Decizia nr. 2637/2003 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 320/2000 a Tribunalului Bihor

N.L.G. la 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) și alin. ultim C. pen. și la un an închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, de 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.

S.G. la 15 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) și alin. ultim C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpații au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 4000 mărci germane sau contravaloarea lor în lei, la cursul valutar din ziua plății, pentru partea civilă M.A. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpații, ambii originari din București, la 21 aprilie 2000, la invitația cunoscutului lor M.A., au sosit în municipiul Oradea. După ce au petrecut în mai multe discoteci, în jurul orelor 23,00, din seara de 22 aprilie 2000, cei trei s-au îmbarcat în autoturismul lui M.A. și astfel s-au deplasat pe șoseaua Sânmartin – Oradea. La un moment dat, într-o zonă de câmp, N.L.G. i-a cerut lui M.A. să staționeze. După reîntoarcerea în autoturism, inculpatul a smuls cheile din contact și l-a făcut atent pe S.G., acesta lovindu-l pe M.A. cu tocul unui pistol, în zona capului când cel lovit și-a întors privirea spre direcția de unde fusese agresat, N.L.G. l-a lovit în maxilar cu cheile de contact. Concomitent, M.A. a mai fost lovit de S.G. cu tocul pistolului în creștetul capului și între omoplați. În zarva produsă, M.A. a reușit însă să deschidă portiera mașinii, a coborât și s-a refugiat pe câmp. În continuare, inculpații au plecat cu autoturismul la volanul căruia s-a urcat N.L.G., ei intenționând să parcurgă, prin municipiul Deva, drumul spre București. Întrucât, între timp, M.A., alertase organele de poliție, cei doi au fost reținuți la intrarea în orașul Beiuș. Actul de constatare medico-legală a reținut că M.A. a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 15 zile de îngrijiri medicale. S-a mai reținut că inculpatul N.L.G. nu poseda permis de conducere auto și că valoarea autoturismului era de peste 160.000.000 lei. Împotriva sentinței, au declarat apeluri inculpații, motivele invocate fiind schimbarea încadrării juridice a faptei urmare intervenirii unei legi penale mai favorabilă, o nouă individualizare a pedepselor și înlăturarea obligării lor, în solidar, la plata de despăgubiri civile către partea civilă M.A. Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 127 din 17 mai 2001 a admis apelurile declarate de inculpați și a desființat sentința, după cum urmează: 1. Descontopește pedeapsa rezultantă, 15 ani închisoare aplicată inculpatului N.L.G., în pedepsele componente și înlătură pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru ambii inculpați; 2. Face aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului N.L.G., de la un an închisoare, la 3 luni închisoare;

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de tâlhărie prin înlăturarea dispozițiilor art. 211 alin. ultim C. pen., conform dispozițiilor O.U.G. nr. 207/2000 și art. 146 C. pen. și art. 13 C. pen.;

Face aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. și reduce pedepsele aplicate celor 2 inculpați conform art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., de la câte 15 ani închisoare, la câte un an închisoare;

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa de un an închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului N.L.G. și aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen., urmând ca inculpatul să execute un an închisoare, iar inculpatul S.G., să execute pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Pe latură civilă, s-a înlăturat obligarea inculpaților de la plata sumei de 4000 mărci germane în favoarea părții civile M.A. Împotriva hotărârii instanței de apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, inculpații și partea civilă. Recursul declarat de parchet este motivat pe greșita reținere a circumstanțelor atenuante pentru ambii inculpați, cu consecința stabiliri unor pedepse greșit individualizate în raport de pericolul social grav al infracțiunii de tâlhărie. În recurs, inculpații au criticat hotărârea pentru greșita stabilire a situației de fapt și, implicit a vinovăției lor, sens în care au susținut că fapta se încadrează în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și pentru aplicarea, în cauză, a actului normativ de grațiere. Partea civilă a solicitat, prin recursul declarat, să-i fie acordate despăgubirile civile care au format obiectul acțiunii civile formulată în cadrul procesului penal. Recursurile declarate de parchet, de inculpatul N.L.G. și de partea civilă sunt fondate pentru următoarele considerente: Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că fapta săvârșită de inculpați, constând din deposedarea părții vătămate de autoturismul său, prin folosirea de violențe care au dus la leziuni ce au necesitat pentru vindecare, 15 zile îngrijiri medicale, prezintă grad ridicat de pericol social. Prin atitudinile lor violente, cei doi inculpați au urmărit să-și apropie bunul părții vătămate, lovirea acesteia având loc tocmai pentru a-l intimida și a-i înfrânge opunerea, astfel că, din punct de vedere subiectiv, inculpații nu au dorit doar să cauzeze suferințe fizice, motiv pentru care încadrarea juridică corectă este infracțiunea de tâlhărie în formă agravată, respectiv a fost comisă de două persoane împreună, în timpul nopții și în loc public. Întrucât reținerea uneia sau a mai multor împrejurări dintre cele enumerate exemplificativ ca circumstanțe atenuante ale art. 74 C. pen., este un atribut al instanței, deci lăsată la latitudinea acesteia, conduita bună a inculpaților anterior săvârșirii faptelor este corect apreciată. În acord și cu celelalte criterii generale de individualizare a pedepsei, așa cum prevede art. 72 C. pen., se reține că stabilind pedeapsa de câte 4 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, aceasta, executabilă în regim de privare de libertate, este în măsură să realizeze și scopul ei așa cum prevede art. 52 C. pen. În ce privește pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată inculpatului N.L.G., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 36 din Decretul nr. 328/1966, se reține că în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, este grațiată în întregime și condiționat. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 7 din această lege, i se atrage atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii, în curs de 3 ani, a unei infracțiuni cu intenție. Recursul declarat de inculpatul S.G., motivat pe greșita încadrare juridică a faptei, sens în care el a susținut că aceasta ar fi infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., pentru considerentele expuse deja, este nefondat. Prin actele de violență exercitate asupra părți vătămate, și acest inculpat nu a urmărit doar vătămarea corporală a celui agresat, ci înfrângerea opunerii pe care ar fi avut-o la deposedarea de bunul său, loviturile fiind un mijloc violent de a-i fi anihilată voința de a-și păstra autoturismul, în cauză fiind îndeplinite laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de tâlhărie. Recursul declarat de partea civilă este fondat pentru următoarele considerente: Prima instanță, respectiv Tribunalul Bihor a fost legal investită, prin rechizitoriu, cu judecarea infracțiunii de tâlhărie, ca atare, stabilirea cuantumului prejudiciului este un atribut al instanței, care, în raport de probele administrate, trebuie să determine bunurile și contravaloarea lor, în vederea unei juste și integrale reparații a pagubei aduse părții civile. Astfel, la urmărirea penală, M.A. a susținut că atunci când a „fugit” din mașină, în aceasta „i-au rămas” următoarele bunuri: copia buletinului de identitate, livretul militar, copia cărții de identitate a autoturismului, telefonul celular”. La fila aceluiași dosar, se află „dovada” dresată la 26 aprilie 2000, document în care se menționează că s-a procedat la restituirea, către M.E., mama numitului M.A., a bunurilor ce s-au găsit cu ocazia percheziției autoturismului, restituirea având loc la cererea părții civile. Procesul-verbal de percheziție a autoturismului în cauză, încheiat la 23 aprilie 2000 cu ocazia depistării, menționează, de asemenea, bunurile găsite, iar cel de percheziție corporală, datat tot 23 aprilie 2000, exemplifică și detaliază susținerile unuia din inculpați (N.L.G.), cu privire la proprietarul lor. Probatoriul nu a stabilit, cu certitudine, paguba suferită de partea civilă, ca atare, soluțiile instanțelor sunt diametral opuse. În aceste condiții, recursul declarat de partea civilă fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., va fi admis. În baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., pentru considerentele expuse, vor fi admise ca fondate, și recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de inculpatul N.L.G. Conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul S.G. va fi respins, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.