ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3691/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3691/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul București,
secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9776 din 18 octombrie 2010 a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C.C. SA în contradictoriu cu
pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI București în sensul
că a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 2.375.680 lei cu titlu
de despăgubiri.
De asemenea a mai
fost obligată pârâta către reclamantă și la plata sumei de 29.894,2 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea
acestei soluții s-a reținut, în principal, că prin contractul de
vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 166 din 2 iunie 1999 FONDUL PROPRIETĂȚII DE
STAT în calitatea de asociat al reclamantei, a vândut pachetul de acțiuni
reprezentând 43,2% din valoarea capitalului subscris al acesteia.
Ulterior, prin
sentința civilă nr. 408 din 25 martie 2004 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, s-a dispus obligarea pârâtei SC C.C. SA la restituirea către reclamanți a
VILEI 1 MAI și a terenului aferent în suprafață de 5.800 mp.
S-a apreciat că în
lipsa unor criterii de despăgubire, chiar dacă obligația de despăgubire s-a
prevăzut într-o lege a privatizării și nu în legea prin care se stabilește
restituirea în natură a imobilelor către foștii proprietari, despăgubirea se
raportează la valoarea de circulație a imobilului retrocedat.
În acest sens art. 32
4
alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997 stabilește obligația instituțiilor
publice implicate de a plăti societăților comerciale care au suferit un
prejudiciu în urma restituirii imobilelor către foștii proprietari, o
despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin
restituirea în natură.
Această despăgubire
se poate stabili de instituțiile publice implicate de comun acord cu
societățile comerciale, iar în caz de divergență prin justiție.
În lipsa unor
dispoziții care să limiteze reparația, aceasta trebuie să fie pe măsura
prejudiciului suferit.
Valoarea contabilă nu
ar asigura o justă despăgubire, iar legiuitorul a făcut distincție între
despăgubiri și contravaloarea imobilului chiar în textul art. 32
4
,
invocat ca temei al acțiunii, ceea ce înseamnă că echivalentul bănesc al
prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilului reprezintă o
despăgubire echitabilă și îndestulătoare.
Valoarea despăgubirilor
cuvenite reclamantei la care pârâta, ca instituție publică implicată în
procesul de privatizare urmează a fi obligată este valoarea de circulație din expertiză.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 235 din 9 mai 2011 a respins ca nefondat apelul pârâtei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI
București împotriva sentinței comerciale nr. 9776 din 18 octombrie 2010
pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, stabilind că valoarea
despăgubirilor cuvenite reclamantei a fost corect determinată conform
raportului de expertiză tehnică evaluatore.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 235 din 9 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, a promovat recurs pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA
ACTIVELOR STATULUI, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru
nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea
recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului,
a admiterii excepțiilor invocate și pe fondul cauzei respingerea ca
neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea
motivelor de recurs s-a evocat faptul că dispozițiile cuprinse în art. 39 din
Legea nr. 137/2002 instituie un termen special de prescripție aplicabil în
domeniul privatizării, de 1 lună de zile, din această perspectivă impunându-se
respingerea ca prescrisă a acțiunii reclamantei.
Din actele depuse de
reclamantă în susținerea pretențiilor sale rezultă că aceasta nu a chemat în
garanție A.V.A.S. în litigiul în urma căruia a fost obligată la restituirea în
natură a imobilului, în vederea sprijinirii apărării și pentru opozabilitatea
hotărârii judecătorești fiind invocată astfel excepția procesului rău condus „
exceptio
mali processus
”.
Repararea
prejudiciului creat societății comerciale trebuia apreciat raportat la valoarea
cu care se reduce capitalul social ca urmare a diminuării patrimoniului,
respectiv la valoarea contabilă a acestuia, astfel cum aceasta a fost menționată
în dosarul de privatizare al reclamantei.
În final a fost adusă
și critica potrivit căreia au fost încălcate dispozițiile art. 30 din Legea nr.
137/2002 și anume că în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate nu va
putea depăși, cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător.
Intimata-reclamantă
SC C.C. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând
materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse de
recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, constată
că sunt justificate, urmând a admite recursul, în limitele și pentru
următoarele considerente.
Prin cererea de
chemare în judecată, reclamanta SC C.C. SA a solicitat în contradictoriu cu
pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, obligarea acesteia
de a se conforma dispozițiilor art. 32 pct. 1 și 3 din Legea nr. 99/1999 în
sensul de a plăti despăgubiri reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului
cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea
comercială către foștii proprietari, prin efectul unor hotărâi judecătorești
definitive și irevocabile.
Este adevărat că,
prin admiterea acțiunii reclamantei, instanțele judecătorești anterioare au
avut în vedere dispozițiile art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997, modificată
și completată, care reglementa că:
(1) Instituțiile
publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților
comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii
proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
(2) Instituțiile
publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin. (1) o
despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin
restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către
foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și
irevocabile.
(3) Despăgubirea
prevăzută la alin. (2) se stabilește de comun acord cu societățile comerciale,
iar în caz de divergență, prin justiție.
(6) Statul garantează
îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute
în prezentul articol.
În această materie au
existat divergențe jurisprudențiale determinate de aplicarea dispozițiilor art.
32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților
comerciale aprobată prin Legea nr. 44/1998 cu modificările și completările
ulterioare, raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele
măsuri pentru accelerarea privatizării cu privire la cheltuielile de stabilire
a cuantumului despăgubirilor acordate societăților comerciale de instituțiile
publice implicate în procesul de privatizare, ca urmare a retrocedării unor
imobile foștilor proprietari.
Relevanță juridică în
speță o reprezintă Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul
legii pronunțată în dosarul nr. 16/2011 și publicată în M.Of. Partea I nr. 892
din 16 decembrie 2011, prin care a fost admis recursul în interesul legii
declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție și care a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată
prin Legea nr. 44/1998, modificată și completată prin Legea nr. 99/1999
despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice
implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile se
aportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este
reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul
societății, valoare ce trebuie actualizată cu valoarea indicelui de inflație de
la momentul plății despăgubirii.
Din această
perspectivă se impune casarea deciziei comerciale nr. 235 din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, și trimiterea cauzei spre rejudecare
aceleiași instanțe, care cu precădere va examina, față de valoarea contabilă a
imobilului în litigiu, așa cum s-a expus anterior prin decizia de admitere a
recursului în interesul legii, cărei instanțe judecătorești îi revine
competența materială de a soluționa în fond pricina dedusă judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI București împotriva
deciziei comerciale nr. 235 din 9 mai 2011 pronunțate de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială.
Casează decizia
atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședința publică, astăzi 17 noiembrie 2011.