ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată la data de 26 mai 2003 reclamantul D.M.  a solicitat

anularea deciziei nr. 9071/10 mai 2003 emisă de Consiliul Uniunii Avocaților

din România și obligarea pârâtei de a-l primi pe reclamant în profesia de

avocat cu scutire de examen.

În

motivarea acțiunii s-a arătat în esență că dispozițiile art. 13 lit.a) din Legea

nr.  51/1995 republicată și ale art. 32 din Statutul profesiei de avocat nu pot

fi aplicabile unor situații născute anterior apariției Legii de organizare a

avocaturii; că interzicerea intrării în profesia de avocat a unor persoane care

au suferit o condamnare anterior anului 1989 și care au fost și sunt încadrate

în muncă, în funcția de consilier juridic, dă naștere unei situații

contradictorii.

Reclamantul

a susținut că din moment ce art. 26 din Legea nr. 51/195 stabilește dreptul

consilierilor juridici de a solicita înscrierea în avocatură, condiția fiind

vechimea de 10 ani în profesia juridică, fără a face referire la art. 13 lit.

a), înseamnă că nu există alte impedimente. Reclamantul a apreciat că

dispozițiile art. 13 lit.a) din Legea nr. 51/1995 nu se referă la consilierii

juridici și că prin refuzul său, pârâta l-a considerat incompatibil și cu

funcția de consilier juridic.

Prin

sentința civilă nr. 105/2003 a Curții de Apel Iași acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată, reținându-se că refuzul pârâtei s-a bazat în mod corect pe

dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului s-au

reiterat susținerile din acțiune în sensul criticării dispozițiilor art. 13

lit. a) din Legea nr. 51/1995 republicată. S-a mai arătat că Decretul nr.

11/1988 de amnistie a avut ca efect ștergerea cazierului său, recunoașterea

drepturilor prevăzute de legile în vigoare la acea dată și reabilitarea

recurentului.

Verificând

cauza în conformitate cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și

având în vedere motivarea recursului, care nu a fost structurată conform

cerințelor art. 302

1

și 303 C. proc. civ., Curtea constată că

sentința este legală și temeinică.

Potrivit

dispozițiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, este nedemn de a fi avocat

cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea

pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere

prestigiului profesiei de avocat.

Recurentul

a fost condamnat la închisoare pentru 9 infracțiuni de luare de mită săvârșite

în calitate de procuror. Intervenirea amnistiei conform Decretului nr. 11/1988

nu este de natură să facă inaplicabil textul legal menționat. Potrivit art. 119

C. pen., amnistia înlătură numai răspunderea penală, executarea pedepsei și

celelalte consecințe ale condamnării, iar în conformitate cu dispozițiile art.

38 alin. 1 lit. b) C. pen., infracțiunile amnistiate nu constituie primul

termen al recidivei. Amnistia nu înlătură caracterul penal al faptelor, care au

fost și rămân infracțiuni, nu are ca efect o repunere în situația anterioară,

nereprezentând o „restitio in integrum” și nu se referă la făptuitor, ci la

infracțiunile săvârșite.

Ca

atare, dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 sunt pe deplin

aplicabile și în situația intervenirii amnistiei.

Celelalte

susțineri ale recurentului sunt de asemenea neîntemeiate, neconforme cu legea,

fiind rezultatul unor speculații logice care nu au la bază o situație reală.

Pentru

considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând

motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu în baza art. 306 alin.  (2)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de D.M. împotriva sentinței civile nr. 105/CA din 30 iunie

2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.