ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7699/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

octombrie 2003, reclamanta T.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 11019 din 22

iulie 2003, prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea

de stabilire a calității de refugiat și acordare a drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta T.A.

a învederat că împreună cu soțul său, locuiau în satul Canciu, comuna Ciceu

Giurgești, județul Bistrița Năsăud, iar la data cedării Ardealului de Nord, au

fost obligați să se stabilească în comuna Beudiu din județul Bistrița Năsăud,

reîntorcându-se în localitatea de domiciliu, abia la data de 1 octombrie 1944.

Măsura schimbării locului de muncă

al soțului reclamantei a fost impusă prin Ordinul nr. 90/1941, emis de Ministerul

Maghiar Regal al Religiilor și Educației Publice din Budapesta, act unilateral

de voință al guvernului care a administrat comuna din care familia sa a fost

strămutată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1461 din 3

decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat în perioada 3

octombrie 1941 – 1 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2003.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției etnice.

Recursul este nefondat.

Din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei, respectiv extrasul din carnetul de muncă seria A.b. nr. 259706 și actul

nr. 117.475/1941, emis de Ministerul Maghiar Regal al Religiilor și Educației

Publice, rezultă fără putință de tăgadă, că reclamanta, împreună cu soțul său

au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, pe motive etnice, în

perioada 3 octombrie 1941 - 1 octombrie 1944, data la care s-au reîntors în

comuna Canciu, unde-și lăsase întreaga gospodărie.

În mod corect, instanța de fond a

reținut ca dovedită, perioada 3 octombrie 1941 – 1 octombrie 1944, ca fiind

perioadă de refugiu, pentru care reclamantei îi sunt aplicabile prevederile Legii

nr. 189/2000, cu consecințele ce decurg din aceasta.

În raport cu situația reținută și

având în vedere dispozițiile legale incidente cauzei, recursul se vădește

nefondat și urmează a fi respins, sentința instanței de fond fiind legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1461 din 3 decembrie

2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 octombrie 2004.