrie 2001) căreia pârâta nu i-a

învederat această împrejurare și nu a formulat nici o apărare sub acest aspect.

În fine, prin ultimul motiv de recurs,

procurorul general a susținut că în mod greșit a fost obligată A.P.A.P.S. la

plata contravalorii lipsei de folosință pentru cele 10 imobile, deoarece, în

realitate, cea care le-a folosit a fost reclamanta, SC O.L. SA.

Nici acest motiv nu poate fi primit,

întrucât beneficiul nerealizat a fost calculat și pretins pentru perioada

ulterioară restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari, adică

pentru perioada în care societatea reclamantă nu mai avea folosința celor 10

vile.

Pentru toate aceste considerente,

recursul în anulare declarat de procurorul general va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 893

din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești și a sentinței civile nr. 749 din

24 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 martie 2004.