Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 535/2004

HOTĂRÂRE
10.02.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 535/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamantul Prefectul județului Botoșani a chemat în judecată Consiliul Județean Botoșani, pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii nr. 35 din 6 august 1999 și să-l oblige pe pârât să emită o nouă hotărâre în baza Legii nr. 195/1999. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că hotărârea nr. 35/1999 a fost emisă în baza Legii nr. 128/1997, fără a face o referire la statutul personalului didactic din centrele de plasament, Legea nr. 128/1997 fiind ulterior modificată prin Legea nr. 195/1999. În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu Sindicatul Învățământului Preuniversitar și Federația Educației Naționale.

Prin cererile de intervenție s-a solicitat anularea parțială a hotărârii nr. 35/1999, repunerea în situația anterioară a cadrelor didactice și obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești cuvenite începând cu 1 septembrie 1999. Pe parcursul procesului, respectiv cu ocazia rejudecării cauzei în baza deciziei nr. 3338/2001 a Curții Supreme de Justiție, reclamantul Prefectul județului Botoșani a renunțat la judecarea acțiunii principale. Prin sentința civilă nr.158/2002, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de intervenție formulată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar și Federația Educației Naționale, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în cauză intervenienții nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute în art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs intervenienții în interes propriu Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani și Federația Educației Naționale București. În motivarea recursului, recurenții-intervenienți au susținut că procedura prealabilă a fost îndeplinită prin numeroasele memorii depuse la Prefectură și la Consiliul Județean. Analizând recursul formulat în raport de dispozițiile art. 304-304 1 C. proc. civ. și față de motivele invocate, Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii inițial formulate îl constituie anularea hotărârii nr.35 din 6 august 1999 emisă de Consiliul Județean Botoșani, hotărâre ce reprezintă un act administrativ emis de o autoritate a administrației locale.

Cu alte cuvinte, instanța a fost sesizată cu o acțiune în contencios administrativ în condițiile art.1 din Legea nr. 29/1990, lege specială în materia contenciosului administrativ. În raport de dispozițiile art. 5 alin. (1) din această lege „înainte de a cere tribunalului anularea actului … cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ … autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 zile”. Prin acest text de lege a fost astfel instituită o procedură prealabilă obligatorie, în lipsa căreia instanța nu poate fi sesizată având în vedere dispozițiile art. 109 pct.(2) C. proc.

civ. în raport de care „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege”. Or, în cauza de față recurentele-interveniente nu au îndeplinit această procedură prealabilă, memoriile invocate fiind adresate Prefecturii și nu organului emitent, conținutul lor vizând alte aspecte și nu anularea hotărârii nr. 35/1999. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art.312 C. proc. civ. , recursul va fi respins ca neîntemeiat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani și Federația Educației Naționale București împotriva sentinței civile nr. 158 din 6 noiembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85194)
Procedura administrativă prealabilă. Caracterul obligatoriu Procedura prealabilă are caracter obligatoriu, astfel că în lipsa acesteia, instanța nu poate fi sesizată. Secția de contencios administrativ, decizia nr.535 din 10 februarie 2004
ÎCCJ 2015-02-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 701/2015
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 32 din 20 februarie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
ÎCCJ 2006-12-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea nr. 240 din 18 octombrie 2006, a respins, ca inadmisibil
ÎCCJ 2011-04-27
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 279/2011
păși probele de aptitudini care aveau caracter obligatoriu. Considerând nelegal art. 47 din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar, care a introdus obligativitatea susținerii probei practice pentru oc
ÎCCJ 2003-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3427/2003
este condiționată de împrejurarea că în cadrul celui de al doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii de lucru judecat sau chiar dacă aceasta a fost invocată instanța să fi omis soluționarea obiecțiilor ridicate în legătură cu exist
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă