ÎCCJ, Decizia nr. 279/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 279/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 1009 din 10 iunie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta G.V. împotriva

rezoluției din 26 ianuarie 2010 dată în dosarul nr. 922/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petenta obligată la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență, că prin rezoluția nr.

922/P/2009 din 26 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus,

în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de A.D. - judecător la Curtea de Apel Suceava și A.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., pe motiv că faptele reclamate nu

există în materialitatea lor.

S-a reținut de către

procuror că cercetările în cauză au avut la bază plângerea penală a persoanei

vătămate G.V. privind pretinse fapte de natură penală comise de judecătorul A.D.

și procurorul A.G. care participaseră la derularea procedurii judiciare în care

se pronunțase sentința penală nr. 25 din 6 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, precum și de membrii completului de judecată și procurorul care

formulase concluzii în cauza soluționată prin decizia nr. 1754 din 12 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciate de petentă ca tergiversând, obstrucționând și

denaturând rolul procedurii judiciare.

În cuprinsul

aceleiași sesizări, partea vătămată a precizat că a formulat plângere penală și

împotriva Ministerului Învățământului și a Parlamentului României pentru

încălcarea legii și a drepturilor cetățenilor.

Din actele

premergătoare efectuate în dosarul nr. 922/P/2009 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a rezultat că numita G.V.A.L. - fiica

persoanei vătămate, înregistrase la Tribunalul Botoșani o cerere prin care solicita anularea art. 47, art. 48 și art. 49 din

Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul preuniversitar

cu numărul 5260/2004 și luarea măsurilor administrative împotriva celor

vinovați de elaborarea lor, încadrarea sa ca profesor de vioară începând cu

luna septembrie 2005, plata salariilor cuvenite din luna septembrie 2005, cu

aplicarea dobânzii bancare și a indicelui de inflație, plata daunelor morale de

către toate cadrele de conducere din Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și

Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului responsabile de crearea

respectivei situații și anularea probei practice din concursul de titularizare

pentru candidații calificați.

Prin sentința nr. 1445

din 16 octombrie 2006 a Tribunalului Botoșani s-a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, iar prin sentința

nr. 25 din 12 februarie 2007 pronunțată de această din urmă instanță, a fost

respinsă excepția de nelegalitate a art. 47 din Metodologia numărul 5260/2004,

disjungându-se celelalte capete accesorii din cererea de chemare în judecată și

retrimisă cauza spre judecată Tribunalului Botoșani.

Prin sentința civilă

nr. 607 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Botoșani, a fost respinsă excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de către Inspectoratul Școlar Județean

Botoșani și respinse, ca nefondate, capetele de cerere din acțiunea reclamantei,

reținându-se în considerentele hotărârii că reclamanta G.A.L. fusese declarată

respinsă la proba practică obligatorie și că, din acest motiv, nu mai

participase în continuare la concursul respectiv.

Mama reclamantei -

persoana vătămată în cauză, a formulat plângere împotriva judecătorilor care

pronunțaseră sentința sus menționată, în dosarul civil nr. 807/40/2008 al

Tribunalului Botoșani, susținând că magistrații și-ar fi exercitat în mod

necorespunzător îndatoririle de serviciu atunci când au decis respingerea

acțiunii civile.

S-a arătat că

respectiva hotărâre judecătorească ar fi fost dată cu încălcarea dispozițiilor

legale ce reglementează dreptul la muncă și că greșit se reținuse că reclamanta

fusese respinsă la proba practică de recital instrumental, întrucât la dosar nu

exista nicio dovadă în acest sens din partea Inspectoratului Școlar Județean

Botoșani, iar listele depuse la dosar proveneau de la respectiva instituție și

nu de la reclamantă cum era normal.

În urma cercetărilor

efectuate, prin rezoluția nr. 171/P/2008 din 18 noiembrie 2008 emisă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a decis neînceperea urmăririi

penale față de judecătorii T.N. și L.L. din cadrul Tribunalului Botoșani,

precum și față de C.D. și P.E. - asistenți judiciari, sub aspectul infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.

pen., cu motivarea că, în fapt, nu se săvârșise nicio faptă de natură penală.

În argumentarea soluției

dispuse, procurorul a arătat că judecătorii din completul de judecată care

pronunțaseră soluția în acțiunea reclamantei nu săvârșiseră nicio ilegalitate,

aspect confirmat de validitatea hotărârii în instanța de control judiciar.

Rezoluția adoptată în

cauză a fost confirmată de procurorul ierarhic superior prin rezoluția nr. 5/II/2/2009

din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Prin sentința penală

nr. 25 din 6 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea petiționarei G.V. formulată în nume propriu și ca

mandatară a fiicei sale, G.A.L., menținându-se soluția de neurmărire penală

dispusă prin rezoluția nr. 171/P/2008 din 18 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Hotărârea instanței

s-a întemeiat pe constatarea că în caz nu există indicii sau probe privind

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către magistrați.

Nemulțumită de

hotărârile judecătorești anterior evocate, petiționara a formulat plângere

penală împotriva judecătorului A.D. și a procurorului A.G. care au participat

la soluționarea cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 25 din 6

septembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, precum și împotriva membrilor

completului de judecată și a procurorului care au participat la pronunțarea

deciziei nr. 1754 din 12 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

reiterând aceleași nemulțumiri legate de hotărârile nefavorabile obținute,

susținând că acestea ar fi fost date cu nerespectarea legislației în vigoare și

cu încălcarea atribuțiilor de serviciu.

În raport cu situația

prezentată, procurorul învestit cu soluționarea plângerii penale formulate

împotriva magistraților a constatat că hotărârea judecătorească criticată, cât

și concluziile procurorului erau conforme normelor legale în vigoare,

concluzionându-se că nu existau temeiuri care să justifice declanșarea

urmăririi penale pentru fapte de natură penală.

În ceea ce privește

acuzațiile formulate împotriva Ministerului Învățământului și celorlalte

instituții ale statului, s-a arătat că respectivii subiecți nu intră în

categoria persoanelor juridice care răspund penal pentru infracțiunile

săvârșite în realizarea obiectului de activitate, potrivit art. 19

1

C.

pen.

Pentru motivele

arătate, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale a

magistraților A.D. - judecător la Curtea de Apel Suceava și A.G. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reținându-se că infracțiunea de abuz în

serviciu nu există.

Rezoluția nr. 922/P/2009

din 26 ianuarie 2010 a fost confirmată prin rezoluția din 22 martie 2010 nr. 1719/1021/II/2/2010

a procurorului ierarhic superior.

Nemulțumită de

soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiționara G.V. s-a adresat

cu plângere instanței.

În motivarea

plângerii formulate, au fost reiterate aspectele invocate în plângerile

anterioare, arătându-se că soluția procurorului s-a bazat pe o cercetare

incompletă în sensul că s-a omis a se examina toate acuzele aduse

magistraților. În cuprinsul plângerii sale, petiționara a arătat că înțelege să

formuleze sesizare penală și împotriva procurorului M.I. „care prin acțiunile

și inacțiunile sale din prezentul dosar, dar și din dosarul nr. 10369/1/2007

obstrucționează înfăptuirea actului de justiție”.

Examinând cauza, pe

baza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că plângerea

este nefondată.

S-a reținut că,

organul de urmărire penală a constatat că petiționara, în calitate de mandatară

a fiicei sale G.A.L., a reclamat începând cu anul 2006, modul defectuos și

abuziv de desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor de profesor de

vioară, respectiv de profesor de studii teoretice, organizate în anul 2006 la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava și în anul 2005 la Liceul de Arte „Ștefan Luchian” din Botoșani, concursuri la care fiica sa, absolventă a

Universității „George Enescu” din Iași, a participat fără a depăși probele de

aptitudini care aveau caracter obligatoriu.

Considerând nelegal

art. 47 din Metodologia de mișcare a personalului didactic din învățământul

preuniversitar, care a introdus obligativitatea susținerii probei practice

pentru ocuparea posturilor care presupun profesii vocaționale, petiționara, în

calitate de reclamantă, în baza aceluiași mandat, a solicitat declararea

nelegalității acestui articol, invocând dispozițiile Legii nr. 544/2004.

Tribunalul Botoșani,

prin sentința nr.1445 din 16 octombrie 2006, și-a declinat competența de

soluționare a cauzei la Curtea de Apel Suceava, instanță care, prin sentința

nr. 25 din 12 februarie 2007, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate

a art. 47 din Metodologia numărul 5260/2004 și disjungând capetele de cerere

accesorii, a dispus trimiterea cauzei spre soluționare la aceeași instanță a

Tribunalului Botoșani.

Prin sentința civilă

nr. 607 din 14 aprilie 2008 a Tribunalului Botoșani, a fost respinsă excepția

de inadmisibilitate a cererii invocată de Inspectoratul Școlar Județean

Botoșani și, pe fond, acțiunea reclamantei.

Nemulțumită de modul

nefavorabil în care a fost soluționată cauza, în primă instanță și recurs,

petiționara s-a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție cu plângeri penale împotriva magistraților care au pronunțat

respectivele hotărâri.

Ulterior, petiționara

a formulat plângeri penale și împotriva magistraților care au soluționat

plângerile formulate la instanță în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Acuzele aduse

intimaților nu au fost însă susținute de nicio probă sau orice alte elemente de

fapt din care să rezulte interesul particular al acestora în soluționarea

într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conținând

practic opinia petiționarei cu privire la interpretarea normelor legale cu

aplicabilitate în procesul civil, această nemulțumire clar exprimată de

petiționară cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri.

Prima instanță a

concluzionat în sensul că magistrații nu pot fi urmăriți penal pentru opiniile

exprimate în activitatea lor de judecată, având în vedere principiul

independenței justiției, iar hotărârile judecătorești pot fi cenzurate pentru

cauze de nelegalitate și netemeinicie numai prin intermediul căilor legale de

atac, neputând fi admis ca, sub pretextul formulării unor plângeri penale, să

se ajungă la reexaminarea în fapt a hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești;

procurorul de ședință are dreptul ca în cauzele la care participă să formuleze

acele concluzii pe care le consideră potrivite convingerii și probelor

administrate, iar împrejurarea că acestea nu sunt favorabile uneia dintre

părțile în proces nu constituie motiv pertinent și suficient pentru tragerea sa

la răspundere penală, în lipsa oricăror indicii care să susțină că ar fi

acționat în concretizarea unui interes particular.

În ceea ce privește

plângerea formulată împotriva procurorului M.I., față de argumentele cererii și

susținerile petiționarei din ședința din 10 iunie 2010, s-a constatat că

aceasta a înțeles, în realitate, să conteste soluția dată de acest magistrat,

fiind nemulțumită de rezultatul demersurilor sale civile.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o, astfel după

cum rezultă din cuprinsul notelor scrise depuse la dosar și a concluziilor

orale pentru caracter abuziv, neîntemeiat pe probe, ignorarea rezoluțiilor

dispuse de către procurorul M.I. care reprezentau obiectul plângerii,

exercitarea cu rea-credință a funcției magistraților, greșita soluționare a

dosarului nr. 9810/40/2006 al Curții de Apel Suceava, restricționarea în mod

neconvențional a dreptului la muncă, caracterul incomplet a anchetei

desfășurate.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat

și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din interpretarea

dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune

îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date

referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a

inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,

prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile prevăzute de norma

indicată.

În cauza de față

petenta, nemulțumită fiind de modul de derulare a procedurii judiciare în

anumite cauze civile, a formulat, inițial, plângere penală împotriva

magistraților judecători ce au participat la soluționarea cauzei, iar, ulterior,

împotriva magistraților care au menținut soluția de neîncepere a urmăririi

penale inițial dispusă.

Se constată,

totodată, că intimații magistrați și-au exercitat prerogativele funcției cu

care au fost investiți în limitele și cu respectarea legii, activitatea de

jurisdicție, care implică interpretarea și aplicarea legii și pronunțarea unei

soluții, iar în cazul procurorului de ședință, formularea de concluzii,

neputând constitui, prin ele însele, infracțiuni, pentru unicul motiv că au

nemulțumit pe una dintre părți.

Criticile petentei

care privesc, în esență, modul de soluționare de către instanță a unei cauze,

trebuiau să fie invocate pe calea declarării căilor de atac prevăzute de legea

procesuală în vigoare, singurele apte a conduce eventual, la reformarea

hotărârii judecătorești, finalitate ce nu poate fi atinsă prin formularea unei

plângeri penale.

Așa fiind, se

constată că întemeiat prima instanță a menținut soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă prin rezoluția atacată, criticile petentei

reprezentând aserțiuni pur subiective și nedovedite, inapte a conduce la

concluzia comiterii unei infracțiuni spre a fi angajată răspunderea penală,

faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.

Motivele de recurs

invocate de către petentă sunt nefondate.

Se reține astfel, că

prima instanță sub aspect probator, a dat o evaluare proprie justă materialului

dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentei, potrivit dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., stabilind corect cadrul procesual,

atât sub aspectul obiectului cauzei, cât și al părților. Așadar, în mod

întemeiat controlul exercitat de către prima instanță a privit [conform art.

278

1

alin.

(1) C. proc. pen.] legalitatea și temeinicia

rezoluției prin care, față de intimații A.D. și A.G. s-a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale contestată de parte, criticile referitoare la

activitatea profesională a magistratului procuror M.I. excedând obiectului

cauzei.

Criticile relative la

nerespectarea prevederilor constituționale ce reglementează dreptul la muncă nu

se circumscriu obiectului prezentului recurs și reprezintă în realitate critici

aduse modului de soluționare a unui litigiu de muncă, astfel încât nu pot fi

primite.

Aspectele referitoare

la caracterul incomplet al cercetării nu se susțin, deoarece potrivit art. 224 C.

proc. pen., în etapa actelor premergătoare, procurorul trebuie să efectueze verificările

necesare pentru a întemeia soluția dispusă, ceea ce în speță s-a realizat.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenta G.V. împotriva sentinței nr. 1009 din 10

iunie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3470/1/2010.

Obligă recurenta

petentă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.