ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 525/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 mai 2003 reclamantul D.M. a solicitat anularea deciziei nr. 9071/10 mai 2003 emisă de Consiliul Uniunii Avocaților din România și obligarea pârâtei de a-l primi pe reclamant în profesia de avocat cu scutire de examen. În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că dispozițiile art. 13 lit.a) din Legea nr. 51/1995 republicată și ale art. 32 din Statutul profesiei de avocat nu pot fi aplicabile unor situații născute anterior apariției Legii de organizare a avocaturii; că interzicerea intrării în profesia de avocat a unor persoane care au suferit o condamnare anterior anului 1989 și care au fost și sunt încadrate în muncă, în funcția de consilier juridic, dă naștere unei situații contradictorii.

Reclamantul a susținut că din moment ce art. 26 din Legea nr. 51/195 stabilește dreptul consilierilor juridici de a solicita înscrierea în avocatură, condiția fiind vechimea de 10 ani în profesia juridică, fără a face referire la art. 13 lit. a), înseamnă că nu există alte impedimente. Reclamantul a apreciat că dispozițiile art. 13 lit.a) din Legea nr. 51/1995 nu se referă la consilierii juridici și că prin refuzul său, pârâta l-a considerat incompatibil și cu funcția de consilier juridic. Prin sentința civilă nr. 105/2003 a Curții de Apel Iași acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că refuzul pârâtei s-a bazat în mod corect pe dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul. În motivarea recursului s-au reiterat susținerile din acțiune în sensul criticării dispozițiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 republicată. S-a mai arătat că Decretul nr. 11/1988 de amnistie a avut ca efect ștergerea cazierului său, recunoașterea drepturilor prevăzute de legile în vigoare la acea dată și reabilitarea recurentului. Verificând cauza în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și având în vedere motivarea recursului, care nu a fost structurată conform cerințelor art. 302 1 și 303 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică. Potrivit dispozițiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995, este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat.

Recurentul a fost condamnat la închisoare pentru 9 infracțiuni de luare de mită săvârșite în calitate de procuror. Intervenirea amnistiei conform Decretului nr. 11/1988 nu este de natură să facă inaplicabil textul legal menționat. Potrivit art. 119 C. pen., amnistia înlătură numai răspunderea penală, executarea pedepsei și celelalte consecințe ale condamnării, iar în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 1 lit. b) C. pen., infracțiunile amnistiate nu constituie primul termen al recidivei. Amnistia nu înlătură caracterul penal al faptelor, care au fost și rămân infracțiuni, nu are ca efect o repunere în situația anterioară, nereprezentând o „restitio in integrum” și nu se referă la făptuitor, ci la infracțiunile săvârșite.

Ca atare, dispozițiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 sunt pe deplin aplicabile și în situația intervenirii amnistiei. Celelalte susțineri ale recurentului sunt de asemenea neîntemeiate, neconforme cu legea, fiind rezultatul unor speculații logice care nu au la bază o situație reală. Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinței civile nr. 105/CA din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.