ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1988/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta P.Z., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a

solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr.

12746 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și să se constate că beneficiază

de drepturile recunoscute de Legea nr. 189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta P.Z. a arătat că, împreună cu părinții săi, a avut domiciliul stabil

în localitatea Năsăud, până în septembrie 1941, când a părăsit localitatea de

domiciliu, stabilindu-se în localitatea Zalaegerszeg - Ungaria, din motive de

persecuții etnice.

Curtea de Apel Cluj, prin

sentința nr. 330 din 26 februarie 2004, a admis acțiunea în contencios administrativ,

a anulat hotărârea nr. 12746 din 25 noiembrie 2003 și a recunoscut reclamantei,

calitatea de refugiată în perioada 15 septembrie 1941 - 6 martie 1945 și

acordarea drepturilor bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data

de 1 noiembrie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că reclamanta, împreună cu părinții, a fost refugiată

din motive etnice și s-a stabilit în localitatea Zalaegerzeg - Ungaria, iar

conform dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, beneficiază de drepturile instituite prin acest act normativ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, arătând că reclamanta-pârâtă,

împreună cu părinții, nu a făcut dovada calității de refugiată, ca urmare a

persecuției etnice, întrucât schimbul de domiciliu a avut loc ca urmare a

transferării în interesul serviciului, a tatălui acesteia, situație care nu se

încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Este necontestat faptul că

tatăl reclamantei, din data de 30 iunie 1941, până la data de 7 aprilie 1945, a

lucrat ca inginer silvic la Inspectoratul Silvic Regional Maghiar Zalaegerszeg,

din cadrul Direcției Silvice Regionale Maghiare Szombathely, astfel cum rezultă

din Ordinul Ministrului Regional Maghiar al Agriculturii nr. 4319/1941 și

Autorizația de reîntoarcere din 7 aprilie 1945.

Din declarațiile

autentificate ale martorilor P.T., P.M. și T.F., rezultă că recurenta-reclamantă,

împreună cu părinții, a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu,

din septembrie 1941 și să se refugieze în localitatea Zalaegerszeg - Ungaria,

până în toamna anului 1945.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român,

care, în perioada regimurilor comuniste instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se

în una din cele șase situații enunțate.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă în

speța de față, persoana strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Nefiind îndeplinit nici unul

din motivele de modificare ori casare a hotărârii, prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ.

În raport cu actele

doveditoare privind cheltuielile de deplasare suportate de intimata-reclamantă,

în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la cheltuielile de

judecată în cuantumul solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 330 din 26

februarie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obliga recurenta la 360.000

lei cheltuieli de judecată, pentru intimată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.