ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5671/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 martie 2002, D.A. a chemat în

judecată Sindicatul Liber „Petrochimistul” cu sediul în Midia-Năvodari pentru a

fi obligat să-i plătească, cu titlu de daune materiale și daune morale,

echivalentul bănesc al prejudiciilor suferite ca urmare a modului defectuos în

care pârâta i-a apărat drepturile ce decurg din legislația muncii, în

raporturile de muncă cu angajatorul SC P. SA Năvodari.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 546 din 7 mai 2003, și-a declinat competența de soluționare a

pricinii în favoarea Judecătoriei Constanța, cu motivarea că litigiul nu este

un conflict de muncă.

La rândul ei, Judecătoria Constanța, prin

sentința civilă nr. 9968 din 23 iunie 2003, s-a declarat necompetentă și,

constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul

instanței în drept să hotărască asupra conflictului.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin

decizia nr. 35 din 25 iulie 2003, a stabilit competența de soluționare a

pricinii în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând că litigiul este civil și

nu un conflict de muncă, de competența jurisdicției muncii.

Împotriva acestei decizii pârâta a declarat

recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în

dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că regulatorul de competență pronunțat

în cauză nesocotește disponibilitatea, ca principiu procedural și normele de

competență prevăzute pentru jurisdicția muncii.

Recursul este nefondat.

Textul art. 281 C. muncii atribuie, limitativ, jurisdicției

muncii, două categorii de litigii prevăzute expres în cuprinsul acestui cod.

Prima circumscrie conflictele de muncă referitoare la încheierea, executarea,

modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă sau,

după caz, colective de muncă. În sensul art. 248 alin. (1) C. muncii, asemenea

conflicte își au izvorul în raporturile de muncă. A doua categorie se referă la

cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, deduse din

reglementările privind dialogul social, cuprinse în titlul VII al Codului

muncii.

Or, în speță, litigiul, prin obiectul său,

vizează raportul de mandat tacit prevăzut de art. 28 din Legea Sindicatelor.

Cum un asemenea raport, prin definiție, conținut și efecte, nu este un raport

de muncă și nici un raport juridic dintre parteneri sociali, ci, eminamente, un

raport de drept civil, guvernat de dispozițiile art. 1532 și urm. C. civ.,

rezultă că, material, competența aparține instanței civile și nu jurisdicției

muncii. Ca urmare, în baza art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., este dată competența Judecătoriei Constanța, considerent pentru care va

fi stabilită această competență și respins, ca atare, recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a cererii

de chemare în judecată formulată de reclamanta D.A. împotriva pârâtului

Sindicatul Liber „Petrochimistul” în favoarea Judecătoriei Constanța, prin

respingerea recursului declarat de Sindicatul Liber „Petrochimistul” împotriva

sentinței civile nr. 35/C din 25 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2004.