ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1167/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 septembrie 2001, reclamanta SC O.L. SA din Băile Olănești a chemat în judecată pe pârâta A.P.A.P.S. București, pentru a fi obligată să-i plătească despăgubiri, în sumă de 492.488.350 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului încercat de societatea reclamantă prin restituirea în natură a unui număr de zece imobile către foștii proprietari, în baza unor hotărâri judecătorești, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că o parte din imobilele pe care SC O.L. SA le-a avut în proprietate au fost retrocedate foștilor proprietari în natură, în baza unor hotărâri definitive și irevocabile, având valorile contabile enumerate în cerere și totalizând suma de 492.488.350 lei.

Întrucât prin dispozițiile art. 32 4 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice s-a prevăzut ca instituțiile publice să asigure repararea prejudiciului cauzat societăților comerciale privatizate, reclamanta a solicitat obligarea A.P.A.P.S. la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bănesc al celor 10 vile retrocedate foștilor proprietari. În cursul soluționării litigiului s-a efectuat o expertiză tehnică și una contabilă pentru a se stabili valoarea de circulație a celor 10 vile retrocedate și prejudiciul datorat lipsei de folosință a celor 10 imobile restituite în natură foștilor proprietari. Totodată, pârâta, A.P.A.P.S. București, a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a tribunalului de a soluționa pricina și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepții care au fost respinse de instanță.

Prin sentința civilă nr. 749/C din 24 mai 2002 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta, SC O.L. SA, iar pârâta, A.P.A.P.S. București, a fost obligată la plata sumei de 41.313.606.000 lei, reprezentând despăgubiri, (din care 36.078.886.000 lei reprezintă valoarea de circulație a celor 10 imobile, iar 5.234.720.000 lei valoarea prejudiciului determinat de lipsa de folosință a celor 10 vile restituite în natură proprietarilor), plus 464.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, A.P.A.P.S.

București, iar prin decizia nr. 893/R-C din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, recursul, cu motivarea că repararea prejudiciului cauzat societății comerciale privatizate, prin restituirea unor bunuri imobile către foștii proprietari, nu este o operațiune ce derivă din procesul de privatizare, așa cum este definit în art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, astfel că valorificarea acestor drepturi poate fi făcută în termenul general de prescripție de 3 ani. Instanța de recurs a considerat că, pentru fiecare imobil în parte, a început să curgă un termen de prescripție de la data când el a fost restituit efectiv fostului proprietar, iar în măsura în care aceasta s-a făcut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999 (27 mai 1999), termenul curge de la data nașterii dreptului, respectiv de la intrarea în vigoare a actului normativ citat.

Cât privește întinderea prejudiciului, curtea de apel a reținut că valoarea despăgubirilor este valoarea de circulație a imobilelor retrocedate, iar acoperirea întregului prejudiciu conduce la înlăturarea daunelor produse în patrimoniul fiecărui acționar. Împotriva celor două hotărâri judecătorești, procurorul general a declarat recurs în anulare, susținând următoarele critici: - în mod greșit instanțele au respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, deoarece, potrivit dispozițiilor cuprinse în legea specială, termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se valorifică un drept conferit de O.U.G.

nr. 88/1997 este de 3 luni de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii dreptului; - în speță, acest termen s-a născut pentru fiecare imobil în parte la data rămânerii irevocabilă a hotărârii, iar în măsura în care retrocedarea a avut loc anterior, dreptul reclamantei s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, instanța de apel a respins în mod nelegal excepția invocată de pârâtă; - instanțele au fost lipsite de rol activ, deoarece n-au fost preocupate să stabilească momentul când au rămas irevocabile hotărârile de retrocedare a celor 10 imobile pentru verificarea respectării termenului de prescripție; - în legătură cu întinderea despăgubirilor acordate, s-a arătat că antecesoarea pârâtei a înstrăinat acțiuni ce reprezintă 39,97% din capitalul social al SC O.L.

SA, așa încât nu putea fi obligată la plata integrală a despăgubirilor, ci proporțional cu cota pe care o deține, iar pe de altă parte, nu datorează lipsa de folosință a imobilelor atâta timp cât acestea au fost în folosința reclamantei. Recursul în anulare este nefondat. Din actele dosarului rezultă că reclamanta, SC O.L. SA, a deținut în proprietate mai multe imobile naționalizate a căror valoare a fost inclusă în capitalul său social. În urma acțiunilor în revendicare formulate de foștii proprietari, un număr de 10 vile au fost retrocedate acestora, situație în care societatea reclamantă a solicitat obligarea A.P.A.P.S. la repararea prejudiciului încercat prin retrocedarea în natură a celor zece imobile.

Prima critică formulată de procurorul general este legată de modul în care a fost soluționată excepția de prescripție invocată de pârâtă, susținând că termenul de prescripție pentru cererile prin care se valorifică drepturile conferite de O.U.G. nr. 88/1997 este de 3 luni de la data nașterii dreptului, termen care – în speță – a fost depășit. Astfel, procurorul general a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 32 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, societățile privatizate sau în curs de privatizare, care au suferit o pagubă prin restituirea imobilelor foștilor proprietari, primesc o despăgubire ce reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat.

De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 32 28 din același act normativ, care prevăd că termenul de prescripție, pentru introducerea unei cereri prin care se valorifică un drept conferit de acel act normativ, este de 3 luni de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, termen care, în speță, a fost depășit. În realitate, instanțele au reținut în mod corect împrejurarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile actelor normative invocate de pârâtă și reluate în argumentarea procurorului general, deoarece acestea au stabilit cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare, iar în speță se valorifică dreptul reclamantei la repararea prejudiciului creat prin retrocedarea imobilelor naționalizate ulterior procesului de privatizare al societății comerciale.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Pitești a reținut în mod corect împrejurarea că textele invocate de pârâtă aveau în vedere actele, operațiunile și valorificarea unor drepturi anterioare privatizării societății comerciale, ceea ce nu era cazul în speță. Cu același raționament, instanțele au reținut, în mod corect, și faptul că acțiunii de față nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 32 28 din Legea nr. 99/1999, ce stabilește termenul de 3 luni pentru litigiile date în competența de primă instanță a curților de apel, respectiv, acelora care privesc atacarea actelor anterioare privatizării și ajungând la concluzia că acțiunea reclamantei este supusă termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Într-adevăr, nefiind un litigiu de genul celor avute în vedere de legea specială, termenul de prescripție, pentru acțiunile vizând recuperarea prejudiciului suferit de reclamantă, curge din momentul nașterii sale care – în speță – a fost data la care hotărârile judecătorești de retrocedare a celor 10 imobile au rămas irevocabile potrivit actelor de la dosar. Pe de altă parte, în măsura în care această restituire a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, care stabilește dreptul reclamantei de a primi despăgubiri, termenul nu poate curge decât de la intrarea în vigoare a acestei legi – 26 august 1999 – și în raport de această dată, acțiunea înregistrată la 14 august 2001 este formulată în termen, iar primul motiv al recursului în anulare va fi respins.

Cea de a doua critică formulată de procurorul general vizează lipsa de rol activ a instanțelor, care n-au analizat, pentru fiecare imobil retrocedat, respectarea termenului în care trebuia introdusă acțiunea, dar, pentru argumentele arătate, atunci când a fost examinat primul motiv, o asemenea analiză este lipsită de interes în ipoteza în care dreptul reclamantei pentru toate imobilele restituite anterior s-a născut la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, respectiv, 26 august 1999. Cât privește întinderea despăgubirilor, procurorul general a susținut că antecesoarea pârâtei a înstrăinat 39,97% din capitalul social al SC O.L. SA, astfel încât nu trebuia obligată la plata integrală a despăgubirilor.

Nici această critică nu poate fi primită, deoarece angajarea răspunderii A.P.A.P.S. s-a făcut în temeiul calității sale de administrator al participațiilor statului și – oricum – înstrăinarea unei părți din acțiuni a avut loc la 29 noiembrie 2000, deci, anterior sesizării instanței de fond (septembrie 2001) căreia pârâta nu i-a învederat această împrejurare și nu a formulat nici o apărare sub acest aspect. În fine, prin ultimul motiv de recurs, procurorul general a susținut că în mod greșit a fost obligată A.P.A.P.S. la plata contravalorii lipsei de folosință pentru cele 10 imobile, deoarece, în realitate, cea care le-a folosit a fost reclamanta, SC O.L. SA. Nici acest motiv nu poate fi primit, întrucât beneficiul nerealizat a fost calculat și pretins pentru perioada ulterioară restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari, adică pentru perioada în care societatea reclamantă nu mai avea folosința celor 10 vile.

Pentru toate aceste considerente, recursul în anulare declarat de procurorul general va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 893 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Pitești și a sentinței civile nr. 749 din 24 mai 2002 a Tribunalului Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 24 martie 2004.