ÎCCJ, Decizia nr. 49/2004

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 342 din 15 iunie 2000, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul C.F.E. la 10 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 10 din Legea nr. 137/1997, s-a revocat grațierea cu privire la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1005 din 19 iulie 1997 a Judecătoriei Iași, dispunându-se ca inculpatul să execute și această pedeapsă, pe lângă aceea de 10 ani închisoare, în total 11 ani închisoare, precum și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În temeiul art. 14 și al art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului să plătească părții civile SC C.O.M. SA Iași, cu titlu de despăgubiri, suma de 9.403 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei al acestei sume, la cursul de schimb din momentul executării.

S-a reținut că, în perioada iunie-iulie 1998, inculpatul C.F.E., administrator al SC V.O. SRL Bârlad, a achiziționat de la SC C.O.M. SA Iași marfă în valoare de 241.072.539 lei, pentru achitarea căreia a emis 12 bilete la ordin, deși cunoștea că nu are disponibil în contul deschis la bancă, astfel că plata a fost refuzată. Ulterior, inculpatul a acoperit o parte din această sumă, prin depunere de numerar sau returnare de mărfuri, rămânând nerecuperați 96.551.801 lei.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, acesta fiind admis prin decizia penală nr. 199 din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Iași. Ca urmare, rejudecându-se cauza, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul, fiind condamnat, pentru această infracțiune, la 1 an și 6 luni închisoare.

S-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, precum și revocarea grațierii pedepsei de un an închisoare.

Totodată, s-a constatat că s-au recuperat 81.000.000 lei din prejudiciul reținut prin sentință.

S-a motivat că faptul emiterii de către inculpat a celor 12 bilete la ordin, deși cunoștea că nu are disponibil în contul bancar, constituie o modalitate de înșelare a partenerului de afaceri, dar, în raport cu dispozițiile mai favorabile ale O.U.G. nr. 207/2000, de modificare a art. 146 C. pen. referitor la înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave”, se impune schimbarea încadrării juridice în art. 215 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a mai relevat că starea de recidivă postcondamnatorie nu poate fi menținută, deoarece, în urma revizuirii hotărârii anterioare, prin decizia penală nr. 464 din 15 noiembrie 2000 a Tribunalului Vaslui, s-a dispus încetarea procesului pentru infracțiunea reținută prin acea hotărâre, astfel că nu mai este aplicabilă nici o dispoziție referitoare la revocarea grațierii pedepsei, din moment ce aceasta nu mai există.

Recursul declarat de inculpat, împotriva acestei decizii, a fost respins prin decizia nr. 921 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, invocând dispozițiile art. 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în cauză.

S-a susținut că situația de fapt reținută de instanțe nu este în concordanță cu împrejurările rezultate din probele dosarului, din care rezultă că între cele două societăți a intervenit un contract de prestări servicii, potrivit căruia obligația ce-i revenea societății, având ca administrator pe inculpat, era de diligență, iar nu de rezultat.

Subliniindu-se că, prin convenția încheiată, s-a prevăzut expres că, dacă distribuitorul nu respectă obligațiile asumate, contractul se revocă, că relațiile comerciale dintre cele două societăți s-au bazat pe încredere, precum și că în iunie 1998, când inculpatul a anunțat intenția de a rezilia contractul pe motiv că activitatea comercială în care se implicase nu mai era rentabilă, cealaltă parte contractantă a constatat că societatea la care el era administrator mai avea marfă în depozit sau distribuită și încă neachitată de beneficiari în valoare de 184.046.061 lei, s-a relevat că trebuia să se observe că, prin emiterea celor 12 bilete la ordin, inculpatul a urmărit doar să se încadreze în graficele convenite cu SC C.O.M. SA Iași, iar nu înșelarea acestei societăți.

S-a mai învederat că instanțele nu au ținut seama că inculpatul a distribuit efectiv marfa preluată de la SC C.O.M. SA Iași, însă nu a reușit să acumuleze disponibilitățile necesare în cont datorită neachitării acesteia decât într-o mică proporție de către cumpărători.

Conchizându-se, s-a arătat că, datorită atitudinii consecvente a inculpatului de a depune toate diligențele pentru îndeplinirea obligațiilor ce i-au revenit în derularea actului de comerț, nu se justifică aprecierea că el ar fi indus în eroare cealaltă parte contractantă prin neachitarea ultimelor rate, astfel că se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recursul în anulare este fondat, în sensul considerentelor ce urmează:

În conformitate cu art. 3 C. proc. pen., „în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului”, organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată revenindu-le obligația, potrivit art. 4 din același cod, „să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal”.

În acest sens, prin art. 62 C. proc. pen., se subliniază că, „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”.

Or, din examinarea în ansamblu a materialului probator administrat rezultă insuficienta preocupare pentru clarificarea aspectelor esențiale ale cauzei, ceea ce nu a permis să se ajungă la o concluzie suficient întemeiată cu privire la motivul emiterii de către inculpat, în ultima etapă a derulării contractului încheiat cu SC C.O.M. SA Iași, a celor 12 ordine de plată pentru care societatea la care era administrator nu avea disponibil în cont.

În această privință, din scrisoarea de intenție din 24 octombrie 1997, anexată recursului în anulare, rezultă că între SC V.O. SRL Bârlad și SC C.O.M. Iași, a intervenit o înțelegere, potrivit căreia prima societate, în calitate de distribuitor, putea vinde, comercializa și distribui produsele companiei în condițiile stabilite de aceasta.

Este semnificativ că din actele dosarului rezultă că derularea actelor de comerț, convenite prin scrisoarea de intenție, a decurs normal, cifra de afaceri din perioada octombrie 1997 – iulie 1998 fiind de 4.066.711.628 lei, din care societatea la care era administrator inculpatul a achitat 3.882.665.567 lei, rămânând de achitat o diferență de 184.046.061 lei.

Mai mult, din procesele-verbale încheiate între reprezentanții celor două societăți, la 27 și 28 iulie 1998, reiese că, la verificările ce s-au efectuat, în urma exprimării intenției inculpatului de a rezilia contractul, deoarece nu mai era rentabil, s-a constatat că societatea pe care o administra mai avea marfă, în depozit sau pe care o distribuise fără să i se plătească, în valoare de 184.046.061 lei, motiv pentru care s-a stabilit ca această sumă să fie achitată eșalonat, până la 7 septembrie 1998. Sub acest aspect, este relevant că din actele dosarului rezultă că lipsa de disponibil din contul societății administrate de inculpat a fost determinată de neachitarea la timp a sumelor datorate de cei cărora li s-au distribuit produsele sau de negăsirea de clienți pentru o parte din acestea, că, la data de 28 iulie 1998, inculpatul a reușit să recupereze și să predea, în zilele următoare, 60.000.000 lei din datoria ce o avea, iar sumele pentru care a emis ordinele de plată fără acoperirea necesară erau recuperabile într-un termen scurt de la cumpărătorii cărora le distribuise produsele.

Dar, pentru a se stabili cu certitudine scopul în care inculpatul a semnat cele 12 ordine de plată pentru care SC V.O. SRL Bârlad nu avea disponibil în cont, se impunea ca prima instanță să administreze probe din care să se poată deduce dacă această atitudine a sa s-a datorat numai dificultăților de recuperare a sumelor datorate de cumpărătorii produselor distribuite de el sau altor cauze.

Pentru clarificarea cauzei sub acest aspect, în raport cu cerințele dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, era necesar să se ceară explicații inculpatului cu privire la sumele ce i se datorau, la termenele și posibilitățile de încasare, iar în urma verificării acestor explicații, prin ascultarea ca martori a datornicilor și a persoanelor care asigurau evidența contabilă a societății pe care o administra, precum și prin prezentare de acte, să fie trase concluziile ce se impun în legătură cu întrunirea elementelor specifice laturii subiective a infracțiunii imputate inculpatului.

În lipsa acestor verificări, datorată neexercitării rolului activ, necesar pentru aflarea adevărului, prima instanță nu a avut posibilitatea să rețină o situație de fapt conformă cu realitatea, iar, ca urmare, nici instanțele care au judecat în apel și în recurs nu au avut această posibilitate.

În atare situație, hotărârile atacate, fiind contrare legii sub aspectul neexercitării atribuțiilor obligatorii privind aflarea adevărului, ceea ce a fost de natură a determina comiterea unei erori grave de fapt, se constată incidența cazurilor de casare înscrise în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

și pct. 18 C. proc. pen.

Ca urmare, în temeiul art. 414

1

alin. (1), cu referire la art. 385

15

pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., se va dispune admiterea recursului în anulare, casarea celor trei hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanță.

Totodată, ca urmare a casării integrale a hotărârilor pronunțate în cauză, se vor anula formele de punere în executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința penală nr. 342 din 15 iunie 2000 a Tribunalului Iași, decizia penală nr. 199 din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Iași și decizia nr. 921 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpatul C.F.E.

Trimite cauza, pentru rejudecare, la Tribunalul Iași.

Anulează formele de punere în executare a hotărârilor.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2004.