ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7699/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 octombrie 2003, reclamanta T.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 11019 din 22 iulie 2003, prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de stabilire a calității de refugiat și acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta T.A.

a învederat că împreună cu soțul său, locuiau în satul Canciu, comuna Ciceu Giurgești, județul Bistrița Năsăud, iar la data cedării Ardealului de Nord, au fost obligați să se stabilească în comuna Beudiu din județul Bistrița Năsăud, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu, abia la data de 1 octombrie 1944. Măsura schimbării locului de muncă al soțului reclamantei a fost impusă prin Ordinul nr. 90/1941, emis de Ministerul Maghiar Regal al Religiilor și Educației Publice din Budapesta, act unilateral de voință al guvernului care a administrat comuna din care familia sa a fost strămutată. Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1461 din 3 decembrie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiat în perioada 3 octombrie 1941 – 1 octombrie 1944 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2003. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției etnice. Recursul este nefondat. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv extrasul din carnetul de muncă seria A.b. nr. 259706 și actul nr. 117.475/1941, emis de Ministerul Maghiar Regal al Religiilor și Educației Publice, rezultă fără putință de tăgadă, că reclamanta, împreună cu soțul său au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, pe motive etnice, în perioada 3 octombrie 1941 - 1 octombrie 1944, data la care s-au reîntors în comuna Canciu, unde-și lăsase întreaga gospodărie.

În mod corect, instanța de fond a reținut ca dovedită, perioada 3 octombrie 1941 – 1 octombrie 1944, ca fiind perioadă de refugiu, pentru care reclamantei îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 189/2000, cu consecințele ce decurg din aceasta. În raport cu situația reținută și având în vedere dispozițiile legale incidente cauzei, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 1461 din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2004.