ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2637/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 320 din 27

noiembrie 2000, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpații:

ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) și alin. ultim C. pen. și la un an închisoare,

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea

mai grea, de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art.

64 C. pen.

ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. a), d) și e) și alin. ultim C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art.

64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 14 C.

proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați, în

solidar, la plata sumei de 4000 mărci germane sau contravaloarea lor în lei, la

cursul valutar din ziua plății, pentru partea civilă M.A.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpații, ambii originari din

București, la 21 aprilie 2000, la invitația cunoscutului lor M.A., au sosit în

municipiul Oradea.

După ce au petrecut în mai multe

discoteci, în jurul orelor 23,00, din seara de 22 aprilie 2000, cei trei s-au

îmbarcat în autoturismul lui M.A. și astfel s-au deplasat pe șoseaua Sânmartin

– Oradea. La un moment dat, într-o zonă de câmp, N.L.G. i-a cerut lui M.A. să

staționeze.

După reîntoarcerea în autoturism,

inculpatul a smuls cheile din contact și l-a făcut atent pe S.G., acesta

lovindu-l pe M.A. cu tocul unui pistol, în zona capului când cel lovit și-a

întors privirea spre direcția de unde fusese agresat, N.L.G. l-a lovit în

maxilar cu cheile de contact. Concomitent, M.A. a mai fost lovit de S.G. cu

tocul pistolului în creștetul capului și între omoplați. În zarva produsă, M.A.

a reușit însă să deschidă portiera mașinii, a coborât și s-a refugiat pe câmp.

În continuare, inculpații au plecat

cu autoturismul la volanul căruia s-a urcat N.L.G., ei intenționând să

parcurgă, prin municipiul Deva, drumul spre București. Întrucât, între timp, M.A.,

alertase organele de poliție, cei doi au fost reținuți la intrarea în orașul

Beiuș.

Actul de constatare medico-legală a

reținut că M.A. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 15

zile de îngrijiri medicale.

S-a mai reținut că inculpatul N.L.G.

nu poseda permis de conducere auto și că valoarea autoturismului era de peste

160.000.000 lei.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri inculpații, motivele invocate fiind schimbarea încadrării juridice a

faptei urmare intervenirii unei legi penale mai favorabilă, o nouă

individualizare a pedepselor și înlăturarea obligării lor, în solidar, la plata

de despăgubiri civile către partea civilă M.A.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 127 din 17 mai 2001 a admis apelurile declarate de inculpați și a

desființat sentința, după cum urmează:

rezultantă, 15 ani închisoare aplicată inculpatului N.L.G., în pedepsele

componente și înlătură pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru ambii inculpați;

74 și art. 76 lit. e) C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.L.G.,

de la un an închisoare, la 3 luni închisoare;

schimbă încadrarea juridică a faptei de tâlhărie prin înlăturarea dispozițiilor

art. 211 alin. ultim C. pen., conform dispozițiilor O.U.G. nr. 207/2000 și art.

146 C. pen. și art. 13 C. pen.;

lit. b) C. pen. și reduce pedepsele aplicate celor 2 inculpați conform art. 211

alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., de la câte 15 ani închisoare, la câte un

an închisoare;

lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de un an închisoare cu pedeapsa de 3 luni

închisoare aplicată inculpatului N.L.G. și aplică acestuia pedeapsa cea mai

grea, de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen., urmând ca

inculpatul să execute un an închisoare, iar inculpatul S.G., să execute

pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, s-a înlăturat

obligarea inculpaților de la plata sumei de 4000 mărci germane în favoarea

părții civile M.A.

Împotriva hotărârii instanței de

apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

inculpații și partea civilă.

Recursul declarat de parchet este

motivat pe greșita reținere a circumstanțelor atenuante pentru ambii inculpați,

cu consecința stabiliri unor pedepse greșit individualizate în raport de

pericolul social grav al infracțiunii de tâlhărie.

În recurs, inculpații au criticat

hotărârea pentru greșita stabilire a situației de fapt și, implicit a vinovăției

lor, sens în care au susținut că fapta se încadrează în infracțiunea de lovire

sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și pentru aplicarea,

în cauză, a actului normativ de grațiere.

Partea civilă a solicitat, prin

recursul declarat, să-i fie acordate despăgubirile civile care au format

obiectul acțiunii civile formulată în cadrul procesului penal.

Recursurile declarate de parchet, de

inculpatul N.L.G. și de partea civilă sunt fondate pentru următoarele

considerente:

Din verificarea lucrărilor cauzei,

se reține că fapta săvârșită de inculpați, constând din deposedarea părții

vătămate de autoturismul său, prin folosirea de violențe care au dus la leziuni

ce au necesitat pentru vindecare, 15 zile îngrijiri medicale, prezintă grad

ridicat de pericol social.

Prin atitudinile lor violente, cei

doi inculpați au urmărit să-și apropie bunul părții vătămate, lovirea acesteia

având loc tocmai pentru a-l intimida și a-i înfrânge opunerea, astfel că, din

punct de vedere subiectiv, inculpații nu au dorit doar să cauzeze suferințe

fizice, motiv pentru care încadrarea juridică corectă este infracțiunea de

tâlhărie în formă agravată, respectiv a fost comisă de două persoane împreună,

în timpul nopții și în loc public.

Întrucât reținerea uneia sau a mai

multor împrejurări dintre cele enumerate exemplificativ ca circumstanțe

atenuante ale art. 74 C. pen., este un atribut al instanței, deci lăsată la

latitudinea acesteia, conduita bună a inculpaților anterior săvârșirii faptelor

este corect apreciată.

În acord și cu celelalte criterii

generale de individualizare a pedepsei, așa cum prevede art. 72 C. pen., se

reține că stabilind pedeapsa de câte 4 ani închisoare pentru infracțiunea de

tâlhărie, aceasta, executabilă în regim de privare de libertate, este în măsură

să realizeze și scopul ei așa cum prevede art. 52 C. pen.

În ce privește pedeapsa de 3 luni

închisoare aplicată inculpatului N.L.G., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere

pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere,

prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, se reține că în baza art. 1 din

Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri

și sancțiuni, este grațiată în întregime și condiționat. Totodată, în

conformitate cu prevederile art. 7 din această lege, i se atrage atenția

inculpatului asupra consecințelor săvârșirii, în curs de 3 ani, a unei

infracțiuni cu intenție.

Recursul declarat de inculpatul S.G.,

motivat pe greșita încadrare juridică a faptei, sens în care el a susținut că

aceasta ar fi infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., pentru considerentele expuse deja, este nefondat. Prin actele de

violență exercitate asupra părți vătămate, și acest inculpat nu a urmărit doar

vătămarea corporală a celui agresat, ci înfrângerea opunerii pe care ar fi

avut-o la deposedarea de bunul său, loviturile fiind un mijloc violent de a-i

fi anihilată voința de a-și păstra autoturismul, în cauză fiind îndeplinite

laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de tâlhărie.

Recursul declarat de partea civilă

este fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță, respectiv Tribunalul

Bihor a fost legal investită, prin rechizitoriu, cu judecarea infracțiunii de

tâlhărie, ca atare, stabilirea cuantumului prejudiciului este un atribut al

instanței, care, în raport de probele administrate, trebuie să determine

bunurile și contravaloarea lor, în vederea unei juste și integrale reparații a

pagubei aduse părții civile.

Astfel, la urmărirea penală, M.A. a

susținut că atunci când a „fugit” din mașină, în aceasta „i-au rămas”

următoarele bunuri: copia buletinului de identitate, livretul militar, copia

cărții de identitate a autoturismului, telefonul celular”.

La fila aceluiași dosar, se află

„dovada” dresată la 26 aprilie 2000, document în care se menționează că s-a

procedat la restituirea, către M.E., mama numitului M.A., a bunurilor ce s-au

găsit cu ocazia percheziției autoturismului, restituirea având loc la cererea

părții civile.

Procesul-verbal de percheziție a

autoturismului în cauză, încheiat la 23 aprilie 2000 cu ocazia depistării,

menționează, de asemenea, bunurile găsite, iar cel de percheziție corporală,

datat tot 23 aprilie 2000, exemplifică și detaliază susținerile unuia din

inculpați (N.L.G.), cu privire la proprietarul lor.

Probatoriul nu a stabilit, cu

certitudine, paguba suferită de partea civilă, ca atare, soluțiile instanțelor

sunt diametral opuse.

În aceste condiții, recursul

declarat de partea civilă fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., va fi admis.

În baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., pentru considerentele expuse, vor fi admise ca

fondate, și recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

și de inculpatul N.L.G.

Conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul S.G. va fi respins, ca

nefondat.

În baza dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

, de inculpatul N.L.G. și de partea civilă M.A. împotriva

deciziei penale nr. 127 A din 17 mai 2001 a Curții de Apel Oradea.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 320 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Bihor cu privire

la: pedepsele aplicate ambilor inculpați pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen.; aplicarea dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 546/2002 și soluționarea laturii civile a cauzei.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și a art. 34 lit. b) C. pen., privind pe inculpatul N.L.G. și descontopește

pedeapsa rezultantă de un an închisoare, în pedepsele componente, după cum

urmează:

- un an închisoare, stabilită pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d)

și e) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. b) din același cod;

- 3 luni închisoare, stabilită

pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 din

Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. b) C. pen.

Modifică pedepsele aplicate

inculpaților N.L.G. și S.G., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 74

și a art. 76 lit. b) din același cod, în sensul că le majorează de la câte un

an închisoare, la câte 4 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 546/2002,

constată că pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului N.L.G., pentru

comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 36 din Decretul

nr. 328/1966, este grațiată în întregime și condiționat și atrage atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 7 din legea menționată.

Înlătură aplicarea dispozițiilor art.

33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., privind pe inculpatul N.L.G.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.G. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul executat.

Constată că inculpatul N.L.G. este

arestat în altă cauză.

Trimite cauza pentru rejudecare sub

aspectul laturii civile, la Tribunalul Bihor.

Obligă pe recurentul inculpat S.G.

la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iunie 2003.