ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5644/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5644/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 244 din 6 octombrie 1999, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul P.O. la pedeapsa de 10 ani închisoare și la 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA, jud. Iași și a fost obligat inculpatul să achite acesteia suma de 53.607.434 lei cu dobânzi legale, de la rămânerea definitivă a hotărârii. S-a anulat fila C.E.C., emisă de inculpat la 26 noiembrie 1997. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
S-a reținut că, inculpatul P.O., la sfârșitul lunii octombrie 1997, în calitate de administrator al SC E. SRL a încheiat cu SC C. SA, un contract de vânzare-cumpărare, de produse alimentare, în valoare de 53.607.434 lei. Pentru plata contravalorii mărfurilor, inculpatul a eliberat fila C.E.C. și a ridicat marfa în zilele de 20 și 21 noiembrie 1997. La data de 26 noiembrie 1997, cecul a fost înaintat spre decontare la B.C.R., Sucursala Vaslui, care a refuzat plata pentru lipsă de disponibil, cu motivarea că, în perioada 26 noiembrie 1997, 03 decembrie 1997, SC E. SRL, nu a avut disponibil, în cont. Urmărirea penală și judecata s-au făcut în lipsa inculpatului, acesta sustrăgându-se procedurilor judiciare.
Împotriva acestei decizii, la data de 21 februarie 2003, a declarat apel, în condițiile art. 362 alin. (2) C. proc. pen., soția inculpatului, P.E., care a solicitat repunerea în termen și suspendarea executării hotărârii apelate. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 116 din 1 aprilie 2003, a respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul P.O., prin soția sa P.E. A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 150.000 lei cheltuieli judiciare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, prin apărătorul său, solicitând repunerea în termenul de apel și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare sau la organul de urmărire penală. Recursul este nefondat.
Examinând recursul declarat în raport de criticile formulate se constată următoarele: Conform art. 364 C. proc. pen., repunerea în termen, în cazul unui apel declarat după trecerea termenului prevăzut de lege, se face numai atunci când întârzierea este determinată de o cauză temeinică de împiedicare și fără a trece 10 zile de la începerea executării pedepsei. În cauză, instanța de fond, a judecat pe inculpat după citarea acestuia la domiciliul indicat, iar apoi și la un nou domiciliu, precum și prin afișare la sediul consiliului local în raza căruia s-a comis fapta. Comunicarea hotărârii instanței de fond s-a făcut în aceleași condiții, la aceleași adrese. Cum, ultima dovadă de îndeplinire a procedurii de comunicare, a fost din data de 12 octombrie 1999, dată de la care a curs termenul de apel, de 10 zile, acesta sfârșindu-se la 23 octombrie 1999, corect instanța de apel, neexistând motive temeinice de repunere în termen, a respins apelul ca tardiv introdus.
În atare situație, nu se justifică susținerea din motivul de casare, de repunere în termenul de apel. Verificând hotărârea atacată și prin prisma prevederilor art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare și ca urmare recursul, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. Recurentul va fi obligat să plătească statului cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.O., împotriva deciziei penale nr. 116 din 1 aprilie 2003 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.