ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2279/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 29 din 25 ianuarie 2001, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. C.L. S.R.L. Bârlad, să achite părții civile S.C.

A.C. S.R.L. Iași, suma de 60.588.898 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin săvârșirea infracțiunii. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite, în solidar cu partea responsabilă civilmente, suma de 2.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei, sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul S.C. în calitate de administrator al S.C. C.L. S.R.L. Bârlad a achiziționat mărfuri de la S.C. A.C. S.R.L.

Iași, în valoare de 35.926.818 lei, plătită parțial, respectiv suma de 3.500.000 lei, iar pentru diferență a întocmit un bilet la ordin, scadent la data de 12 ianuarie 1999. Totodată la data de 29 decembrie 1998, a achiziționat din nou, mărfuri de la aceeași societate, în valoare de 35.662.080 lei și a plătit suma de 7.000.000 lei, iar pentru restul a emis un nou bilet la ordin cu scadență la data de 15 ianuarie 1999. La datele scadente, S.C. A.C. S.R.L. a introdus biletele la ordin în bancă, dar plata a fost refuzată din lipsă de disponibil în cont. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, vinovăția sa fiind dovedită pe baza probelor administrate la dosar, respectiv proba cu înscrisuri și declarații de martori.

La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere împrejurările de fapt, valoarea prejudiciului și circumstanțele personale, stabilind astfel cuantumul pedepsei spre limita inferioară a minimului special prevăzut de lege. Împotriva sentinței penale a declarat apel inculpatul S.C., invocând oral, prin apărător, netemeinicia cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și la lipsa intenției de a înșela partenerul de afaceri. S-a susținut de către apelant că la achiziționarea mărfurilor a adus la cunoștință adevărata situație financiară a societății, motiv pentru care, neonorarea plății îmbracă aspect civil și pe acest considerent s-a solicitat achitarea. În subsidiar, față de circumstanțele personale și conduita corectă în cursul procesului s-a cerut suspendarea executării pedepsei, conform dispozițiilor art. 81 C. pen.

Instanța de control judiciar a apreciat apelul întemeiat, însă pentru alte motive decât cele invocate de inculpat. Astfel, prin decizia penală nr. 370 din 30 octombrie 2001, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte latura penală a cauzei cu privire la încadrarea juridică dată faptei și la pedeapsă și rejudecând, în fond, a dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și l-a condamnat pe inculpata la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. S-a motivat în sensul că, încadrarea juridică dată faptei, de prima instanță este greșită, în raport de situația de fapt reținută, pentru că, inculpatul nu a comis infracțiunea de înșelăciune prin folosire de mijloace frauduloase așa cum o prevede dispozițiile art. 215 alin. (2) C. pen., ci inculpatul a indus în eroare societatea comercială de la care a achiziționat mărfurile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, cu ocazia încheierii unui contract, respectiv prin întocmirea celor două bilete la ordin, deși știa că nu are disponibil în cont, săvârșind astfel infracțiunea de înșelăciune în condițiile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., situație în care, la stabilirea cuantumului pedepsei, au fost avute în vedere limitele de pedeapsă de la alin. (1) al articolului sus-menționat.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C., care prin apărătorul său a reiterat criticile formulate și în fața instanței de apel, solicitând în esență achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât inculpatul nu a acționat cu intenție, partea civilă cunoscând situația financiară a societății administrată de acesta. În subsidiar, s-a cerut reducerea cuantumului pedepsei aplicate și schimbarea modalității de executare a acesteia prin aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Deși recurentul inculpat a avut termen în cunoștință, acesta nu s-a prezentat în instanță, la dezbateri și nici nu a depus motive scrise.

Recursul declarat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și prevederile legale, Curtea Supremă constată că situația de fapt a fost corect reținută de instanțe, iar încadrarea juridică dată de instanța de apel în concordanță cu prevederile legale, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită și pedeapsa corect individualizată. Din verificarea probatoriului administrat în cauză se confirmă, fără dubii, că inculpatul a săvârșit infracțiunea imputată cu intenția vădită de a-l induce și menține în eroare pe reprezentantul părții civile care a înțeles să deruleze afaceri comerciale fără să cunoască situația financiară a societății al cărei administrator era inculpatul.

Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale (pentru că ulterior, în fața primei instanțe acesta nu s-a mai prezentat, deși a fost legal citat), inculpatul a confirmat în mod constant situația de fapt reținută de instanțe, inclusiv împrejurarea că la data emiterii biletului la ordin nr. 08747 din 22 decembrie 1998, scadent la 12 ianuarie 1999 și respectiv a biletului la ordin nr. 08748 din 29 decembrie 1998, scadent la data de 15 ianuarie 1999, nu avea acoperirea necesară în contul bancar și nici posibilitatea imediată și certă de a încasa sume de bani cu care să poată achita părții civile contravaloarea produselor achiziționate.

Această împrejurare este demonstrată și de faptul că, nici măcar până la data de 30 octombrie 2001, când a avut loc judecarea apelului declarat în cauză de inculpat și nici ulterior, acesta nu a reușit să-și onoreze obligațiile contractuale asumate, deși a solicitat instanțelor numeroase termene pentru acest motiv, pentru că, în realitate, el nu avea disponibilul necesar, iar emiterea acestor bilete la ordin, la intervale de timp diferit, dar și plata unor sume mici de bani din totalul datorat, făcea parte, din acțiunea inculpatului de a-l induce și menține în eroare pe partenerul său de afaceri, cu scopul de a derula în continuare acte de comerț, fără ca acesta să cunoască situația reală financiară a societății administrată de inculpat, pentru că, în caz contrar, contractele nu ar mai fi fost încheiate.

Apărarea formulată de inculpat, potrivit căreia partea civilă ar fi cunoscut situația financiară a societății inculpatului, sau aceea potrivit căreia onorarea obligațiilor contractuale a fost împiedicată de blocajul financiar existent pe piață, este nesusținută în plan probator, fiind contrazisă chiar de conduita ulterioară a inculpatului, care pe de o parte nici până în prezent nu a achitat părții civile contravaloarea prejudiciului cauzat, iar pe de altă parte, ar fi cel puțin de neînțeles de ce partenerii de afaceri ai inculpatului, în speță S.C. A.C. S.R.L. Bârlad ar fi încheiat contracte comerciale cu acesta, total dezavantajoase, știind de la început, că nu își vor mai recupera sumele investite.

Așa fiind, fapta inculpatului S.C., care în calitate de administrator al S.C. C.L. S.R.L. Bârlad a emis bilete la ordin, știind că nu are disponibilul necesar în cont, cauzând astfel părții civile S.C. A.C. S.R.L. Iași un prejudiciu, în valoare de 60.588.898 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., situație în care recursul inculpatului pentru acest motiv urmează a fi respins, ca atare.

Referitor la pedeapsa aplicată, Curtea Supremă apreciază că, instanța de apel a făcut o corectă individualizare în raport de criteriile generale cuprinse în dispozițiile art. 72 C. pen., fiind avute în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea, împrejurările de fapt și circumstanțele personale ale inculpatului, neconstatându-se temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare, situație în care, și pentru acest motiv recursul urmează a fi respins ca atare. Prin urmare, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 370 din 30 octombrie 2001 a Curții de Apel Iași. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2003.