ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5671/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 3 martie 2002, D.A. a chemat în judecată Sindicatul Liber „Petrochimistul” cu sediul în Midia-Năvodari pentru a fi obligat să-i plătească, cu titlu de daune materiale și daune morale, echivalentul bănesc al prejudiciilor suferite ca urmare a modului defectuos în care pârâta i-a apărat drepturile ce decurg din legislația muncii, în raporturile de muncă cu angajatorul SC P. SA Năvodari. Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 546 din 7 mai 2003, și-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Constanța, cu motivarea că litigiul nu este un conflict de muncă.

La rândul ei, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 9968 din 23 iunie 2003, s-a declarat necompetentă și, constatând existența conflictului negativ de competență, a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului. Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 35 din 25 iulie 2003, a stabilit competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând că litigiul este civil și nu un conflict de muncă, de competența jurisdicției muncii. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că regulatorul de competență pronunțat în cauză nesocotește disponibilitatea, ca principiu procedural și normele de competență prevăzute pentru jurisdicția muncii.

Recursul este nefondat. Textul art. 281 C. muncii atribuie, limitativ, jurisdicției muncii, două categorii de litigii prevăzute expres în cuprinsul acestui cod. Prima circumscrie conflictele de muncă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă sau, după caz, colective de muncă. În sensul art. 248 alin. (1) C. muncii, asemenea conflicte își au izvorul în raporturile de muncă. A doua categorie se referă la cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, deduse din reglementările privind dialogul social, cuprinse în titlul VII al Codului muncii. Or, în speță, litigiul, prin obiectul său, vizează raportul de mandat tacit prevăzut de art. 28 din Legea Sindicatelor.

Cum un asemenea raport, prin definiție, conținut și efecte, nu este un raport de muncă și nici un raport juridic dintre parteneri sociali, ci, eminamente, un raport de drept civil, guvernat de dispozițiile art. 1532 și urm. C. civ., rezultă că, material, competența aparține instanței civile și nu jurisdicției muncii. Ca urmare, în baza art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., este dată competența Judecătoriei Constanța, considerent pentru care va fi stabilită această competență și respins, ca atare, recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta D.A. împotriva pârâtului Sindicatul Liber „Petrochimistul” în favoarea Judecătoriei Constanța, prin respingerea recursului declarat de Sindicatul Liber „Petrochimistul” împotriva sentinței civile nr. 35/C din 25 iulie 2003 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2004.